ZF 24

Apple se pregăteşte de una dintre cele mai mari schimbări din istoria sa: Pentru prima dată, compania va permite existenţa unor magazine de aplicaţii alternative pe iPhone şi iPad. Iniţial, decizia va fi aplicată numai în Europa

Apple se pregăteşte de una dintre cele mai mari...

Autor: Andrei Şerbănescu

15.12.2022, 13:41 613

Apple Inc. se pregăteşte să permită existenţa unor magazine de aplicaţii alternative pe iPhone şi iPad, ca parte a unei revizuiri radicale menite să alinieze compania cerinţelor stricte ale Uniunii Europene care urmează să intre în vigoare în 2024, raportează Bloomberg.

Angajaţii din domeniul ingineriei software şi al serviciilor sunt implicaţi într-un efort major pentru a deschide o serie de elemente-cheie ale platformelor Apple, potrivit unor persoane familiarizate cu aceste eforturi. Ca parte a modificărilor, clienţii ar putea, în cele din urmă, să descarce aplicaţii pe iPhone-urile şi iPad-urile lor fără a utiliza App Store, ocolind astfel restricţiile Apple şi comisionul de până la 30% pe care compania îl impune pentru plăţi.

Aceste măsuri - o inversare a unor politici de lungă durată - reprezintă un răspuns la legile UE menite să uniformizeze condiţiile de concurenţă pentru dezvoltatori şi să îmbunătăţească viaţa digitală a consumatorilor. De ani de zile, autorităţile de reglementare şi producătorii de software s-au plâns că Apple şi Google, care administrează cele mai mari două magazine de aplicaţii mobile, deţin prea multă putere în calitate de dezvoltatori.

În cazul în care legi similare sunt adoptate şi în alte ţări, proiectul Apple ar putea pune bazele pentru alte regiuni, potrivit surselor. Cu toate acestea, modificările companiei sunt concepute iniţial pentru a intra în vigoare doar în Europa.

Chiar şi aşa, vestea a susţinut acţiunile companiilor care oferă servicii de dating şi alte aplicaţii. Match Group Inc. a urcat cu până la 10%, iar Bumble Inc. a crescut cu până la 8,6% - un semn că investitorii cred că aceste companii ar putea scăpa de comisioanele impuse de Apple. Spotify Technology SA, serviciul de streaming audio, a urcat cu până la 9,7%. Acţiunile Apple, între timp, au suferit puţine modificări.

Noua lege europeană, denumită Digital Markets Act, va intra în vigoare în următoarele luni, dar companiile nu sunt obligate să respecte toate regulile până în 2024. Oficialii guvernamentali din SUA şi din alte ţări au făcut presiuni pentru legi similare, dar nu au ajuns încă atât de departe ca UE.

Legea impune companiilor de tehnologie să permită instalarea de aplicaţii de la terţi şi să permită utilizatorilor să modifice mai uşor setările implicite. Normele cer ca serviciile de mesagerie să colaboreze între ele şi ca dezvoltatorii externi să aibă acces egal la funcţiile de bază din cadrul aplicaţiilor şi serviciilor.

Legile se aplică companiilor de tehnologie cu o valoare de piaţă de cel puţin 75 de miliarde de euro (80 de miliarde de dolari) şi cu un minim de 45 de milioane de utilizatori lunari în UE.

Apple aplică o cantitate semnificativă de resurse pentru acest efort la nivelul întregii companii. Nu a fost o iniţiativă populară în cadrul Apple, având în vedere că societatea a petrecut ani de zile denunţând necesitatea "sideloading-ului" - procesul de instalare de software fără a utiliza App Store-ul oficial. În activitatea de lobby împotriva noilor legi europene, Apple a susţinut că "sideloading"-ul ar putea introduce aplicaţii nesigure pe dispozitivele consumatorilor şi ar putea submina confidenţialitatea.

Pentru a contribui la protecţia împotriva aplicaţiilor nesigure, Apple discută ideea de a impune anumite cerinţe de securitate chiar dacă software-ul este distribuit în afara magazinului său. De asemenea, astfel de aplicaţii ar putea avea nevoie să fie verificate de către Apple - un proces care ar putea presupune o taxă. În cadrul App Store, Apple ia o cotă de 15% până la 30% din venituri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO