Avocatul Ion Nestor a pornit la drum în antreprenoriat în 1990, alături de soţia sa Manuela Nestor, împreună cu care a cofondat casa de avocatură NNDKP, una dintre cele mai importante din piaţă până astăzi. El vorbeşte acum despre criza generată de pandemia de COVID-19 şi afirmă că economia va avea nevoie de mult timp pentru a-şi reveni dat fiind că este o situaţie unică în istorie, astfel că lipsesc învăţămintele trecutului care ar fi putut fi aplicate pentru a grăbi şi facilita o recuperare.
„Criza actuală nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum. Am trecut (în cariera de antreprenor - n.red.) prin mai multe etape şi momente dificile pentru economie, dar ce se întâmplă acum e cu totul diferit şi sper să nu mai trăim niciodată aşa ceva. Diferenţa majoră faţă de toate celelalte crize, de-a lungul timpului, e direcţia din care s-a născut şi s-a propagat criza. Până acum direcţia a fost mereu dinspre economie către oameni.“
Astfel, orice criză a pornit mereu de la anumite sectoare de activitate, cum ar fi sectorul imobiliar care s-a prăbuşit. La un moment dat s-au creat nişte exagerări în sectorul financiar, aceasta fiind situaţia de acum mai bine de un deceniu. „Modalitatea în care s-au născut crizele anterioare a fost aceasta: unu sau mai multe sectoare din economia mondială sau a anumitor ţări s-au îmbolnăvit. Acea boală s-a propagat. În cazul acestei pandemii, economia a fost părăsită de oameni. Oamenii au decis - nu de bunăvoie - să abandoneze economia.“ Efectul, spune Ion Nestor, este devastator pentru că abandonarea economiei de către oameni produce un efect de 100%. Profunzimea şi amploarea acestui abandon sunt totale.