• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
ZF 24

Am 5.000 de lei şi vreau să îi depun un an la bancă. Care ar fi cea mai „profitabilă“ alegere?

Am 5.000 de lei şi vreau să îi depun un an la bancă. Care ar fi cea mai „profitabilă“ alegere?

Autor: Liviu Popescu

31 mar 2016 15767
TBI Bank (cu o rată a dobânzii de 2,65%), Intesa Sanpaolo (2,10%) şi Carpatica (2,05%) sunt cele trei bănci din sistem care plătesc cele mai mari bonificaţii unui deponent care alege să economisească 5.000 de lei (echivalentul a 1.100 de euro) pe un an.

Astfel, câştigul obţinut după un an de deponentul care alege instituţia de credit TBI Bank, sucursală a băncii bulgare cu acelaşi nume, deţinută de grupul israelian Kardan, este de 111 lei, fiind de altfel singura bancă din topul realizat de portalul financiar conso.ro care oferă un câştig net format din trei cifre la suma depusă menţionată mai sus.

TBI Bank a intrat pe piaţa locală în 2013 şi încearcă, prin plata unor dobânzi peste media sistemului bancar, să-şi formeze o bază de clienţi.

Dobânda medie pentru depozitele în lei cu scadenţa iniţială mai mică sau egală de un an era la finele lunii ianuarie de 1,3% pe an, la jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Bancherii au tăiat mai agresiv bonificaţiile plătite la depozite decât au ajustat costurile la credite. BNR a redus de mai multe ori dobânda-cheie până la minimul istoric de 1,75% în prezent. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a atenţionat băncile să fie atente la „economisire“ şi să evite pe toate căile „descurajarea economisirilor“.

Cei mai mici jucători bancari din sistem sunt şi cei mai agresivi pe partea de bonificaţie a depozitelor bancare.

Intesa Sanpaolo, care potrivit celor mai recente date disponibile ocupa locul 18 în sistemul ban­car, afi­şea­ză o rată a dobânzii de 2,1% pentru un depozit de 5.000 de lei pe un an. Astfel, câştigul obţinut de cli­ent după cele 12 luni va fi de 88 de lei.

Şi Banca Comercială Carpatica, pe locul 20 în sistemul bancar, plăteşte o dobândă peste medie pentru un depozit de 5.000 de lei.

Băncile mici încearcă prin plata unor dobânzi mai mari să-şi formeze, sau în unele cazuri să-şi consolideze, baza de clienţi, în timp ce jucătorii mari plătesc dobânzi din ce în ce mai mici. Este şi cazul băncilor ING (1,3%), BCR (1,25%) şi UniCredit Bank (1,2%), care au diminuat în ultima perioadă tot mai puternic bonificaţiile plătite la un depozit în lei şi din cauza faptului că deponentul mizează pe soliditatea instituţiei de credit respective pentru a-şi plasa banii.

Însă cum depozitele în lei se diminuează de la o lună la alta (în ianuarie a fost atins minimul istoric), se poate ajunge la dobânzi negative? Iar asta având în vedere că astfel de dobânzi sunt deja la graniţele României (cum este cazul Ungariei, prima economie emergentă din lume care şi-a împins dobânzile de politică monetară în teritoriul negativ).

Analiştii susţin că nu, iar băncile comerciale din România nu-şi vor taxa deponenţii pentru „privilegiul“ de a-şi ţine banii la bancă.

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744