ZF 24

Al doilea transfer în Africa: Renault mută Symbol de la Mioveni în Algeria

Al doilea transfer în Africa: Renault mută Symbol de la...

Autor: Bogdan Alecu

16.11.2014, 12:42 4851

La mai puţin de un an de când Renault a decis mutarea a trei sferturi din producţia modelului Dacia Sandero de la Mioveni la Tanger în Maroc, francezii au în plan şi relocarea unei capacităţi de producţie de 25.000 de maşini Renault Symbol din România, la noua uzină din Oran, Algeria, deschisă la începutul acestei săptămâni.

„Uzina din Algeria va produce Renault Symbol pentru a răspunde cererii pieţei locale. Aceasta va însemna că producţia de Symbol pentru piaţa algeriană va trece treptat de la Mioveni la uzina din Oran. Uzina de la Mioveni va continua să livreze modelul Dacia Logan pentru piaţa algeriană. În România, la Mioveni se va produce în continuare modelul Renault Symbol pentru piaţa turcă“, au declarat reprezentanţii Direcţiei de Comunicare Renault România.

Spre deosebire de uzinele din Maroc şi România aflate în proprietatea Renault, în Algeria grupul francez are numai 49% din acţiuni, restul de 51% fiind deţinute de statul algerian.

La noua uzină Renault din Oran se vor asambla maşini din colecţii SKD (semi-knocked down) de maşini dezasamblate parţial, colecţiile fiind livrate din România, motiv pentru care uzina are nevoie de numai 350 de angajaţi. Renault Symbol reprezintă un model Dacia Logan cu emblema constructorului francez şi o serie de echipamente suplimentare specifice, cum ar fi sistemul de climatizare automată. Pe piaţa locală, Renault Symbol este disponibil sub forma ediţiei limitate Dacia Logan 10 ani, dar cu numai două motorizări de 75 CP, una diesel şi una pe benzină.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO