ZF 24

Ambasadorul Franţei: Doi experţi francezi în tratamentul arsurilor vin duminică seară la Bucureşti

Ambasadorul Franţei: Doi experţi francezi în...

Autor: Departamentul Politic

01.11.2015, 18:32 289

Ambasadorul Franţei la Bucureşti a mers, duminică, la locul tragediei, unde a depus flori şi a aprins o lumânare.

"Aş vrea, în primul rând, să exprim cele mai sincere condoleanţe din partea Franţei pentru această tragedie. Îmi amintesc solidaritatea României când am avut atentatul de la Charlie Hebdo în Franţa şi aş vrea să demonstrez azi solidaritarea noastră", a spus François Saint-Paul, care a făcut declaraţiile de presă în limba română.

El a exprimat aprecierea faţă de modul în care au acţionat toţi cei mobilizaţi după producerea acestei tragedii.

"Eu cred că s-a făcut tot ce se putea şi a fost o mobilizare extraordinară", a menţionat el.

Ambasadorul a precizat că între Franţa şi România există, încă din 2013, o cooperare în domeniul tratamentului arsurilor, iar o echipă medicală franceză urmează să sosească duminică seară la Bucureşti.

"Diseară vine o echipă medicală în cadrul acestei cooperări, cu doi dintre cei mai buni experţi francezi, medici în tratamentul arsurii", a spus ambasadorul Saint-Paul.

El a menţionat că aceştia se vor întâlni chiar de duminică seară cu secretarul de stat Raed Arafat, pentru coordonarea activităţii.

În urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv, la un concert, şi-au pierdut viaţa 30 de oameni, cei mai mulţi tineri, şi sunt internaţi 140, între care mai mult de jumătate, până la 90, în stare critică şi foarte gravă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO