ZF 24

Adrian Vasilescu, BNR: De unde adunăm bunăstare

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Adrian Vasilescu

03.12.2013, 20:21 1921

Ideea unui prag de jos al creşterii economice, în jur de 5 la sută, a prins. Aşa că este tot mai des invocată. E bine că ne dorim să avem, an de an, un PIB cu plus de minimum 5 la sută, căci altfel, fără nicio îndoială, nu vom avea în România o bunăstare reală.

N-ar fi însă deloc sănătos să ne facem iluzii că punerea în mişcare a economiei româneşti pe coordonatele performanţei, cu creşteri anuale de peste 5 la sută, va fi posibilă fără eforturi extrem de mari şi fără costuri inevitabile. Nu neg, Doamne fereşte, acele calcule ce arată că rezultatele visate sunt şi posibile şi că putem spera ca ele să apară în anii următori, în primul rând sub forma îmbunătăţirii nivelului de trai. Deocamdată însă citesc comunicatul din 3 decembrie al INS, privind cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul (pe nouă luni din acest an faţă de nouă luni din 2012), şi văd că, în loc de creştere, avem scădere. Şi dacă scade cifra de afaceri în comerţ, ceea ce înseamnă mai puţini bani pe piaţa de consum, mai puţine mărfuri cumpărate şi mai puţine încasări la capitolul TVA, de unde PIB de plus 5 la sută?! Şi de unde mai multă bunăstare?!

Din această capcană nu vom ieşi până când societatea românească nu va învăţa să obţină mai mult cu bani mai puţini. Şi până când nu va înţelege că un avânt economic sănătos cere mai multă eficienţă şi mai puţină risipă.

Necazul este că actuala criză ne-a aruncat într-un paradox: şomaj în creştere şi deficit de personal calificat. Când vorbim despre cauze, toţi ochii privesc într-o singură direcţie. Şi invocă dreptul câştigat de români începând cu 1 ianuarie 2002, de a circula fără vize, fapt ce a schimbat într-adevăr lucrurile în economia noastră. În jur de două-trei milioane de români au devenit rezidenţi ai altor ţări. Chiar dacă pleacă, vin, iar pleacă, cert este că pe piaţa muncii din România s-a rupt echilibrul, atât cantitativ, cât şi calitativ, în timp ce câmpurile de căpşuni din Spania, şantierele de construcţii din Israel şi din alte câteva ţări, companiile specializate în informatică din Canada, Statele Unite şi Germania au adunat foarte mulţi români. În general, se caută fie creiere, fie oameni buni pentru munci grele. Din nefericire, au plecat oameni harnici şi bine pregătiţi.

Dincolo însă de această realitate, pe care n-are sens s-o notăm cu minus, fiindcă mai degrabă merită un semn plus, problema numărul unu este calitatea muncii celor rămaşi în ţară. Problemă greu de rezolvat. Faptul că, la noi, cultul lucrului bine făcut e încă o pasăre rară este un obstacol ce nu-i deloc uşor de trecut. Asta-i durerea noastră: în România se munceşte, se produce, dar nu toată munca e competitivă. Se formează astfel un cerc vicios. Munca ţării se soldează cu salarii modeste. La rândul lor, salariile descurajează munca. E clar, aşadar, că  ecuaţia în care încă mai este integrată relaţia producţie-venituri-consum a expirat. A persevera în menţinerea ei ar fi o mare eroare.

Vrerile noastre însă tind către mai mult PIB. Iar mai mult PIB ar însemna mai multe valori adăugate. Dar un nivel mai ridicat al produsului intern brut, obţinut fără o creştere a competitivităţii, n-ar însemna neapărat şi condiţii de viaţă mai bune. Dacă producţia de bunuri şi servicii va continua să fie, în multe, în foarte multe companii, orientată prea puţin cu faţa la populaţie şi la piaţa de consum, scopul fiind mai cu seamă creşterea pentru... creştere, plusul de valoare adăugată nu va aduce mai multă bunăstare.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO