ZF 24

Agricultura românească, în era investiţiilor

Agrobusiness 2019

Agricultura românească, în era investiţiilor

Autor: Mădălina Dediu Panaete

13.06.2019, 19:18 440

După un an 2018 cu producţii record se aşteaptă ca în acest an recoltele să aibă creşteri mai mici, în condiţiile în care prima parte a anului a fost afectată de secetă şi apoi au urmat inundaţiile.

Astfel, prognoza din luna mai a Coceral, organizaţia europeană a traderilor şi a procesatorilor din agricultură, arată ca producţia de cereale a României va fi cu 4,3% mai mică în acest an faţă de anul agricol 2018. Însă, din sector vin semnale pozitive în condiţiile în care fermele din România devin tot mai atractive pentru grupurile străine.

Brise Group, unul dintre cele mai mari grupuri din sectorul de agrobusiness local, a încheiat un parteneriat cu fondul chinez de investiţii CEE Equity Partners, pentru a moderniza şi dezvolta baza de silozuri. Tranzacţia vine după ce Al-Dahra din Abu Dhabi, o multinaţională din sectorul agroalimentar, a cumpărat în 2018 Agricost, cea mai mare fermă de cereale din Europa. În plus, antreprenorii încep să investească tot mai mult în noi tehnologii, în creşterea capacităţilor şi în terenuri.

De exemplu, Rodbun Grup a luat un credit sindicalizat de 262 mil. lei pentru dezvoltare.

Dacă România este campioană la producţia de cereale, la sectorul zootehnic efectivele au fost în scădere în ultimii ani, iar pesta porcină a diminuat considerabil producţia de carne de porc şi a majorat preţurile. Însă, odată cu investiţii în ferme, dar şi în infrastructura de irigaţii şi în păşuni, viitorul agriculturii româneşti arată bine, iar numărul de tranzacţii ar putea creşte dat fiind potenţialul agriculturii româneşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO