ZF 24

Beatificarea lui Vladimir Ghika a adus împreună peste 8.000 de oameni

Beatificarea lui Vladimir Ghika a adus împreună peste...

Autor: Andrei Dumitrescu, Laura Mitran

31.08.2013, 19:06 509

Credincioşii au început să umple Pavilionul Central de la Romexpo cu mai bine de o oră înainte ca ceremonia de beatificare a monseniorului Ghika să înceapă.

Unii, veniţi din provincie, purtau costume populare, alţii, steaguri ale României. Cei care soseau îşi exprimau emoţia şi bucuria de a participa la un astfel de eveniment.

"Am venit de la Bacău. Este cel mai important eveniment din viaţa mea. Am copiii în Bucureşti şi mi-a fost la îndemână să stau câteva zile în Capitală", a spus o femeie.

O alta, venită din zona Moldovei, din comuna Focuri, din Iaşi, care a plecat de acasă încă de vineri dimineaţă, a declarat că şi-a dorit neapărat să participe la acest eveniment care este "o bucurie imensă".

Întrebată de ce a venit la beatificare, o femeie din Bucureşti a răspuns că "este o curiozitate, o noutate". "În plus, când am auzit la TV cuvântul 'sfinţenie', m-a făcut să cred că se schimbă lumea", a adăugat aceasta cu ironie.

Tot din timp au venit şi oamenii politici, între care foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

De asemenea, au fost prezenţi foştii premieri Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu, însoţiţi de soţii, Victor Ciorbea, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Bogdan Tătaru-Cazaban, Theodor Paleologu, primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman şi primarul Sectorului 2 Neculai Onţanu.

Neagu Djuvara, care a fost cununat de Vladimir Ghika, academicienii Eugen Simion, Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Dan Berindei şi scriitorul Stelian Tănase au putut fi văzuţi de asemenea la ceremonie.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, alături de celelate culte religioase.

Printre cei peste 200 de preoţi prezenţi, a fost şi cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris, succesorul celui care i-a înmânat lui Vladimir Ghika taina sfintei preoţii în urmă cu aproape 90 de ani.

În momentul începerii liturghiei, oficiate de Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Sfântul Scaun, în sală s-a lăsat o linişte deplină.

Participanţii la ceremonie se ridicau cu toţii pentru a marca unele momente, rosteau rugăciunile şi intonau cântecele religioase alături de prelaţi, mulţi rugându-se chiar în genunchi. Atmosfera a fost astfel ca cea dintr-o catedrală, la o slujbă religioasă, dar şi la o mare sărbătoare.

Între primele momente din ceremonie a fost citirea de către Angelo Amato a scrisorii apostolice prin care Papa Francisc I a aprobat beatificarea lui Vladimir Ghika, acordându-i titlul de "Fericit". După aceasta, mulţimea a cântat un nou imn, al Fericitului Vladimir Ghika, a rostit o nouă rugăciune, dedicată monseniorului, şi a ascultat predica pregătită de Angelo Amato în care a fost evocată viaţa principelui român devenit preot catolic şi martir pentru credinţă în închisoarea comunistă.

Câteva zeci de credincioşi au fost şi împărtăşiţi de mai mulţi preoţi în cadrul ceremoniei.

La final, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti Ioan Robu le-a mulţumit celor prezenţi, printre care peste 30 de membri ai familiei Ghica care s-au aflat în sală alături de credincioşi veniţi din mai multe ţări din Europa, dar şi din SUA şi Liban. Mulţumirile lui Ioan Robu s-au îndreptat şi către postulatorii care au lucrat ani de zile pentru finalizarea dosarului pentru beatificare.

În perimetrul Romexpo nu au putut fi văzuţi cerşetori în timpul evenimentului, de buna desfăşurare a căruia s-au ocupat şi foarte mulţi voluntari, majoritatea foarte tineri.

Din momentul beatificării, Vladimir Ghika poate fi venerat public de credincioşii catolici, atât romano-catolici, cât şi greco-catolici, având şi o zi în care va fi celebrat liturgic - 16 mai, ziua morţii sale.

Duminică, în fiecare biserică din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, Sfânta Liturghie se va celebra ca mulţumire pentru darul ridicării la cinstea altarelor a Fericitului Vladimir Ghika. În Catedrala Sfântul Iosif, Sfânta Liturghie de mulţumire se va celebra de la ora 10.30, cu venerarea icoanei şi a moaştelor Fericitului.

Totodată, sâmbătă seară, la Biserica greco-catolică Sf. Vasile cel Mare de pe strada Polonă din Bucureşti, se va celebra o slujbă în cinstea Fericitului Vladimir Ghika, primul preot român biritual, care a slujit atât în ritul latin, cât şi în cel bizantin.

Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika este primul eveniment de acest fel în Arhidieceza Romano-Catolică din Bucureşti, considerat, după vizita Papei Ioan Paul în România, cel mai important eveniment de credinţă pentru biserica catolică locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO