ZF 24

Ambulanţa Bucureşti: Am avut aproape 4.000 de intervenţii în cele trei zile de caniculă

Ambulanţa Bucureşti: Am avut aproape 4.000 de...

Autor: Radu Tutulan

26.06.2017, 17:37 49

"De vineri până luni, în Bucureşti şi în localităţile din judeţul Ilfov, Serviciul de Ambulanţă a răspuns la un număr de 3.916 solicitari, dintre care 2.148 au fost urgenţă, 357 au fost urgenţe în loc public, dintre acestea 66 au fost lipotimii, iar 47 au fost sincope. Pe parcursul zilei de luni, in Capitală au fost 486 de solicitări, dintre care 280 au fost urgenţe, 58 de intervenţii în loc public, dintre care 14 pentru lipotimii şi 5 în cazul unor sincope", a declarat pentru MEDIAFAX directorul SABIF, doctor Alice Grasu.

Reprezentantul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF) spune că, deşi numărul intervenţiilor a crescut faţă de o zi obişnuită, creşterea nu este una îngrijorătoare, ceea ce denotă că majoritatea oamenilor au ascultat sfaturile specialiştilor şi nu au stat în bătaia soarelui.

Primăria Capitalei a anunţat că vor fi instalate 20 de corturi anticaniculă în centrul Bucurereştiului şi în zonele intens circulate. Luni au fost instalate opt corturi, urmând ca restul să fie amenajate marţi.

Şi Primăria Sectorului 6 a amplasat 23 de corturi anti-caniculă. În aceste corturi vor fi dozatoare cu apă rece, aer condiţionat şi un asistent medical care poate acorda primul ajutor persoanelor afectate de căldură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO