ZF 24

Biroul local al firmei de avocatură Wolf Theiss a consiliat BCR în cadrul primei sale emisiuni de euroobligaţiuni verzi nepreferenţiale de tip senior, în valoare de 700 milioane euro

Biroul local al firmei de avocatură Wolf Theiss a...

Autor: Roxana Rosu

25.05.2023, 12:46 51

Firma de avocatură Wolf Theiss a acţionat în calitate de consultant juridic pentru BCR în cadrul primei sale emisiuni de euroobligaţiuni verzi nepreferenţiale de tip senior, în valoare de 700 milioane euro, cu rată de dobândă fixă-variabilă cu scadenţă în 2027, în baza Programului său de tip multi-emitent EMTN.

Aceasta a fsot cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative de pe piaţa românească şi prima emisiune internaţională de euroobligaţiuni verzi a unei bănci româneşti.

Echipa Debt Capital Market (DCM) a Wolf Theiss implicată în această tranzacţie a fost condusă de Claudia Chiper (Partener) şi Andreea Tudorache (Senior Associate), iar Claus Schneider (Partener) şi Sebastian Prakljacic (Associate) au contribuit la realizarea cu succes a tranzacţiei.

"Ne bucurăm că am putut fi alături de Banca Comercială Română S.A. în tranzacţia primei sale emisiuni de euroobligaţiuni verzi, aceasta făcând parte din strategia băncii de implementare a unor criterii de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG) în operaţiunile sale, cu scopul de a realiza o dezvoltare economică durabilă şi de a încuraja comportamentul responsabil faţă de mediu. Suntem recunoscători pentru încrederea acordată şi mulţumim pe această cale întregii echipe din cadrul Băncii Comerciale Române pentru excelenta colaborare avută în realizarea acestui proiect de succes", a declarat Senior Associate Andreea Tudorache, membră a echipei DCM Wolf Theiss.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO