Analiştii BCR, BRD şi Raiffeisen, trei dintre cele mai mari bănci locale care au şi operaţiuni pe bursă, nu văd acţiunile Fondului Proprietatea depăşind pragul de 0,9 lei/acţiune anul acesta, conform celor mai recente rapoarte de analiză publicate.
BCR, BRD şi Raiffeisen au emis la finalul lunii martie rapoarte de analiză pe acţiunile Fondului Proprietatea (simbol bursier FP), media ţintelor de preţ ale celor trei bănci fiind de 0,885 lei/acţiune, cu 7,3% peste preţul de ieri de pe bursă, de 0,824 lei/acţiune.