Producătorul american Crane ChemPharma & Energy a închiriat 3.000 metri pătraţi în Industra Park Arad, dezvoltat de Oresa Industra, pentru a-şi creşte capacitatea de productie pe piata locală.
Tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Înfiinţată în 1855, compania Crane livrează soluţii inovatoare şi bazate pe înaltă tehnologie, inclusiv pentru industria aerospaţială şi de apărare.
"Companiile de producţie au fost foarte active pe piaţa închirierilor de spaţii industriale şi de logistică în ultimii trei ani, iar dezvoltatorii sunt foarte dornici să construiască parcuri moderne pentru a răspunde acestei cereri, care vine atât din partea jucătorilor internaţionali, cât şi a celor autohtoni„, a spus Ştefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.
Industrial Park Arad are o suprafaţă de 33.000 de metri pătraţi şi urmează să fie livrat în acest an, fiind în portofoliul Oresa Industra, divizia de real-estate a family office-ului Oresa. Compani are un portfolio total de spaţii logistice şi industriale de aproximativ 77.000 metri pătraţi şi proiecte aflate în diverse stadii de dezvoltare cu o suprafaţă de circa 65.000 metri pătraţi.
“Proiectul de la Arad este cel mai mare parc industrial dezvoltat în oraş în ultimii 16 ani, fiind rezultatul unei re-conversii de succes a unei foste galerii comerciale într-un spatiu modern care răspunde tuturor cerintelor şi normelor de pe piaţa industrială şi de logistică. În prezent parcul are un grad de ocupare de 40% şi acomodează chiriaşi atât din sectorul industrial şi logistic, cât şi cel comercial. Arad este al doilea cel mai mare hub logistic din regiunea de Vest având în vedere stocul de astfel de spaţii, stoc care este închiriat aproape în totalitate, ceea ce arată interesul companiilor pentru acest oraş.”, a declarat Loredana Brehuescu, Investment & Leasing Manager Oresa Industra.
Oresa Industra a livrat anul trecut şi 10.000 metri pătraţi de spaţii logistice în cadrul Industra Park Iaşi, care a ajuns la o suprafaţă total închiriabilă de 35.000 de metri pătraţi.
Grupul Oresa este o companie de investitii controlată de o familie din Suedia, activă în Europa Centrală şi de Est din 1995 şi cu o prezenţă activă în România.