„Cu cât putem să dăm credite mai ieftin cu atât e mai bine, dar nu reduc dobânzile pentru ca îmi spune cineva. Ne uităm şi dacă dobânda de referinţă se reduce. Dacă nu mai sunt jucători care să împingă în sus dobânzile la depozite, atunci vom vedea dobânzile mai jos şi la credite. Cred că nu trebuie însă o scădere agresivă, ci una treptată“, a declarat ieri Van Groningen la un seminar pe tema restructurării creditelor neperformante şi a reluării creditării, organizat de ZF şi casa de avocatură STOICA & Asociaţii.
El a răspuns astfel la întrebarea dacă bancherii vor da curs apelului de săptămâna trecută al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, care a spus: „Fraţi bancheri, aveţi toate motivele să reduceţi dobânzile la credite“.
Concluzia seminarului a fost că băncile nu vor relua creditarea înainte ca economia să se revigoreze deoarece reticenţa generată de criză se resimte încă puternic în sistemul bancar şi în plus creditele neperformante şi scăderea valorii garanţiilor atârnă greu în bilanţuri şi împiedică accelerarea vânzărilor de credite.
„Statistic, creditarea porneşte în general după revigorarea economiei reale. Există un decalaj de şase luni până la un an între cele două. Aceasta a fost o criză economică profundă şi nu ar trebui să ne aşteptăm la surprize pe termen scurt“, a declarat Cătălin Păuna, economistul-şef al reprezentanţei de la Bucureşti a Băncii Mondiale. El estimează pentru anul acesta un avans cu 1,6% al economiei, dar întrebat ce înseamnă o revigorare a economiei el a indicat un nivel de 4-5%. Spre comparaţie, în perioada 2000-2008 creşterea soldului creditelor pentru firme şi persoane fizice de la 5 la 50 mld. euro a adus o creştere economică medie anuală de 6%.
Gordon W. Johnson, preşedintele firmei de consultanţă EM Advisors LLP, Washington DC, SUA crede însă că economia nu are resurse de creştere în lipsa creditării. „Dacă rata creditelor neperformante este ridicată, creditul stagnează şi economia rămâne fără combustibil. Este o spirală descendentă şi este nevoie de restructurarea portofoliilor pentru a merge mai departe.“
Ponderea creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar ajungea la 19% la sfârşitul lunii martie, fiind una dintre cele mai ridicate din regiune.
Discuţia privind reluarea creditării înainte sau după revenirea economiei a apărut din ce în ce mai des în spaţiul public în ultimii doi ani în condiţiile în care economia nu reuşeşte să îşi revină după căderea abrubtă de la începutul crizei. Creditul privat a stagnat în ultimii patru ani la echivalentul a 50 mld. euro, bancherii preferând să direcţioneze cea mai mare parte a resurselor către titluri de stat. Produsul Intern Brut (PIB) a rămas astfel după patru ani de criză sub nivelul din 2008, ultimul an de boom economic înregistrat de România.
Sistemul bancar a înregistrat pierderi de circa 3 miliarde de lei în ultimii trei ani din cauza provizioanelor mari constituite pentru acoperirea pierderilor din credite neperformante.
Capitalurile băncilor au fost astfel erodate, ceea ce a limitat capacitatea acestora de a genera credite noi. Un rol important în această criză l-a jucat şi devalorizarea activelor imobiliare aduse de clienţi drept garanţie în contul creditelor acordate.
„Nu am depăşit încă reţinerea, starea de inhibiţie generată de criza din ultimii patru ani. Nici investitorii, nici consumatorii şi cu atât mai puţin băncile nu au depăşit această stare. Cred însă că sistemul bancar ne va oferi în viitor unul dintre cele mai importante răspunsuri pentru depăşirea actualei crize pentru că băncile au un rol foarte mare în economie“, consideră Valeriu Stoica, partener fondator al STOICA & Asociaţii.
Băncile au acumulat în portofolii rate şi dobânzi neplătite la timp de către clienţi în valoare de aproape 30 miliarde de lei. Van Groningen spune totuşi că indicatorul privind rata creditelor neperformante de 19% la nivelul sistemului bancar este inflatată artificial pentru că legea nu le permite băncilor să scoată din bilanţuri creditele cu întârzieri foarte mari la plată.
„Nivelul creditelor neperformante este inflatat de faptul că băncile nu pot face write-off fără să ia toate măsurile legale de recuperare a creditului şi care de cele mai multe ori nu au niciun rost. De asemenea, în contul creditelor neperformante se acumulează dobânzi, astfel că în realitate nivelul este mai mic decât arată cifrele oficiale“, a spus şeful Raiffeisen.
O probelmă importantă indicată de bancherii şi avocaţii prezenţi la seminarul ZF este cea a firmelor intrate în insolvenţă, în unele cazuri doar pentru a evita plata creditelor şi nu pentru a găsi o soluţie de restructurare.
„Uneori clienţii intră în insolvenţă pentru a nu-şi plăti creditele. Noi ca bancă încercăm să împiedicăm acest lucru şi căutăm soluţii de restructurare. Insolvenţa nu este o soluţie pentru că pierzi foarte mult din valoare şi în plus durează foarte mult timp“, a declarat Jurgen Kristiaan de Ruijter, directorul diviziei de recuperare şi restructurare din cadrul BCR.
Oficialul BCR spune că un proces de insolvenţă poate să dureze între şase luni şi un an, iar uneori ajunge şi la un an şi jumătate.
Marieta Avram, partener senior al casei de avocatură STOICA & Asociaţii, afirmă că de cele mai multe ori debitorul premeditează deschiderea procedurii insolvenţei şi încearcă să-şi creeze un confort, inclusiv prin blocarea dreptului de vot al creditorului principal.
„Debitorul îşi creează acest confort. Îşi alege practicianul în insolvenţă care să îl reprezinte şi îşi schimbă sediul pentru ca dosarul să fie judecat la tribunalul în care îşi exercită profesia practicianul în insolvenţă. Debitorul poate inclusiv să paralizeze dreptul de vot al creditorului printr-o acţiune în justiţie, inclusiv o acţiune abuzivă“, a declarat Avram.
Firmele aflate în insolvenţă aveau la sfârşitul lunii martie datorii la bănci de circa 10 miliarde de lei. Aceste sume au crescut de opt ori într-un singur an. Numărul debitorilor aflaţi în insolvenţă era de 2.200 de firme în martie, în timp ce sumele restante ajungeau la 7 miliarde de lei.
Avram consideră că în acest context se impune un nou cod al insolvenţei şi nu exclude introducerea în lege a insolvenţei persoanelor fizice. Bancherii s-au opus vehement la tentativele anterioare de introducere a falimentului personal.
Milo Stevanovich, director de program în cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Commercial Justice - Debt Resolution - Orientul Mijlociu & Nordul Africii, Cairo, Egipt, spune că pentru descurajarea fraudelor este nevoie de schimbarea legislaţiei, dar şi de sisteme de detectare.
„Este nevoie de sisteme de detectare a fraudelor. Există modele de detectare a fraudelor pentru că în momentul în care ajungi să ai un volum foarte mare de date este greu să mai urmăreşti fraudele fără un model. Nu cred că există un sistem perfect, dar trebuie să descurajezi fraudele. Este nevoie de schimbarea cadrului legal pentru ca tentaţia pentru săvârşirea de fraude să scadă“, a declarat Stevanovich.
Valeriu Stoica, partener fondator al STOICA & Asociaţii
Nu am depăşit încă reţinerea, starea de inhibiţie generată de criza din ultimii patru ani. Nici investitorii, nici consumatorii şi cu atât mai puţin băncile nu au depăşit această stare. Cred însă că sistemul bancar ne va oferi în viitor unul dintre cele mai importante răspunsuri pentru depăşirea actualei crize pentru că băncile au un rol foarte mare în economie. (...) Trebuie să sancţionăm mai dur fraudele pentru că debitorii sunt tentaţi de multe ori să pună în funcţiune astfel de mecanisme nelegitime.
Steven van Groningen, preşedintele executiv al Raiffeisen Bank
Nivelul creditelor neperformante este inflatat de faptul că băncile nu pot face write-off fără să ia toate măsurile legale de recuperare a creditului şi care de cele mai multe ori nu au niciun rost. De asemenea, în contul creditelor neperformante se acumulează dobânzi, astfel că în realitate nivelul este mai mic decât arată cifrele oficiale. Faptul că am un nivel atât de ridicat al neperformantelor nu este un semnal bun pentru investitori. Trebuie să ne hotărâm dacă vrem să protejăm mai mult debitorul sau să stimulăm mai mult creditul.
Jurgen Kristiaan de Ruijter, director recuperare şi restructurare în BCR
Uneori clienţii intră în insolvenţă pentru a nu-şi plăti creditele. Noi ca bancă încercăm să împiedicăm acest lucru.
Dacă nu-şi mai plăteşte ratele sau dobânzile, căutăm motivul pentru care nu mai plăteşte şi implicit căutăm soluţii de restructurare. Insolvenţa nu este o soluţie pentru că pierzi foarte mult din valoare şi în plus durează foarte mult timp. Procesul de insolvenţă în sine poate să dureze între şase luni şi un an sau chiar mai mult. Legislaţia ar trebui să devină mai prietenoasă cu creditorul.
Marieta Avram, partener senior STOICA & Asociaţii
De cele mai multe ori debitorul premeditează deschiderea procedurii insolvenţei şi încearcă să-şi creeze un confort, adică îşi alege practicianul în insolvenţă care să îl reprezinte şi îşi schimbă sediul pentru ca dosarul să fie judecat la tribunalul în care îşi exercită profesia practicianul în insolvenţă. Debitorul poate inclusiv să paralizeze dreptul de vot al creditorului printr-o acţiune în justiţie, inclusiv o acţiune abuzivă. Cred că se impune un nou cod al insolvenţei şi nu cârpeli ale celui deja existent.
Cătălin Păuna, economistul-şef al reprezentanţei locale a Băncii Mondiale
Dacă ne uităm statistic, creditarea porneşte în general după revigorarea economiei reale. Există un decalaj de şase luni până la un an între cele două. Aceasta a fost o criză economică profundă şi nu ar trebui să ne aşteptăm la surprize pe termen scurt. Pentru anul acesta estimăm o creştere economică de 1,6%, este o creştere modestă şi vine mai mult ca urmare a unui efect de bază. Suntem pe o tendinţă ascendentă, dar sunt riscuri importante ca aşteptările să nu se materializeze şi sunt în general riscuri exogene.
Gordon W. Johnson, preşedintele EM Advisors LLP
Dacă rata creditelor neperformante este ridicată, creditul stagnează şi economia rămâne fără combustibil. Este o spirală descendentă alimentată inclusiv de valoarea redusă a colateralului. Un rol foarte important în această criză l-a jucat şi devalorizarea activelor imobiliare. Băncile trebuie să facă mai multe provizioane dacă nu se mai pot baza pe colateral, astfel că au mai puţin capital pentru a susţine creditarea. Este nevoie de restructurarea creditelor cu probleme pentru a merge mai departe.
Milo Stevanovich, director de program în cadrul FMI
Este nevoie de sisteme de detectare a fraudelor. Astfel de sisteme există în mediul privat, dar nu şi în instituţiile publice. Există modele de detectare a fraudelor pentru că în momentul în care ajungi să ai un volum foarte mare de date este greu să mai urmăreşti fraudele fără un model. Nu cred că există un sistem perfect, dar trebuie să descurajezi fraudele, este nevoie de schimbarea cadrului legal pentru ca tentaţia pentru săvârşirea de fraude să scadă. Şi un singur factor dacă schimbi scade tentaţia spre fraude.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
