Dacă până acum atenţia companiilor s-a concentrat în special asupra raportării şi reciclării deşeurilor de ambalaje, noul cadru legal introduce responsabilităţi încă din etapa de proiectare, fabricaţie şi introducere pe piaţă a ambalajelor. Aplicarea Regulamentului UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (Packaging and Packaging Waste Regulation – PPWR) începând cu 12 august 2026 marchează trecerea la obligaţii concrete de conformare pentru companiile care fabrică, importă, distribuie sau comercializează ambalaje şi produse ambalate în Uniunea Europeană.
Ce se schimbă?
Prima etapă pentru companii este să stabilească exact rolul pe care îl au în lanţul de aprovizionare. Aceeaşi companie poate fi, în funcţie de tranzacţie, fabricant, importator, distribuitor sau producător în sensul obligaţiilor regulamentului. Încadrarea nu este doar o chestiune formală, deoarece determină cine este responsabil de conformitatea ambalajului.
A doua etapă este identificarea şi monitorizarea condiţiilor aplicabile ambalajului (spre exemplu, materiale utilizate, substanţe utilizate, dimensiunea, gradul de reciclabilitate).
Cine este fabricantul?
Una dintre cele mai importante clarificări pentru mediul de afaceri priveşte identificarea fabricantului, pentru că, în practică, acesta nu este întotdeauna compania care produce fizic ambalajul.
În cazul ambalajelor comercializate sub numele sau marca unei companii, fabricantul este, de regulă, operatorul sub al cărui nume sau marcă este introdus ambalajul pe piaţă. În cazul în care pe ambalaj apar numele unei companii şi marca alteia, trebuie analizat cine are puterea de decizie asupra proiectării şi specificaţiilor ambalajului.
Pentru ambalajele fără marcă, inclusiv anumite ambalaje de transport, analiza trebuie să urmărească cine comandă ambalajul şi cine stabileşte caracteristicile de proiectare ale acestuia.
Situaţia este diferită pentru ambalajele generice, standardizate şi fără marcă.
Rolul furnizorilor devine esenţial
Deşi răspunderea juridică principală aparţine fabricantului, acesta nu poate întocmi documentaţia tehnică fără informaţiile primite de la furnizorii de materiale, componente şi ambalaje.
Furnizorii trebuie să transmită datele şi documentele necesare demonstrării conformităţii. Aceste informaţii pot include compoziţia materialelor, rezultatele testelor, date despre substanţele prezente, conţinutul reciclat sau documentele privind procesele de fabricaţie.
Simpla solicitare a unei declaraţii generale de la furnizor poate să nu fie suficientă dacă sunt implicaţi mai mulţi actori pe lanţ.
Asigurarea conformităţii presupune implicarea tuturor operatorilor economici din lanţul de aprovizionare, fiecare având obligaţii specifice în funcţie de rolul său. Chiar şi retailerul ajunge să fie responsabil de conformitatea ambalajului pentru produsele pe care le comercializează.
Cum trebuie să se pregătească companiile?
Din perspectivă practică, conformarea nu ar trebui tratată ca un exerciţiu exclusiv al departamentului de mediu. Implementarea noilor cerinţe presupune colaborarea între achiziţii, juridic, cercetare şi dezvoltare, producţie, calitate, logistică, fiscalitate şi sustenabilitate.
Companiile ar trebui să înceapă cu inventarierea ambalajelor utilizate şi clasificarea acestora în funcţie de tip, material, provenienţă şi destinaţie. Următorul pas este stabilirea responsabilităţii pentru fiecare flux şi identificarea operatorului care deţine responsabilitatea de fabricant. Ulterior, trebuie analizat dacă pentru fiecare tip de ambalaj există documentaţie tehnică suficientă şi dacă informaţiile primite de la furnizori permit emiterea declaraţiei UE de conformitate.
Ce se întâmplă în cazul neconformităţii?
Autorităţile pot solicita mai întâi operatorului economic să remedieze situaţia într-un termen rezonabil. Dacă neconformitatea persistă, pot fi dispuse măsuri suplimentare, inclusiv restricţionarea comercializării, retragerea sau rechemarea ambalajului.
Riscul pentru companii nu este însă doar sancţionatoriu. Lipsa documentaţiei poate întârzia importurile, poate bloca relaţiile cu distribuitorii sau poate determina clienţii să solicite schimbarea ambalajului ori a furnizorului.
Prin urmare, PPWR trebuie privit nu doar ca un set de cerinţe de mediu, ci ca un nou cadru de guvernanţă a ambalajelor. Companiile care îşi clarifică rolurile, îşi consolidează relaţia cu furnizorii şi construiesc din timp dosarele de conformitate vor putea reduce riscurile de întrerupere a activităţii şi vor fi mai bine poziţionate pentru următoarele etape ale regulamentului, inclusiv cerinţele privind reciclabilitatea, conţinutul reciclat, minimizarea şi reutilizarea ambalajelor.
