Banca Transilvania (simbol bursier TLV) are lichidităţi de aproape 4 miliarde de lei în conturi, din profiturile capitalizate în anii trecuţi, şi se uită cu „atenţie şi interes“ la oportunităţile din piaţă. Cel puţin trei bănci sunt scoase la vânzare acum în piaţă: Carpatica, Volksbank şi Crédit Agricole.
Banca din Cluj a preferat să capitalizeze profiturile şi să recompenseze investitorii cu acţiuni gratuite, distribuind doar în anul 2009 dividende. Astfel, instituţia de credit a ajuns la un nivel al lichidităţilor de 3,986 miliarde de lei la finalul primului semestru. Raportat la valoarea de piaţă a băncii, de 4,6 mld. lei, lichidităţile reprezintă aproape 87%.
WikiZF: Profilul companiei Banca Transilvania
„Lichiditatea foarte mare de care ne bucurăm, baza solidă de capital, precum şi echipa consolidată şi eficientă de management ne dau încredere că vom creşte în continuare şi ne fac să ne uităm cu atenţie şi interes la orice fel de oportunitate care ar putea apărea“, a spus Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania.
Banca Transilvania este a treia din sistem după valoarea activelor şi a încheiat primul semestru cu un profit net de 212 milioane de lei (48,1 mil. euro), în creştere cu 17,7% faţă de prima jumătate a anului trecut.
Citiţi în continuare pe ZF Corporate:
- detalii despre rezultatele financiare ale BT , venituri, profit , soldul creditelor
- reţeaua din teritoriu, numărul de angajaţi , acţionariat