ZF 24

Aplicatia BT Go de la Banca Transilvania a ajuns la 100.000 de utilizatori şi a înregistrat peste 800.000 de plăţi în perioada iulie 2023 – iunie 2024, în valoare de 4,5 miliarde lei

Aplicatia BT Go de la Banca Transilvania a ajuns la...

Autor: Roxana Rosu

09.07.2024, 10:48 266

Aplicatia BT Go de la Banca Transilvania a ajuns la 100.000 de utilizatori şi a înregistrat peste 800.000 de plăţi în perioada iulie 2023 – iunie 2024, în valoare de 4,5 miliarde lei.

De la finalul lunii iulie 2023, aplicatia a atras peste 9.000 de clienţi/lună. În prezent 11.000 de companii sunt abonate la GO e-Factura, prin care au emis peste 21.000 de facturi începând cu decembrie 2023, când a fost lansată funcţionalitatea în premieră în România, pentru o aplicaţie de banking.

Pentru dezvoltarea funcţionalităţilor aplicaţiei BT Go asociate plăţii facturilor, Banca Transilvania colaborează cu i-Tom Solutions, dezvoltatorul platformei FGO.

“Ne dorim ca BT Go să fie cea mai utilă aplicaţie de banking şi de management al afacerii. Adăugăm permanent funcţionalităţi, urmărim ce este important pentru oameni şi business-uri, suntem work in progress permanent”, declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.

Pe lângă operaţiunile standard pe care antreprenorii le pot face prin intermediul acesteia – plăţi, schimb valutar, vizualizare tranzacţii –, aceştia au la dispoziţie funcţionalităţi utile managementului firmei, banilor, conturilor şi facturilor.

”Încă de la început, ne-am dorit să venim în sprijinul antreprenorilor. Tot ce-am dezvoltat în FGO şi ulterior în BT Go a fost cu gândul la ei. Ne dorim ca interacţiunea să fie cât mai uşoară şi mai friendly pentru a uşura munca antreprenorilor. Vom continua să ne aliniem la toate noutăţile şi provocările care apar înrelaţia cu statul astfel încât, din acest punct de vedere, antreprenorii să ştie că au în FGO un partener”, afirmă Valeriu Filip, co-fondator FGO.