ZF 24

„Atelierele“ care au rezistat în economia românească

Autor: Radu Bostan

30.11.2014, 17:08 102

Trecerea la economia de piaţă în 1990 a fost un şoc pentru industria românească. Sistemul economic anterior nu ţinea cont de aspecte precum „piaţă“, „cerere“, „competitivitate“ şi nici „costuri“. Specialiştii care au trăit acele vremuri povestesc că marile uzine aveau scheme de personal supradimensionate, nu erau obişnuiţi să facă economii pentru că nu aveau cu cine concura şi se complăceau într-o stare tehnologică depăşită deoarece aveau practic monopol.

După 20 de ani de la şocul iniţial a mai venit unul, criza economică. Bilanţul la 25 de ani de la schimbarea sistemului: sute de fabrici închise, milioane de locuri de muncă pierdute, milioane de oameni plecaţi din ţară.

Unele judeţe şi-au încheiat socotelile cu industriile lor „tradiţionale“ - Bacău era cândva un pol naţional în sectorul petrolului şi petrochimiei, dar acum e cunoscut mai ales ca sediu al unui lanţ de magazine şi al unui imperiu în sectorul procesării cărnii de pui.

Poveştile de succes, sau măcar de supravieţuire, sunt des­­tul de puţine. Uzina de automobile de la Mioveni produce tot Dacia, chiar sunt vândute de un grup francez.

Pe clădirile combinatului siderurgic din Galaţi nu mai scrie Sidex, ci ArcelorMittal, dar tot oţel se face în oraşul de pe Dunăre, deşi mai puţin şi fără contribuţia a circa 20.000 de angajaţi.

În afară de vechile uzine preluate de companii străine şi, în cazurile fericite, retehnologizate şi dezvoltate, investiţiile în industria prelucrătoare au fost rare în ultimii ani.

Excepţie face producţia de componente auto. Firme germane, suedeze şi japoneze au adus miliarde de euro pentru fabrici nou-nouţe de volane, cabluri, centuri de siguranţă sau airbaguri, dând de lucru câtorva mii de oameni şi punând pe harta industrială localităţi precum Sebeş sau Sânnicolau Mare. Aceste multinaţionale şi-au concentrat afacerile în centrul şi vestul ţării, zone cu infrastructură relativ bună, costuri logistice mici şi forţă de muncă bine calificată.

În timp ce un alt stat european şi-a pierdut statutul de „atelier al lumii“ în favoarea Chinei, la 25 de ani de la „şoc“, România rămâne o ţară industrializată, în care fabricile de oţel, ciment sau automobile, dar şi ulei, pâine sau textile reprezintă împreună peste 30% din produsul intern brut, adică valoarea adăugată din economie.

Problemele sunt acum costul energiei, penuria de angajaţi calificaţi şi concurenţa din străinătate, în special din Asia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO