ZF 24

Aviaţia Utilitară vinde pe bucăţi un teren de 15 mil. euro din Bucureşti

Terenul este situat pe şos. Bucureşti-Ploieşti, lângă Aeroportul Băneasa. Foto: Octav Ganea

Terenul este situat pe şos. Bucureşti-Ploieşti, lângă Aeroportul Băneasa. Foto: Octav Ganea

Autor: Andrei Cîrchelan

05.09.2014, 00:00 1544

Acţionarii companiei Aviaţia Utilitară (simbol bursier AVUT), controlată de omul de afaceri Sorin Avramescu, au aprobat vânzarea pe bucăţi a unui teren de 50.000 de metri pătraţi din Bucureşti contra sumei totale de minimum 15,65 milioane de euro, potrivit unui anunţ publicat la Bursa de Valori Bucureşti. Terenul este situat pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în nordul Bucureştiului, lângă Aeroportul Băneasa.

Suprafaţa exactă care va fi vândută va fi determinată în negocieri cu potenţialii cumpărători, însă preţul nu poate fi mai mic de 313 euro/mp, potrivit raportului acţionarilor, iar banii vor fi încasaţi în maximum un an de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.  În cadrul aceleiaşi adunări, acţionarii au aprobat revocarea lui Radu Petre Herlea din funcţia de cenzor al societăţii, în urma demisiei acestuia, şi au desemnat-o pe Niculina Dimitriu în locul acestuia, cu un mandat de trei ani.

Acţiunile companiei, listate pe piaţa Rasdaq, sunt suspendate de la tranzacţionare în prezent. Compania a fost înfiinţată în 1964, privatizată în 1998 şi este specializată în închirierea şi mentenanţă elicopterelor şi avioanelor. Compania a înregistrat anul trecut o scădere de 13,48% a cifrei de afaceri, până la 4,75 mil. lei. Compania a făcut un profit de 2,38 mil. lei.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO