ZF 24

Bătaie pe consiliul de supraveghere de la Transelectrica mai ceva ca la SIF-uri: 25 de candidaţi se luptă pentru 7 locuri. Salariul este de 7.000 de lei net pe lună

Bătaie pe consiliul de supraveghere de la Transelectrica...

Autor: Andrei Chirileasa

16.05.2013, 20:14 726

Transelectrica a anunţat joi că în adunarea generală a acţionarilor (AGA) din 30 mai acţionarii vor alege în sfârşit consiliul de supraveghere conform prevederilor OUG 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă, după un an şi jumătate de amânări în care compania a fost condusă de administratori provizorii.

Pentru cele şapte locuri din consiliul de supraveghere, Ministerul Finanţelor publice a propus nu mai puţin de 20 de candidaţi, probabil selectaţi cu ajutorul unei firme de recrutare independente.

Acestora li se adaugă cinci dintre actualii membri ai CS, care au fost aleşi la jumătatea lunii martie. Astfel, s-a ajuns la 25 de candidaţi.

Printre aceştia se numără nume cunoscute din mediul de business, precum Stere Farmache, fost prim vicepreşedinte al Alpha Bank şi fost CEO al Bursei de Valori Bucureşti, Ştefan Bucătaru, fostul director general al Teraplast Bistriţa, Dan Weiler, fostul director pe corporate finance şi investment banking al BCR care a coordonat anul trecut oferta de vânzare pe bursă a 15% din Transelectrica. Printre candidaţi se numără şi Adrian Volintiru, preşedintele AVAS, Toni Teau, CEO al grupului Lasselsberger, Ovidiu Artopolescu, fost CEO al Microsoft Romania, Carmen Neagu, fost director executiv regional la General Electric/ GE Energy, şi germanul Gunther Schubert, fost CEO al E.On Bulgaria şi E.On Moldova.

Pe listă mai apar ingineri energeticieni, care au lucrat în companii de stat din sectorul energetic.

Andrei Pogonaru, fiul omului de afaceri Florin Pogonaru, este şi el pe listă, deoarece face parte din actualul CS, la fel ca şi Radu Bugică de la fondul de investiţii SigmaBleyzer, care este susţinut de Fondul Proprietatea.

Miza alegerilor este mare, având în vedere că acest consiliu de supraveghere format din şapte oameni monitorizează activitatea uneia dintre cele mai mari companii de stat, cu afaceri anuale de 2,73 mld. lei (612 mil. euro), în 2012, şi active totale de 4,95 mld. lei (1,12 mld. euro), la finalul lui 2012.

Transelectrica mai are în subordine societăţi se servicii , precum SMART, ICEMENERG, FORMENERG, TELETRANS şi bursa de energie OPCOM, cu afaceri de zeci de milioane de lei pe an. În ultimii ani, Transelectrica a fost una dintre cele mai disputate companii de pe bursă, toate partidele care au ajuns la guvernare schimbând după bunul plac administratorii şi directorii generali. În ultimii doi ani, Transelectrica a avut mai mulţi administratori şi directori generali decât orice companie de pe bursă.

Un loc în consiliul de supraveghere al Transelectrica este remunerat cu 7.000 de lei (net) pe lună, iar membrii care intră în comitetele consultative vor primi suplimentar 3.000 de lei (net) pe lună.

Consiliul de supraveghere va alege şi CEO-ul companiei şi va stabili salariul acestuia, care va fi cuprins între 6.800 şi 38.000 de lei (brut) pe lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO