ZF 24

Aroganţă din partea proprietarului Amazon: Trecerea către ocean a noului superyacht al lui Jeff Bezos forţează demontarea podului De Hef din Rotterdam

 Aroganţă din partea proprietarului Amazon: Trecerea...

Autor: Andrei Şerbănescu

06.02.2022, 18:00 2124

Noul superyacht al lui Jeff Bezos, Y721, se apropie în sfârşit de finalizare. Pentru ca barca să ajungă la ocean, va trebui să treacă prin Rotterdam şi să navigheze sub un pod de oţel cunoscut sub numele de De Hef. Pentru ca iahtul să poată trece pe sub acesta, administraţia oraşului a fost de acord să demonteze temporar secţiunea centrală a podului, potrivit Bloomberg.

Y721 va fi unul dintre cele mai mari iahturi cu vele construit vreodată în Ţările de Jos, capitala neoficială a iahturilor personale destinate miliardarilor. Liderul proiectului consiliului de la Rotterdam, Marcel Walravens, a apărat decizia oraşului de a permite demontarea podului, declarând pentru postul de radio local Rijnmond că este „singura alternativă” pentru a finaliza ceea ce municipalitatea consideră „un proiect foarte important” din punct de vedere economic.

Nu administraţia oraşului va plăti costul demontării podului, ci Oceanco din Alblasserdam, compania responsabilă de construirea iahtului. Totuşi, este foarte probabil ca unele dintre aceste costuri să fie transferate către Bezos, a doua cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă de 175,8 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires.

De Hef este considerată o icoană a moştenirii industriale a Rotterdamului ca centru de construcţii navale, iar vestea demontării parţiale a edificiului a făcut furori în rândul localnicilor.

Demontarea podului nu este prima problemă cauzată de catargele înalte ale Y721. Enormitatea pânzelor iahtului va face să fie nesigură aterizarea unui elicopter la bord, aşa că Bezos a comandat un iaht de sprijit echipat cu un heliport ataşat de iahtul principal.

Nivelurile în creştere ale averilor personale au împins vânzările de superyachturi la niveluri record în 2021. Un total de 887 de astfel de nave au fost vândute în 2021, o creştere de 77% faţă de 2020 şi mai mult decât dublul numărului din 2019, potrivit unui raport al companiei de date maritime VesselsValue. Constructorul de bărci Burgess a raportat anul trecut vânzări de peste 2 miliarde de euro (2,3 miliarde de dolari).

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO