ZF 24

Adrian Năstase, eliberat din închisoare. "Am rămas acelaşi"

Adrian Năstase, eliberat din închisoare. "Am rămas...

Autor: Catalin Lupasteanu

21.08.2014, 17:13 2420

 Adrian Năstase a ieşit, joi seară, din penitenciar, fiind întâmpinat de cei doi fii ai săi, el declarând presei că a rămas acelaşi, că ultimii ani l-au întărit şi precizând că are planuri de viitor "extravagante", pe care însă nu le dezvăluie acum.

"Am rămas acelaşi. Încercările din ultimii ani cred că m-au întărit", a spus Năstase, adăugând că are nevoie de timp pentru a-şi contura proiectele pentru viitor.

El a mai spus că vrea să stea cu familia, dar şi că are "divese idei extravagante", pe care însă nu le dezvăluie acum jurnaliştilor şi nici nu ştie dacă le va dezvălui.

"În ultimii 10 ani aţi dus-o foarte bine fără mine, în ultimii trei ani şi mai bine", a mai spus Năstase.

Adrian Năstase pleacă joi din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca fostul premier să fie eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare.

Instanţa a respins contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a stabilit ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat condiţionat. Tribunalul Ilfov a dispus punerea de îndată în libertate a lui Adrian Năstase.

Năstase a executat efectiv 500 de zile de pedeapsă, respectiv 228 de zile din pedeapsa primită în dosarul "Zambaccian" şi 272 din condamnarea dispusă în "Trofeul calităţii". La acestea s-au adăugat 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Astfel, s-a considerat că Năstase a executat 605 zile din pedeapsă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO