Dinamica anuală a inflaţiei a decelerat semnificativ în august faţă de nivelul de 4,4% din iulie. Alimentele s-au ieftinit cu 0,8% în august faţă de iulie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,1%, respectiv 0,3%, potrivit informaţiilor transmise de Institutul de Statistică.
La alimente cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete (12,3%) şi cartofii (8,1%).
„Indicele preţurilor de consum a scăzut pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a recoltei foarte bune, care a dus în jos preţurile la legume şi fructe. Preţurile legumelor au scăzut pentru a treia lună consecutiv, în timp ce preţurile fructelor s-au diminuat pentru a doua lună consecutiv. Pe de altă parte, tarifele la servicii au crescut pentru a treia lună consecutiv, determinate de preţurile administrate la apă, canalizare şi salubritate, care au crescut continuu de la începutul anului“, spune Florentina Cozmâncă, senior economist la RBS Bank.
Inflaţia anuală ar putea să scadă puternic în septembrie, la aproximativ 2% (susţinută şi de reducerea cotei TVA de la 24% la 9% la produsele de panificaţie), şi va intra în intervalul ţintit de BNR, de 2,5% plus/minus un punct procentual, unde se va menţine pe termen mediu, anticipează Cozmâncă.
RBS Bank a ajustat la începutul lunii septembrie prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an de la 2,7% la 2,5%.
„În contextul unei stagnări a preţurilor la nivelul din august, inflaţia anuală poate să coboare până la circa 2,3% în septembrie faţă de 3,675% în august. Această evoluţie, dacă va avea loc, va fi rezultatul unui efect de bază pozitiv ca urmare a ieşirii din seria de calcul a inflaţiei lunare de 1,2% din septembrie 2012. Astfel, în seria de calcul mai rămâne o singură rată lunară supraunitară (1,34%) aferentă lunii ianuarie 2013“, spune Florian Libocor, economistul-şef al BRD-SocGen.
Ţinând seama de informaţiile disponibile în acest moment, BRD estimează o scădere a inflaţiei la 2,8% la finalul acestui an, dar nu exclude o performanţă mai bună, ceea ce ar putea implica o scădere a ratei inflaţiei de până la 2,5%.
„Consumul rămâne foarte slab, după cum au arătat datele recente privind PIB-ul din T2 2013, ceea ce ar trebui să conducă la presiuni inflaţioniste foarte reduse din partea cererii. Ne aşteptăm ca inflaţia să scadă la 2,9% până la sfârşitul anului. Cu toate acestea, această prognoză nu include impactul reducerii TVA-ului pentru pâine şi bunurile conexe, care a fost aplicată în septembrie. Prin urmare, balanţa riscurilor înclină spre o rată a inflaţiei mai mică până la sfârşitul anului“, afirmă Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank.
Până la ce nivel va reduce BNR dobânda-cheie
Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca BNR să continue procesul de reducere a dobânzii-cheie, având în vedere iminenta continuare a scăderii inflaţiei, pe fondul producţiei agricole bune.
La cea mai recentă şedinţă de politică monetară BNR a redus dobânda-cheie de la 5% la 4,5%, iar analiştii estimează acum un nivel de 4% pentru sfârşitul acestui an.
Ciclul de relaxare a politicii monetare pe canalul dobândă poate continua cu cel puţin 50, dar nu mai mult de 100 de puncte de bază în 2013, astfel încât rata reală de dobândă să rămână undeva în jur de un punct procentual, apreciază economistul-şef al BRD-SocGen. „Prognoza actuală a inflaţiei susţine opinia noastră că există o mare posibilitate ca ciclul de relaxare a politicii monetare să continue cu încă două reduceri ale ratei-cheie, de 25 de puncte de bază fiecare, în următoarele două şedinţe de politică monetară, până la 4%, la sfârşitul anului 2013. În acelaşi timp, nu excludem posibilitatea reducerii rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi valută“, spune şi Florentina Cozmâncă, de la RBS Bank.
Prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor a fost redusă la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.
Ce spun analiştii
Florentina Cozmâncă, senior economist RBS Bank: Indicele preţurilor de consum a scăzut pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a recoltei foarte bune, care a dus în jos preţurile la legume şi fructe. Inflaţia anuală ar putea să scadă puternic în septembrie, la aproximativ 2% (susţinută şi de reducerea cotei TVA de la 24% la 9% la produsele de panificaţie), şi va intra în intervalul ţintit de BNR, unde se va menţine pe termen mediu.
Florian Libocor, economistul-şef al BRD-SocGen: Ţinând seama de informaţiile disponibile în acest moment avem în vedere o scădere a inflaţiei la 2,8% la finalul acestui an, dar nu excludem o performanţă mai bună, ceea ce ar putea implica o scădere a ratei inflaţiei de până la 2,5%. În acest context, ciclul de relaxare a politicii monetare pe canalul dobândă poate continua cu cel puţin 50, dar nu mai mult de 100 de puncte de bază în 2013, astfel încât rata reală de dobândă să rămână undeva în jur de un punct procentual.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.09.2013