Flip, platforma tip marketplace pentru electronice recondiţionate, parte din grupul eMAG, a încheiat anul fiscal 2024-2025 cu o creştere de 45% a vânzărilor, acestea ajungând la 80,9 milioane de euro (GMV - Gross Merchandise Value), comparativ cu 56 de milioane în anul fiscal precedent. Evoluţia pozitivă a fost determinată atât de creşterea obţinută pe piaţa din România, cât şi de avansul înregistrat pe pieţele externe - Bulgaria, Ungaria şi Grecia. În total, de la lansarea sa la finalul anului 2019 şi până în prezent, Flip a ajuns la peste 650.000 de clienţi şi la peste peste 10.000 de companii care au vândut sau cumpărat dispozitive prin platformă în cele patru ţări în care operează.
Deşi telefoanele mobile reprezintă principala categorie de produse comercializate, portofoliul s-a extins în 2024 cu smartwatch-uri şi laptopuri, pe lângă tabletele existente. Noile categorii au înregistrat o pondere în creştere în totalul vânzărilor, reflectând interesul clienţilor pentru o ofertă diversificată. O parte dintre utilizatori revin după prima achiziţie, care în general este un telefon mobil, pentru a cumpăra şi alte dispozitive.
În total, în decursul celor cinci ani de existenţă pe piaţă, utilizatorii care şi-au vândut dispozitivele prin intermediul Flip au încasat 51,4 milioane de euro.
Programul de buyback este un element strategic pentru companie, dezvoltându-se prin parteneriate cu jucători precum eMAG, Flanco, Technomarket şi operatori telecom. Programul „Easy Buyback”, lansat cu eMAG, le oferă clienţilor posibilitatea de a-şi vinde dispozitivele vechi online, într-un proces integrat cu achiziţia unui produs nou. Serviciile de buyback sunt disponibile în peste 450 de locaţii partenere din România, Bulgaria şi Ungaria, iar acestea au înregistrat o creştere de 142% în ultimul an. Datele din reţeaua de magazine partenere arată că 2 din 3 clienţi solicită serviciul de buyback la achiziţia unui dispozitiv nou, o cifră dublă faţă de anul fiscal anterior.
Pieţele externe contribuie la creşterea Flip, compania consolidându-şi poziţia în Europa de Sud-Est. Grecia, Bulgaria şi Ungaria urmează o traiectorie de creştere similară cu cea a României. Strategia de internaţionalizare a dus la maturizarea pieţelor externe, cu feedback pozitiv din partea clienţilor şi o creştere a vânzărilor. Grecia, lansată în vara lui 2023, a înregistrat o creştere de peste 9 ori în volum şi valoare, ca urmare a unei strategii localizate de marketing şi a unei politici de preţuri. Bulgaria a înregistrat o creştere de 83% în unităţi vândute şi 89% în valoare, susţinută de campanii de marketing, preţuri şi soluţii de finanţare. În Ungaria, Flip a raportat o creştere de 77% în volum şi 67% în valoare, consolidându-şi brandul prin prezenţă media şi parteneriate locale.
În anul fiscal recent încheiat, echipa Flip a ajuns la 286 de angajaţi, dintre care peste 200 activează în service, incluzând specialişti în recondiţionarea dispozitivelor, operatori de ofertare şi personal de logistică. În 2023, Flip avea 250 de angajaţi.
Planurile pentru 2025
Pentru 2025, Flip intenţionează să continue investiţiile în diversificarea portofoliului de produse recondiţionate şi va adăuga o nouă categorie: consolele de jocuri. PlayStation 4 şi PlayStation 5 vor fi disponibile pentru cumpărare şi vânzare pe platformă începând cu vara acestui an. Concomitent, compania va introduce smartwatch-uri şi laptopuri în reţeaua de magazine partenere. Flip.ro analizează integrarea tehnologiilor AI pentru evaluarea dispozitivelor, atât online, cât şi offline. Planurile pentru 2025 includ extinderea parteneriatelor regionale cu retaileri şi operatori telecom din România, Ungaria, Bulgaria şi Grecia, cu obiectivul de a dubla numărul de locaţii partenere. Compania ia în considerare şi extinderea către pieţe din Europa de Vest prin iniţiative de tip trade-in.