ZF 24

ANSWEAR România: Vânzările au revenit pe creştere în aprilie. Am avut un avans de 40% faţă de aprilie 2019

ANSWEAR România: Vânzările au revenit pe creştere în aprilie. Am avut un avans de 40% faţă de aprilie 2019

Raluca Radu, country manager ANSWEAR Romania

Autor: Ioana Niţă

30.04.2020, 08:19 283

ANSWEAR România, subsidiara locală a retailerului online de fashion de origine poloneză, va încheia perioada martie-aprilie a acestui an cu vânzări mai mari cu 20% faţă de acelaşi interval din 2019, în condiţiile în care deşi la începutul crizei cauzate de pandemia de coronavirus vânzările de îmbrăcăminte şi încălţăminte au scăzut, acestea au crescut ulterior, odată ce cumpărăturile pe segmentul fashion s-au mutat complet în online după închiderea centrelor comerciale.

“Până la data de 8 martie, vânzările ANSWEAR.ro au fost în creştere cu 30% faţă de 2019, conform planului. Ulterior, în martie, după data de 9 martie ne-am confruntat cu o scădere de 10% - 20%, în funcţie de zi. Iar odată cu închiderea magazinelor fizice, lucrurile au revenit la normal pe trend ascendent. Ulterior, aprilie a fost în creştere cu 40% faţă de 2019 până pe data de 20 aprilie, aşa că am decis să organizăm Spring Black Friday, iar în această perioadă a campaniei vânzările au fost în creştere cu 70% faţă de anul anterior”, a declarat pentru ZF Raluca Radu, country manager pentru ANSWEAR în România. Astfel, per total, a adăugat ea, retailerul online de fashion din Polonia va încheia lunile martie şi aprilie din acest an cu o creştere totală de 20% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019.

În cadrul campaniei Spring Black Friday, ce s-a desfăşurat în perioada 24 - 28 aprilie, ANSWEAR.ro a primit în total 5.400 de comenzi în valoare de 370.000 euro, vânzările fiind cu peste 70% mai mari decât ediţia de anul trecut. În plus, magazinul online de fashion a reuşit să atragă clienţi noi din zona de fashion offline.

“Aproximativ 20% dintre clienţi au fost clienţi noi. Ne aşteptam la o creştere de 50% faţă de anul trecut, ne-am depăşit obiectivele. O veste bună pentru noi a fost creşterea cumpărăturilor pentru brandurile de top din portofoliul nostru Armani Exchange, Polo Ralph Lauren, Emporio Armani, EA7, DKNY, Red Valentino, Twinset, Pinko şi credem că asta se datorează atragerii unui public ţintă nou, public care până acum cumpăra din magazinele fizice”, a precizat Raluca Radu.
Cele mai căutate categorii de produse în cadrul campaniei Spring Black Friday au fost tricourile, rochiile şi pantofii sport, dar şi lenjeria intimă şi articolele pentru casă. Comanda medie a fost de 320 de lei. Media a fost de aproximativ 2 produse pe comandă. Cea mai mare comandă a fost de 6.000 de lei şi a conţinut 3 produse, în timp ce a doua cea mai mare comandă a fost de 5.500 lei şi a fost formată din 32 de produse diferite. Cele mai multe cumpărături s-au făcut seara, iar vârful de comenzi a avut loc sâmbătă seară la ora 21:00.

Un nou website şi o nouă aplicaţie mobilă

După încheierea campaniei Spring Black Friday, retailerul polonez şi-a îndreptat atenţia către lansarea noului site ANSWEAR.ro şi noua aplicaţie mobilă. La noua variantă a site-ului s-a lucrat timp de aproape doi ani. România este una dintre primele pieţe unde retailerul polonez lansează noul website şi noua aplicaţie mobilă ANSWEAR. În afară de Polonia şi România, retailerul de fashion online activează şi în Cehia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi Bulgaria.

“Atât website-ul cât şi noua aplicaţie mobilă au fost dezvoltate pentru toate pieţele pe care ANSWEAR are operaţiuni. Au existat însă şi dezvoltări locale la nivel de localizare de conţinut pentru ambele”, a explicat ea.

Noul magazin online ANSWEAR.ro vine cu o experienţă mai bună de utilizare pentru clienţi şi noi beneficii în cadrul programului de loialitate ANSWEAR Club. Filtrarea produselor se va face direct din lista de produse, iar adăugarea articolelor la favorite se face printr-un singur click, astfel încât să îţi creezi lista de dorinţe foarte uşor. Noutăţile legate de programul de loialitate se referă la posibilitatea clienţilor de a folosi punctele acumulate în contul lor pentru a achiziţiona orice produs de pe site la preţ redus, indiferent dacă acesta este deja la reducere sau nu.

“Ce ne dorim este să aducem o interfaţă şi mai uşor de folosit pentru clienţii ANSWEAR.ro şi aceştia să poată găsi mai uşor produsele preferate la noi în magazinul online. ANSWEAR.ro a câştigat în Europa Centrală şi de Est nenumărate premii pentru cea mai bună experienţă de utilizare în e-commerce (UX - User Experience), atât pentru website, cât şi pentru aplicaţia mobilă. Şi ne dorim să continuăm pe această linie - să oferim clienţilor noştri cea mai bună experienţă de shopping online.”

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO