ZF 24

Afacerile Bilka, plus 55% în primul semestru. 20 de oameni proaspăt recrutaţi pun umărul la creştere

Afacerile Bilka, plus 55% în primul semestru. 20 de oameni proaspăt recrutaţi pun umărul la creştere

Autor: Ioan Dornescu

29.07.2015, 00:04 559

Afacerile producătorului de ţiglă metalică Bilka Steel au crescut cu 55% în primul semestru, la 69 milioane lei, avansul rulajului fiind susţinut în principal de investiţiile derulate de companie în dezvoltarea producţiei.

”Am avut în primele 6 luni ale lui 2015 afaceri cât am avut în primii patru ani de activitate (2007-2010) cumulat. Această performanţă vine ca urmare a maturizării investiţiilor de peste 9 milioane de euro realizate în cei 8 ani de activitate”, a declarat Horaţiu Ţepeş, proprietarul companiei.

La sfârşitul lunii iunie compania a pus în funcţiune o nouă linie de producţie, investiţie care face parte dintr-un program investiţional demarat la începutul anului trecut, de aproximativ 7 milioane de euro, care se va finaliza în 2016.

„În a doua jumătate a anului vom instala alte 7 noi linii de producţie şi vom lansa şi 3 noi modele de ţiglă metalică. Diversificarea gamei de produse va duce atât la creşterea afacerilor Bilka cât şi la creşterea întregii pieţe de acoperişuri”, a spus Ţepeş.

Investiţiile sunt susţinute din fonduri proprii, credite bancare şi fonduri europene.

După avansul raportat în prima jumătate a anului şi investiţiile realizate pentru extinderea producţiei, compania vizează achiziţia de noi terenuri.

”În domeniul nostru, o creştere de 55% aduce, pe lângă nevoia creşterii capacităţii de producţie, şi nevoia creşterii capacităţii de stocare a materiei prime. În acest sens vizăm achiziţia de noi terenuri. Pentru anul acesta concesionarea sau achiziţia terenului de 13.000 mp din imediata apropiere a fabricii, aflat în domeniul public, devine impetuos necesară pentru buna funcţionare a fluxului de producţie”, declară proprietarul companiei.

Potrivit datelor companiei, piaţa de acoperişuri metalice a înregistrat în prima jumătate a anului o creştere medie de 10%. În 2015, motoarele vânzărilor de acoperişuri rămân lucrările de renovare, însă se simte un reviriment atât în zona lucrărilor rezidenţiale noi, cât şi industriale.

”Previziunile noastre se bazează în principal pe evoluţia pieţei în primul semestru când cererile pentru învelitori au crescut neaşteptat de mult. Cererea de noi locuinţe, susţinerea achiziţionării de locuinţe noi din partea statului, disponibilitatea băncilor de a susţine pe de-o parte constructorii şi pe de altă parte persoanele fizice, împreună cu eforturile producătorilor pentru creşterea pieţei, sunt câteva dintre elementele care aduc un plus pe piaţa acoperişurilor”, a afirmat reprezentantul Bilka.

În plus, din acest an vor fi resimţite şi efectele pozitive ale proiectelor realizate în domeniul agriculturii prin programele de finanţare cu fonduri europene în perioada 2007 – 2014, odată ajunse la maturitate aceste investiţii genereazând noi oportunităţi dar şi resursele financiare necesare dezvoltării acestui sector, a adăugat el.

Producătorul de sisteme pentru acoperişuri a fost înfiinţat în 2007. Compania vinde printr-o reţea de peste 500 dealeri, prin care acoperă integral teritoriul României.

AFACERI DE LA ZERO