Bilanţul preşedintelui Traian Băsescu: Dacă îşi continua politica de constructor din mandatul de primar, România rămânea şi cu autostrada „Băsescu“ în urma mandatului de preşedinte

„Vine, vine“. Un freamăt trece printre cei peste 30 de cameramani ime­diat după ce consilierul Dorel Onaca, fostul scafandru care i-a rămas cre­dincios până în ultima secundă de man­dat de acum fostului preşedinte Traian Băsescu, a deschis uşa din spa­tele podiumului sălii Unirea de la Cotroceni.

Este ultima conferinţă de presă a celui care, aşa cum a spus Ion Ţiriac pentru Ziarul Financiar pe 1 Decembrie 2014, a influenţat în mod decisiv România în ultimii 10 ani „şi în bine, şi în rău, iar „ţara ar fi arătat altfel dacă am fi fost o republică prezidenţială şi nu una parlamentară“.

Însă pe cât de mare a fost prezenţa la 1 Decembrie în sălile palatului Co­tro­ceni la ultima sa recepţie în calitate de pre­şedinte, pe atât de slab a fost inte­resul jurnaliştilor şi al condu­cătorilor de gazete şi televiziuni din România pentru ultima conferinţă de presă a fostului preşedinte Traian Băsescu, din seara zilei de sâmbătă, 20 decembrie. 

30 de camere şi 25 de jurnalişti. O senzaţie de sfârşit de interes, nu numai de sfârşit de mandat.

A fost rezultatul, probabil, al lun­gilor războaie mediatice, dar şi al alunecării societăţii româneşti către un con­sum de imagine în defavoarea cuvântului scris, însoţit fireşte de ignorarea de­taliilor şi de radicalizări verbale sufocante.

Preşedintele „camerelor de luat vederi“ a avut parte, nu se putea altfel, de mai multe ca­mere de luat vederi în ultima con­fe­rinţă decât de ziarişti.

Un discurs de o oră, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri de încă o oră, au fost susţinute în acelaşi ton ofensiv cu care Traian Băsescu a obişnuit publicul în toţi cei 10 ani.

Ideea principală a fost că românii nu ştiu realitatea şi că sunt intoxicaţi de datele incomplete sau incorecte privind cei 10 ani de mandat ai săi.

Însă când n-ai ce să pui pe masă în ter­men de obiective de infrastructură, ce poţi face decât să vinzi „impalpabilul“, adică siguranţa. Folosind un termen hulit în urmă cu 25 de ani, fostul pre­şe­dinte a accentuat că „securitatea“ Ro­mâ­­­niei este acum mai puternică decât niciodată ca urmare a aparte­nen­ţei la NATO şi ca urmare a parte­ne­riatului spe­­cial cu Statele Unite în interiorul NATO.

„Suntem furnizori de securitate prin scutul de la Deveselu“, „sunt 650 de puşcaşi marini americani la Kogălni­cea­nu, gata în orice moment să intervină“, „vom avea două comandamente NATO pe terito­riul României“, „ser­viciile româneşti de informaţii sunt total co­nectate la serviciile de informaţii ale aliaţilor“, „facem exerciţii continue în Marea Neagră cu nave ale Marii Bri­tanii, americane şi franceze“, „nu există riscul unei invazii ruseşti“ - un şir de me­saje care, dintr-un anumit punct de ve­dere, mai mult pot nelinişti decât linişti.

Iar cei 600 de puşcaşi marini nu au fost amintiţi doar o dată, ci de câteva ori în discursul preşedintelui.

În NATO fiind, Uniunea Euro­peană este singura şansă a României pentru prosperitate. Preşedintele a amintit de perioada 2004-2007, când a tre­buit să fie rezolvate „steguleţele“ pe mediu, transporturi, justiţie şi alimen­ta­ţie publică, însă a vorbit foarte puţin despre incapacitatea României de după 2007 de a absorbi cele 20 de miliarde de euro fonduri structurale de la UE. Astăzi Ro­mâ­nia este doar la 50% grad de absorbţie.

Preşedintele a mai explicat iarăşi in­sis­tenţa cu care a pledat pentru ca Ro­mâ­nia să fie parte a tratatului fiscal, deşi aderarea la acesta era opţională. „Tra­tatul fiscal este pentru România o op­ţiune bună, pentru că presupune o dez­voltare durabilă, doar cu resurse in­terne, iar îndatorarea să se facă pentru in­vestiţii şi nu pentru consum“, a spus fos­­tul preşedinte.  Astfel România şi-a asu­­mat un deficit structural de ma­xi­mum 1% din PIB, ceea ce înseamnă, a spus sâmbătă fostul preşedinte, că peste doi ani va trebui să avem excedent bugetar.

Cu o inflaţie de 1,4%, dobânzi pe termen lung la 4,8%, o fluctuaţie a leului faţă de euro într-o bandă mai redusă de 15%, un deficit bugetar de sub 3% din PIB şi o datorie publică de 39%, România îndeplineşte astăzi criteriile de convergenţă de la Maastricht pentru aderarea la euro, a mai subliniat fostul preşedinte Traian Băsescu, care a mai arătat că România, spre deosebire de Uniunea Europeană, are o pondere a industriei în PIB de 33%.

Ce nu a spus însă fostul preşedinte este că România are 28% din populaţie ocupată în agricultură, faţă de 4-5% în Franţa, Germania şi chiar în Polonia. La fel, fostul preşedinte arăta ca Produsul Intern Brut a crescut de la 61 de mi­liarde de euro în 2004 la 152 de miliarde de euro în 2014, adică de 2,5 ori, însă nu a spus că datoria publică a crescut de la 16 miliarde de euro la 56 de miliarde de euro în aceeaşi perioadă, adică de 3,5 ori.

Fostul preşedinte a mai vorbit de reforma în justiţie, reforma în educaţie şi că ar fi fost necesară şi o reformă în sănă­tate, dar că deocamdată „nu este dorită“. 

Un mesaj important a fost dat în ceea ce priveşte sistemul de taxe.

„Banii generaţi de cei care îi produc trebuie să fie mai puţin taxaţi prin TVA şi impozite pe muncă. Întreprinderea şi cetăţeanul trebuie scoşi din centrul taxării şi trebuie mutat accentul pe taxele pe proprietate.“

El a mai spus: „Taxele pe producţie sunt prea mari şi trebuie să facem schimbări pentru a stimula economia“.

Într-adevăr, impozitarea activelor este foarte redusă în România faţă de alte ţări europene, toate guvernele din ultimii 25 de ani fiind foarte timide în a taxa proprietatea. Preşedintele a mai arătat că ar fi nevoie de „soluţii fiscale pentru mass-media“, mult prea încorsetate în acest moment, şi că un mediu fiscal favorabil presei ar fi necesar.

Întrebările jurnaliştilor s-au referit la situaţia fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, acuzat de luare de mită, la momentele dificile pe care le-a avut în mandatul său, la alegerea Alinei Bica, fostul şef al DIICOT, trimisă în judecată pentru corupţie, dar şi la poziţia de securitate a României în contextul conflictului din Est.

Declaraţii neaşteptat de dure au fost făcute la adresa companiei OMV şi a politicii austriece de susţinere a gazoductului South Stream, care, conform fostului preşedinte Traian Băsescu, ar fi urmat să ducă gazele româneşti descoperite de OMV şi Exxon din Marea Neagră spre Occident dacă România nu s-ar fi opus.

Confortabil în discuţiile despre securitate („nu există imperativ mai mare decât securitatea ţării pentru un preşedinte“ - a fost concluzia discursului său) şi stat de drept („eu am venit în 2004 cu discursul «la ţepe în Piaţa Victoriei» - aşa a început conferinţa de presă de sâmbătă), fostul preşedinte Traian Băsescu a devenit aproape irascibil când a fost întrebat despre cele 15 miliarde de euro cheltuite de Ministerul Transporturilor pe drumuri naţionale şi autostrăzi între 2004 şi 2014, care au avut ca rezultat construcţia a doar 500 de km de autostradă. 

Cu doar 700 de km de autostradă, România este la jumătate faţă de Bulgaria la numărul de kilometri de autostradă pe locuitor.

Preşedintele a spus referindu-se la banii cheltuiţi pe autostrăzi: „Totuşi, ce aţi vrut de la mine în aceşti 10 ani? Când mă băgam pe câte un sector, şi mi s-a părut a fi vital să vorbesc despre justiţie, nu era bine că mă băgam în toate. Acum cereţi să mă ocup şi de chestiunea transporturi. Adică aş vrea să fie o chestiune fair. Altfel ce să fac, că o să-mi spuneţi de ce nu am fost şi ministrul sănătăţii, că şi acolo se pare că se dau destule găuri, o să-mi spuneţi de ce nu am fost ministrul mediului, că se taie şi păduri, o să-mi spuneţi că de ce nu am fost şef la ANRP, că s-au făcut restituiri în neregulă. Sunt, totuşi, doar un preşedinte“. Totuşi, fostul preşedinte a acceptat în final că bani au fost, dar au fost aruncaţi pe fereastră: „însă sunt de acord cu dumneavoastră că s-au risipit bani“.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni cu imaginea unui politician ofensiv, dar ale cărui realizări practice în obiective de infrastructură, precum un nou pod peste Dunăre, o centrală nucleară sau un nou combinat siderurgic nu au corespuns aşteptărilor de după 2004. Perioada foarte bună între 2004 şi 2008 nu a fost folosită din punct de vedere economic pentru ca România să treacă pe un nou palier de modernizare, să scape de ineficienţa uriaşă din companiile de stat şi din agricultură.

Între 2009 şi 2014 criza economică globală care a îngenuncheat România i-a dat foarte puţină libertate de acţiune astfel încât în al doilea mandat al său nu a făcut decât damage control, adică administrarea pierderilor.

A avut curaj însă să ia o măsură dură în mai 2010, de scădere a salariilor din sectorul bugetar, cu 25%, neurmată însă de restructurările necesare făcute în adâncimea unei administraţii descrisă ca un om „obez“, dar căreia nu i s-a administrat niciun fel de tratament în afară de o operaţie brutală de scădere a veniturilor.

România se desparte de un preşedinte puternic, un om pasionat de politică, foarte bine conectat şi cu o pasiune pentru informaţie, însă cu o prea slabă chemare pentru construcţie temeinică.

Primarul Băsescu a lăsat Bucureştiului pasajul Basarab aproape de faza de începerea construcţiei când a plecat din funcţie în 2004, precum şi prima linie de metrou uşor din Bucureşti, tramvaiul numărul 41, care face legătura între Ghencea şi Piaţa Presei, însă, fascinat de dosare şi negocieri de securitate cu liderii globali, nu a reuşit să îşi determine guvernele să construiască o autostradă peste munţi.

„Nu vă pare rău, domnule preşedinte, că nu am trecut munţii cu o autostradă în mandatul dumneavoastră?“ „Da, măi..., aşa e“, a acceptat preşedintele la fotografia cu ziariştii. 

Poate că preşedintele de azi îşi va asuma el acest ţel, să ajungă acasă pe autostradă.