ZF 24

Bancherul austriac Julius Meinl, la Bucureşti: Suntem o companie românească, datorită istoriei. Este incredibil că stăm azi aici

Bancherul austriac Julius Meinl, la Bucureşti: Suntem o...

Autor: Corina Mirea

30.09.2015, 10:54 1785
Suntem o companie românească, datorită istoriei. Avem peste 400 de angajaţi în cadrul Heidi şi o creştere de două cifre anual la nivel de grup. Este incredibil că stăm azi aici dacă ne gândim la perioada comunistă, este incredibil că România a trecut peste acea perioadă neagra şi că a ajuns la nivelul de acum, a declarat Iulius Meinl în vizita sa de miercuri la Bucureşti. 

Julius Meinl al cincilea, proprietarul băncii austriece Meinl, dar şi al celor mai mari două fabrici de ciciolată din România, a venit miercuri la Bucureşti pentru a inaugura o investiţie de aproape 7 milioane de lei în extinderea fabricii Heidi din Pantelimon ( jud. Ilfov). 

Acesta este prima vizita oficială pe care bancherul o face în România de la cumpărarea celor două fabrici - Kandia (2010) şi Heidi Chocolat (2013), însă el a mai vizitat cele două unităţi anterior, conform datelor ZF. 

Investiţia de aproape 7 mil. lei implică majorarea capacităţii fabricii Heidi cu 70-80%, confom ultimelor date furnizate de companie. Această investiţie vine după ce cererea la export a crescut în ultimii ani, Heidi Chocolat exportând în aproximativ 50 de ţări. Livrările peste hotare reprezintă circa 50% din businessul Heidi Chocolat, acest lucru plasând compania pe primul loc în clasamentul celor mai mari exportatori de ciocolată, conform datelor ZF.

Heidi Chocolat, care a avut anul trecut afaceri de 85 mil. lei (19 mil. euro), este cea mai nouă companie intrată în portofoliul Kex Confectionery, vehiculul de investiţii prin care Meinl controlează businessul din ciocolată. Meinl a bătut palma cu familia elveţiană Läderach pentru Heidi la finalului anului 2012, însă Consiliului Concurenţei şi-a dat acordul la începutul anului 2013.

Însă, aventura familiei Meinl pe piaţa ciocolatei din România începe în 1997, atunci când au intrat în acţionariatul producătorului bucureştean Excelent, dar cea mai importantă afacere se leagă de brandul Kandia, pe care austriecii l-au cumpărat în martie 2003 cu 5,3 milioane de euro, l-au vândut către gigantul britanic Cadbury într-o tranzacţie estimată la 100 milioane de euro şi l-au preluat din nou în 2010 pentru mai puţin de 20 milioane de euro, conform estimărilor de la acea vreme.

Tranzacţia din 2010 a adus şi o constanţă în activitatea austriecilor de pe plan local, aceştia alegând să îşi dezvolte afacerea şi nu s-o vândă cum au făcut anterior. Ulterior, au mai semnat şi alte achiziţii pe plan local, cumpărând brandurile Primola (noiembrie 2011) şi Heidi (decembrie 2012). Ulterior, prin intermediul Heidi Chocolat familia Meinl a cumpărat producătorul de dulciuri şi produse de cofetărie Niemetz din Austria pentru 5,25 mil. euro.

familia Meinl şi-a clădit averea estimată la 2 mld. euro din comerţul cu cafea încă din vremea Imperiului Habsburgic, pentru ca din 1980 să îşi deschidă propria bancă-Meinl Bank, care a fost punctul de plecare pentru un întreg grup financiar din care face parte şi divizia de investiţii. 

Reputaţia familiei Meinl a avut de suferit în 2009, când moştenitorul Julius Meinl al cincilea a fost acuzat şi închis pentru fraudă. Ulterior el a fost eliberat plătind o cauţiune de 100 mil. euro. Asta nu i-a împiedicat însă să-şi  consolideze afacerea pe plan local. Familia austriacă este cunoscută şi pentru brandul de cafea şi ceaiuri Julius Meinl, care în România a avut afaceri de 21 milioane de lei (4,8 mil.euro). De cafea se leagă şi intrarea Julius Meinl în România. Povestea Julius Meinl pe plan local începe în urmă cu 90 de ani la Sibiu şi se leagă de produsele din cafea şi ceai. Mai târziu, prin anii ’35-40 austriecii vindeau în cele aproape 40 de magazine din ţară şi lichioruri, vinuri desert sau cognac. Importanţa pieţei locale în strategia de dezvoltarea a familiei Meinl se vede şi din faptul că în 1938 Julius Meinl al II-lea a fost desemnat să conducă compania IULIU MEINL S.A.R. din Bucureşti. În prezent, un alt moştenitor al familiei se află în board-ul Kandia şi Heidi.

Pe de altă parte, Kandia Dulce – cel mai mare business de pe plan local al  austriecilor- a avut anul trecut un rulaj de 184 milioane de lei (41 mil.euro). Compania are o fabrică de dulciuri în Bucureşti.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO