ZF 24

​Avertismentul ASF către investitori: Nu vă lăsaţi amăgiţi de promisiunile unor câştiguri incredibile! Dacă nu înţelegeţi ce vi se oferă nu tranzacţionaţi!

​Avertismentul ASF către investitori: Nu vă lăsaţi...

Autor: Andrei Chirileasa

09.02.2014, 17:53 2235
 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat o alertă către potenţialii investitori prin care îi avertizează pe aceştia privind "riscurile şi capcanele tranzacţiilor financiare cunoscute popular sub denumirile de FOREX respectiv CFD sau tranzacţii în marjă, desfăşurate într-un cadru nereglementat şi nesupravegheat".

"ASF avertizează investitorii cu privire la existenţa unor practici abuzive, lipsite de etică şi în unele cazuri desfăşurate, în mod ilegal, de firme neautorizate în vederea oferirii de servicii de investiţii în produse financiare complexe, care implică un risc crescut. Aceste practici presupun:

  • Publicitate înşelătoare prin prezentarea câştigurilor probabile fără menţionarea riscurilor mari aferente;
  • Marketing agresiv;
  • Folosirea datelor de contact fără acordul utilizatorilor;
  • Vânzarea, cu bună ştiinţă, a unor produse financiare complexe către grupuri vulnerabile de consumatori fără pregătire de specialitate în domeniu;
  • Prestarea fără autorizaţie sau în condiţii neconforme a serviciilor de consultanţă în investiţii;
  • Simularea tranzacţiilor şi a pierderilor;
  • Omiterea efectuării înregistrărilor în conturile de marjă.

ASF derulează în prezent activităţi pentru asigurarea unui mediu corect, concurenţial şi transparent în piaţa de capital din România. Astfel, ASF ia măsuri pentru îndreptarea problemelor identificate în piaţă prin măsuri de supraveghere, control şi îmbunătăţire a legislaţiei, cu accent pe protecţia investitorilor", se arată în alerta emisă vineri de ASF.

Aceasta este prima reacţie publică a ASF în legătură cu fenomenul "Forex" care a luat amploare în ultimii ani în România. Numeroase firme au început în ultimii ani să ofere şi să promoveze agresiv tranzacţii cu valute, acţiuni străine sau mărfuri realizate într-un cadru nereglementat şi foarte riscante pentru potenţialii investitori, din cauza efectului de levier (la un euro al tău poţi tranzacţiona 100 de euro). Multe astfel de firme nu sunt autorizate şi supravegheate de ASF, deoarece nu există nici la nivel internaţional reguli clare cu privire la tranzacţiile Forex sau la tranzacţiile cu CFD-uri.

Angajaţii acestor aşa zise firme de brokeraj realizează în general o promovare foarte agresivă în care le promit persoanelor pe care le contactează profituri mari sau "oportunităţi incredibile", fără a le avertiza însă în privinţa riscurilor la care se expun tranzacţionând valute sau acţiuni internaţionale, în marjă. În plus, sunt deja faimoase reclamele de pe internet de genul "Astăzi am câştigat 3.500 de euro în două ore", care promovează diferite platforme forex.

În ultimul an, societăţile de brokeraj active pe bursa de la Bucureşti, care sunt reglementate şi supravegheate de ASF, au început să reclame tot mai vocal acest fenomen susţinând că firmele nereglementate le "strică piaţa" deoarece promit câştiguri nerealiste potenţialilor investitori şi afectează credibilitatea întregii pieţe financiare. ASF nu a reuşit până acum să găsească o soluţie privind reglementarea tranzacţiilor forex.

Autoritatea de Supraveghere Financiară are însă câteva sfaturi pentru consumatorii care sunt contactaţi de persoane care încearcă să-i convingă să realizeze diverse investiţii.

 

"Pe scurt, RECOMANDÂRILE CHEIE sunt următoarele:

  • Atenţie la afirmaţiile care promit câştiguri incredibile sau un potenţial de creştere enorm al investiţiilor. Asemenea afirmaţii semnalează deseori investiţii cu risc mare sau potenţiale fraude; 
  • Informaţi-vă despre riscuri;
  • Investiţiile de tip FOREX şi cele de tip CFD implică produse complexe şi nu sunt potrivite pentru toţi investitorii, nefiind recomandate celor fără experienţă în domeniu; 
  • Dacă doriţi să investiţi pe piaţa de capital, asiguraţi-vă că înţelegeţi bine produsele financiare respective. Orice decizie de investiţii trebuie sa aibă în spate o analiză fundamentată;
  • Informaţii despre servicii, instrumente şi produse financiare pot fi accesate pe pagina de internet a ASF, secţiunea Consumatori sau pe alte pagini specializate cum ar fi pagina de internet a Bursei de Valori Bucureşti - BVB, secţiunea Pentru Investitori – Ghidul Investitorului; 
  • Alegeţi una din firmele autorizate de către ASF pentru desfăşurarea activităţilor de intermediere financiară;
  • Verificaţi dacă firma de intermediere este autorizată de ASF sau este înscrisă în registrul ASF; 
  • Lista entităţilor autorizate sau înregistrate pentru desfăşurarea de activităţi în sfera serviciilor şi instrumentelor financiare poate fi consultată pe pagina de internet ASF, secţiunea Supraveghere > Registre Electronice > Registrul instrumentelor şi investiţiilor financiare;
  • Căutaţi informaţii pe internet despre firma cu care veţi avea de-a face. Experienţa şi constatările altor investitori, ale organizaţiilor de protecţie a consumatorilor sau ale presei pot fi disponibile din surse publice; 
  • Dacă nu înţelegeţi ce vi se oferă, nu tranzacţionaţi;
  • Înainte să investiţi este important să citiţi cu atenţie toate materialele de marketing şi contractul sau documentele juridice şi să le înţelegeţi;
  • Aveţi grijă că anumite oferte de servicii sau produse ar putea fi înşelătoare;
  • Nu investiţi bani pe care nu vi-i permiteţi a-i pierde: în cazul FOREX sau CFD – produse cu efect de multiplicare - aţi putea pierde mai mult decât investiţia iniţială;
  • Atenţie la aplicaţiile informatice care generează automat tranzacţii pentru dumneavoastră;
  • O întâlnire directă sau o semnătura la faţa locului poate prezenta unele inconveniente, dar vă protejează de tranzacţii pripite; 
  • Oferte de formare sau tranzacţionare cu „portofolii virtuale” sunt folosite curent de firmele care oferă servicii de investiţii pe internet şi vă pot încuraja să investiţi. Fiţi atenţi la câştiguri „gratuite”: oferte promoţionale ca „rambursare 10% din valoare” şi „în limita a 500 EUR la deschiderea unui cont” sunt exemple de capcane folosite pentru a vă atrage ca investitor."
 

În final, ASF avertizează asupra riscurilor pe care le presupun tranzacţiile FOREX sau CFD. 

"Tranzacţiile de tip FOREX sau CFD, în special cele cu un efect extrem de levier prezintă un nivel al riscului foarte ridicat şi nu sunt adecvate pentru clienţii de retail. Aceste tranzacţii sunt folosite de investitorii instituţionali experimentaţi pentru acoperirea unor expuneri în portofoliile existente sau pentru speculă pe termen scurt.

În condiţiile în care performanţele trecute nu reprezintă o garanţie pentru cele viitoare, iar evoluţia preţurilor activelor suport este imposibil de previzionat pe termen foarte scurt, pentru un investitor obişnuit neexperimentat aceste tranzacţii sunt similare jocurilor de noroc cu grad ridicat de risc. Nu sunt adecvate pentru tranzacţionarea de tipul cumpără şi păstrează, necesitând monitorizarea permanentă pe perioade foarte scurte de timp (minute).

Mai mult, au fost expuse în mod public cazuri în care, pe fondul lipsei unui contract, conturile clienţilor au suferit tranzacţii neautorizate din partea brokerilor în scopul generării de comisioane. De asemenea, au fost raportate suspiciuni privind simularea de tranzacţii de către persoane care mai apoi îşi însuşeau capitalul clientului motivând o pierdere argumentată fals pe baza volatilităţii pieţei."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO