ZF 24

Au trecut cinci ani, dar întrebarea rămâne: putea fi redusă povara creditelor imediat după ce a început criza în România?

„În 2008, criza ameninţa să ne lovească prin câteva canale de transmisie, între care unul extrem de activ era inflaţia. După scăderi sensibile în prima parte a anului 2007, inflaţia a început să urce în toamna lui 2007 şi a continuat să urce în 2008. Practic, pornise de la valori între 3 şi 4 la sută în 2007 şi a ajuns până la 9 la sută în iulie 2008. Soluţia Băncii Centrale Europene, care avea în faţă spectrul sumbru al deflaţiei, cu care s-a şi confruntat în 2009, de reducere masivă a dobânzii de politică monetară, ar fi fost contraproductivă pentru România. BCE se confrunta cu deflaţia, BNR cu inflaţia“, a scris în ZF Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Spre comparaţie, ţările din regiune au avut şi au dobânzi vizibil mai mici. Polonia a pornit de la o dobândă-cheie de 5,25% în 2008, iar Cehia de la 3,5%. Acum dobânda-cheie este 0,05% pe an în Cehia, iar în Polonia este de 2,5% pe an, în condiţiile în care rata inflaţiei nu este mult mai mică decât în România.

În România efectul creşterii dobânzii-cheie la începutul crizei a fost scumpirea creditelor în lei pentru populaţie şi companii. Ratele medii au urcat în 2009 la circa 20% faţă de 12% în 2007, ceea ce a blocat creditarea. Iar blocarea creditării a contribuit la căderea economiei cu 6,6% în 2009.

Banca Centrală Europeană a redus în mai puţin de un an, între iulie 2008 şi mai 2009, dobânda-cheie la euro de la 4,5% pe an la 1% pe an pentru a contracara efectele crizei. Dobânda a crescut ulterior la 1,25% pe an în septembrie 2009, pentru ca de la finalul anului 2011 să fie reluat ciclul de relaxare monetară. Dobânda-cheie la euro a scăzut în prezent până la un minim de 0,25% pe an.

Părerile analiştilor şi oamenilor de afaceri despre politica BNR la începutul crizei financiare şi economice sunt împărţite. Unii susţin că banca centrală a crescut foarte mult rata dobânzii în 2008.

Alţii spun că, deşi din punct de vedere strict teoretic dobânda a fost mai mare decât ar fi trebuit şi este normal ca în criză dobânzile să fie reduse, BNR nu avea încotro, având în vedere contextul internaţional tensionat, criza financiară mondială, pentru că exista un risc foarte mare de ieşiri de capital şi de depreciere a leului.

Alin Iacob, membru în două grupuri de experţi pe probleme de protecţia consuma­torilor de servicii financiare care funcţionează pe lângă UE, susţine că BNR a avut o politică mai mult decât prociclică şi de aceea poartă o vină însemnată pentru gradul ridicat de îndatorare al populaţiei. „BNR este respon­sabilă pentru două elemente importante: a crescut foarte mult rata dobânzii în 2008 şi a dat dovadă de foarte multă largheţe înainte de criză, când a permis majorarea gradului de îndatorare la 65-70% din venituri.“

„Eu am fost încă din 2009 una dintre vocile cele mai sonore care au criticat nivelul ridicat al dobânzilor practicate de BNR, nivel care a avut un impact direct asupra consumului. La acel moment BNR a dat motive justificate pentru nivelul ridicat al dobânzii, respectiv ata­curile speculative asupra leului. Uitându-mă înapoi însă, o dobândă mai adaptată la condiţiile din piaţă, respectiv mai mică, ar fi ajutat“, spune Dan Ostahie, acţionarul Altex, cel mai mare jucător de pe piaţa electro-IT din România, cu afaceri de peste 250 mil. euro anul trecut.

El adaugă că în mai multe ţări din zona euro politica BCE privind dobânda a încurajat producţia, pe când în România nu s-a întâm­plat asta. „Chiar şi BCE a reacţionat târziu, Fed fiind prima bancă centrală care a redus rapid dobânda. Este bine totuşi că s-a redus şi la noi între timp, să sperăm că va impulsiona nu doar consumul, ci şi producţia şi investiţiile. Încă mai este loc de reducere a dobânzii.

La rândul lui Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, spune că într-o perioadă de criză dobânzile trebuie să scadă, în timp ce în România au crescut.

„Decizia din punctul meu de vedere nu avea legătură cu economia reală, avea legătură cu interesul băncilor de atunci. Spuneţi-mi o bancă care a căzut în România. Eu vă pot spune 20 de firme de retail care au căzut, dar ele nu au un regulator de sprijinul căruia să beneficieze şi să le legitimizeze monopolul.“

De ce s-a temut BNR

Una dintre temerile BNR a fost aceea că în eventualitatea scăderii dobânzilor, capitalurile străine ar fi ieşit din ţară, iar leul s-ar fi depreciat. Deprecierea leului ar fi dus la creşterea inflaţiei, prin preţuri mai mari la bunurile şi serviciile ale căror preţuri sunt exprimate în euro, dar şi la creşterea ratelor clienţilor îndatoraţi în valută.

Această ipoteză este susţinută de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. „Rata relativ înaltă a dobânzii şi vânzările de valută ale băncii centrale au împiedicat o depreciere relativ mare a leului, care ar fi tensionat bilanţurile firmelor şi gospodăriilor puternic îndatorate în valută. Astfel, politica monetară a evitat adâncirea recesiunii. Efec­tele expansioniste ale unei rate a dobânzii mai mici ar fi fost întrecute de efectele contracţio­niste ale unei deprecieri mai mari a leului.“

Relaxarea politicii monetare a BNR a fost reluată la începutul anului 2009, banca centrală fiind într-o poziţie mai confortabilă, inclusiv ca urmare a încheierii Iniţiativei de la Viena, prin care nouă dintre cele mai mari grupuri străine prezente pe piaţa locală s-au angajat să-şi menţină la acelaşi nivel expunerea pe România.

Scăderea dobânzii-cheie la lei a continuat ulterior, dar în paşi mărunţi şi cu perioade lungi de întrerupere în 2010-2011 şi 2012-2013, „obsesia“ pentru stabilitatea inflaţiei şi a cursului de schimb a băncii centrale rămânând o prezenţă constantă. Dobânda a scăzut în prezent la un minim de 3,5% pe an, iar analiştii anticipează că ar putea îngheţa la acest nivel. Inflaţia depăşeşte minim istoric după minim istoric, apropiindu-se de 1%, nivel care nu a existat în ultimul sfert de secol.

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, spune că dacă măsurile privind stimularea consumului erau luate cu curaj mai devreme, probabil era mai bine, dar asta nu a ţinut numai de BNR. „Este o chestiune de a stimula consumul şi de a nu fi prociclic. Din criză nu se iese fiind campionul austerităţii, şi toţi politicienii noştri erau campionii austerităţii în Europa la un moment dat. Aceasta a fost cauza principală, că noi declaram că facem cel mai mic deficit din Europa, deşi nu ne cerea nimeni. Este irelevant dacă BNR a acţionat sau nu.“

 

Ce spun analiştii şi oamenii de afaceri

 

Alin Iacob,

membru în două grupuri de experţi pe probleme de protecţia consumatorilor de servicii financiare care funcţionează pe lângă UE

„BNR a avut o politică mai mult decât prociclică şi de aceea poartă o vină însemnată pentru gradul ridicat de îndatorare al populaţiei. BNR este responsabilă pentru două elemente importante: a crescut foarte mult rata dobânzii în 2008 şi a dat dovadă de foarte multă largheţe înainte de criză, când a permis majorarea gradului de îndatorare la 65-70% din venituri. Gradul mare de îndatorare vine şi în contextul în care BNR a acceptat pe piaţă produsele de creditare în monedă exotică şi împrumuturile cu dobândă introductorie fără să atragă atenţia asupra riscurilor implicate de acestea. Băncile au dat credite în mod iresponsabil înainte de criză. Nu poţi arunca vina exclusiv asupra celui care s-a îndatorat. Băncile aveau toate informaţiile despre debitor. Eu cred că vina este cvasiunanimă a băncii. Au fost şi erori în modelele de scoring. Singura soluţie în acest caz este promovarea unei legi a falimentului personal.“

Dan Şucu,

antreprenor, proprietarul grupului Mobexpert

„O mare parte din responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat în 2009 vine din modul în care sistemul bancar a privit restructurarea. Ponderea creditelor în lei era foarte mică. Ce s-a întâmplat în 2009 a fost imposibilitatea băncilor de a decide că vor să crească economisirea, şi ăsta era privilegiul lor, să hotărască. Ei au spus da, o să plătim 7% dobândă, în loc de 3% către clientul final, dar o să-i mărim costul de împrumut celui care are deja împrumutul la mine. Tu decizi un lucru care nu e de decis: relaţia cu clientul deja existent. Nu poţi să-i schimbi în timpul contractului condiţiile de care vorbim. Şi de atunci a venit problema. Este adevărat că într-o perioadă de criză dobânzile trebuie să scadă. La noi au crescut, dar a crescut foarte mult marja, componenta din dobândă care se numeşte marjă. Atunci, din punctul meu de vedere eu nu văd o legătură neapărat directă între ce se întâmplă acum şi decizia luată în 2009 de BNR. Decizia din punctul meu de vedere nu avea legătură cu economia reală, avea legătură cu interesul băncilor de atunci. Banca naţională, aşa cum face în mod normal, este exponentul intereselor băncilor comerciale. Spuneţi-mi o bancă care a căzut în România. Eu vă pot spune 20 de firme de retail care au căzut, dar ele nu au un regulator de sprijinul căruia să beneficieze şi să le legitimizeze monopolul.“

Florin Pogonaru,

preşedintele AOAR

„Este tendenţios să spui că numai BNR a determinat. Probabil sunt o sută de cauze, între care şi aceasta are importanţa ei. Dacă măsurile privind stimularea consumului erau luate cu curaj mai devreme, probabil era mai bine, dar asta nu a ţinut numai de BNR. Este o chestiune de a stimula consumul şi de a nu fi prociclic. Din criză nu se iese fiind campionul austerităţii, şi toţi politicienii noştri erau campionii austerităţii în Europa la un moment dat. Aceasta a fost cauza principală, că noi declaram că facem cel mai mic deficit din Europa, deşi nu ne cerea nimeni. Este irelevant dacă BNR a acţionat sau nu.“

Radu Timiş,

antreprenor, controlează producătorul de mezeluri Cris-Tim

„După părerea mea, în momentul în care a început să «pocnească» tot, băncile nu şi-au permis să reducă dobânzile şi nici Banca Naţională. La vremea respectivă, BNR nu ar fi putut pentru că nu stătea pe lichidităţile pe care stă acum. Acum toată lumea stă pe un munte de bani şi trebuie să îi dea cuiva, deci cred că este o şansă de a relansa economia. Noi suntem în aceeaşi situaţie ca Germania, unde Banca Naţională e plină de bani dar antreprenorii nu mai au curajul să se împrumute şi să rişte investiţii noi. Eu cred că este absolut necesară măsura rate la jumătate în momentul acesta, consumul este singura soluţie de relansare a economiei. Aceasta este una din metode. Sigur că cea mai bună ar fi tăierea TVA, care ar rezolva mult mai rapid problema.“

Laurian Lungu,

analist economic

„Privind din punct de vedere strict economic, dobânda-cheie a fost poate mai mare decât ar fi trebuit să fie. Era clar că există un deficit de cerere. Şi au existat şocuri externe puternice. Poate s-ar fi justificat o dobândă mai scăzută. Dar trebuie să ţinem cont şi de contextul extern. Situaţia economică globală era foarte incertă. Sunt sigur că din această cauză BNR nu avea cum să coboare dobânzile prea mult. Era riscul prea mare de ieşiri de capital şi ar fi fost un şoc foarte puternic, ar fi fost fluctuaţii mari pe cursul de schimb. Un aspect foarte important este că atunci nu exista nici acordul cu FMI.“

Lucian Croitoru,

consilier al guvernatorului BNR, în lucrarea „Teoria şi critica politicii monetare în România“

„Criticii politicii monetare au spus că banca centrală a fost prea preocupată să reducă rata inflaţiei într-o perioadă în care economia scădea, astfel că a redus insuficient rata dobânzii, contribuind la accentuarea recesiunii. Rata dobânzii relativ înaltă a contribuit la minimizarea efectelor contracţioniste. Rata relativ înaltă a dobânzii şi vânzările de valută ale băncii centrale au împiedicat o depreciere relativ mare a leului, care ar fi tensionat bilanţurile firmelor şi gospodăriilor puternic îndatorate în valută. Astfel, politica monetară a evitat adâncirea recesiunii. Efectele expansioniste ale unei rate a dobânzii mai mici ar fi fost întrecute de efectele contracţioniste ale unei deprecieri mai mari a leului. În perioada cuprinsă între 2008 T4, când economia a scăzut pe baze trimestriale pentru prima dată, şi 2010 T1, când gap-ul de producţie a devenit negativ, o scădere mai abruptă a ratei dobânzii ar fi accentuat recesiunea. Efectele negative asupra bilanţurilor entităţilor îndatorate în valută ale deprecierii leului rezultată din reducerea mai abruptă a ratei dobânzii ar fi fost mai mari decât efectele pozitive asupra stimulării exporturilor.“

Cristian Pârvan,

secretar general al AOAR

„Ce-ar fi fost dacă ar fi fost este greu de spus... Înclin să cred că a fost prea multă prudenţă. Dacă luaţi declaraţiile guvernatorului din 2010 şi 2011, recunoştea şi el că poate a fost prea mare prudenţă din partea BNR. Este greu de spus retroactiv. De ce n-a restricţionat banca naţională creditarea în euro în 2007-2008? Lumea se aruncase la credite în euro. O să spună că n-avea cum, că veneau euro peste noi şi ce era să facă cu ei? Ca urmare, părerea mea este că indiferent ce punct de vedere luăm acum despre trecut, problema este ce facem în continuare, iar legat de asta, noi am luat poziţie: este evident că este o măsură (măsura «rate la jumătate») care nu se susţine şi doar aparent este benefică, iar prima observaţie la adresa ei este că nu se poate face o astfel de discriminare. Băncile nu sunt obligate să respecte ce vrea guvernul. Nu poate să le impună nimeni, să-i chemi pe toţi să discute creditele cu ei.

Florin Cîţu,

analist economic

„Eu am tot susţinut, chiar şi la BNR în 2011, că politicile economice (fiscală şi monetară) au influenţat negativ consumul şi cererea internă după octombrie 2008. Am prezentat câteva sugestii pentru politica fiscală şi monetară ignorate din 2008 şi până acum). Ideea nu este de a stimula consumul, ci de a opri politicile economice care îl sufocă. În plus, datele BNR arată că dacă era un moment bun pentru «stimularea» consumului, atunci 2011 era mult mai potrivit decât 2014.“

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO