Aspectele fiscale legate de preţurile de transfer sunt extrem de complexe, astfel că autorităţile fiscale din Europa Centrală şi de Est, inclusiv cele din România, derulează controale frecvente şi, deseori, prelungite la companiile care derulează operaţiuni transfrontaliere. Însă procedurile de control diferă de la ţară la ţară, la fel şi mecanismele pe care le au la dispoziţie contribuabilii pentru a se proteja de potenţiale interpretări nefavorabile ale autorităţilor fiscale. În privinţa soluţionării disputelor, în cele mai multe ţări, inclusiv în România, cazurile ajung în instanţă.
Potrivit raportului Deloitte Introduction to Transfer Pricing Controversy in Central Europe, care conţine informaţii referitoare la modul în care se derulează controalele în zona preţurilor de transfer în 14 ţări din regiune, în multe cazuri inspecţiile sunt coordonate la nivel central - autorităţile naţionale emit linii directoare, elaborează politici de control şi se implică direct în cazurile complexe. Pe de altă parte, contribuabilii din majoritatea jurisdicţiilor din Europa Centrală şi de Est îşi pot spori şansele de conformare apelând la instrumente de protecţie cum ar fi acordul de preţ în avans (APA), care permite stabilirea, prin negociere cu autorităţile, a preţurilor de transfer pentru o perioadă viitoare, evitând incertitudinea fiscală sau procedura de acord amiabil (Mutual Agreement Procedure - MAP), în care autorităţile fiscale din statele în care sunt rezidenţi contribuabilii implicaţi în tranzacţiile verificate colaborează pentru evitarea dublei impuneri. În plus, deşi în jurisdicţiile analizate nu există o procedură formală pentru a ajunge la un acord cu autorităţile fiscale sau un astfel de acord nu este posibil în cadrul unui control fiscal, din experienţa practică reiese că dialogul constructiv cu autorităţile poate contribui la reducerea riscului de dispute îndelungate.
Conform raportului, sancţiunile pentru nerespectarea normelor privind preţurile de transfer variază, în ţările analizate, de la amenzi pentru depunerea incompletă sau cu întârziere a documentaţiei până la răspundere penală pentru evaziune fiscală, în anumite cazuri.
Inspecţii fiscale numeroase şi de lungă durată, în România
În România, verificarea preţurilor de transfer se realizează, de regulă, în cadrul inspecţiilor fiscale, iar durata unei inspecţii fiscale diferă în funcţie de dimensiunea societăţii controlate (mică, mijlocie, mare), respectiv de 45, 90 şi 180 de zile. Însă există situaţii în care controalele fiscale sunt suspendate, iar perioada de suspendare, dacă aceasta respectă prevederile legale, nu este luată în considerare când se stabileşte durata finală a controlului. În practică, inspecţiile fiscale care vizează şi preţurile de transfer depăşesc, de obicei, dublul duratei maxime legale, ceea ce atrage sancţiuni juridice specifice cu privire la constatările autorităţii fiscale. La finalul controlului, autoritatea fiscală emite un raport care cuprinde constatările sale, precum şi decizia de impunere, care stabileşte obligaţiile fiscale suplimentare, dacă este cazul.
Contribuabilii din România au opţiunea de a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la constatările inspectorilor (care sunt cuprinse în proiectul raportului de inspecţie). Aceasta este o etapă procedurală anterioară emiterii versiunii finale a raportului de inspecţie şi, implicit, a deciziei de impunere.
În cazul în care societatea supusă inspecţiei nu este de acord cu neregulile constatate de inspectori, are la dispoziţie 45 de zile pentru a depune o contestaţie (calculată de la data comunicării deciziei de impunere). Contestaţia fiscală este soluţionată de un departament specializat din cadrul Ministerului de Finanţe, de obicei într-un termen cuprins între 45 de zile şi şase luni.
Cu toate acestea, majoritatea contestaţiilor depuse de contribuabili în faza administrativă sunt respinse, iar Ministerul Finanţelor confirmă pe deplin aspectele cuprinse în raportul de inspecţie fiscală. În consecinţă, disputele pe aspecte legate de preţuri de transfer sunt soluţionate, de cele mai multe ori în instanţă. Prin comparaţie, în Polonia, cele mai multe cazuri sunt soluţionate în timpul inspecţiei fiscale.
Perspective pozitive pentru procedurile MAP
Pentru a limita riscul de ajustare a preţurilor de transfer în cadrul unei inspecţii fiscale, un contribuabil are posibilitatea să încheie acorduri de preţ în avans (APA) cu autoritatea fiscală. Această procedură presupune stabilirea anticipată a preţurilor pentru anumite tranzacţii, astfel încât să se evite potenţiale neclarităţi ulterioare şi consecinţele fiscale aferente (sume suplimentare de plată, dobânzi, penalităţi etc.). Procedura este valabilă în România, dar şi în multe alte state dintre cele analizate – Albania, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina.
În cazul în care, ulterior finalizării unei inspecţii fiscale în materia preţurilor de transfer şi emiterii deciziei de impunere, contribuabilul se regăseşte într-o situaţie de dublă impunere, acesta poate apela la procedura de acord amiabil - MAP, care presupune implicarea autorităţilor fiscale din statele în care sunt rezidenţi contribuabilii între care au loc tranzacţiile (care au încheiate acorduri de evitare a dublei impuneri) în soluţionarea disputei fiscale. Practic, aceasta reprezintă un instrument alternativ de soluţionare a disputelor, care ar trebui să ofere contribuabililor cel puţin certitudinea eliminării dublei impozitări.
În România, procedura de acord amiabil nu a fost exploatată la adevăratul potenţial. Recent, însă, a luat amploare, odată cu modificările aduse în vara acestui an de Ordonanţa Guvernului nr.11/2025 normelor Codului de Procedură Fiscală referitoare la MAP (demers care face parte din eforturile României de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică). O modificare importantă se referă la extinderea acordului de preţ în avans şi pentru trecut (denumit „roll-back” la nivel internaţional), astfel încât acest instrument cu caracter preventiv să poată fi utilizat şi în soluţionarea disputelor. La modificarea legislaţiei se adaugă şi intensificarea dialogului între autorităţi, dar şi o mai bună comunicare cu contribuabilii.
În aceste condiţii, în ultimele luni se observă, în practică, o reluare accelerată a procedurilor MAP, în cadrul cărora sunt abordate probleme fiscale variate şi complexe de dublă impunere, de la impozitul pe venit la ajustările de preţuri de transfer. Astfel, odată cu creşterea implicării autorităţilor fiscale din România în astfel de cazuri, se observă un interes tot mai mare şi din partea autorităţilor competente din alte state pentru soluţionarea unor situaţii care au dus la dublă impunere.
Diferenţa esenţială dintre MAP şi o un litigiu clasic este că, în primul caz, se caută o soluţie bazată pe dialog şi echilibru între cele două state implicate, astfel încât să se ajungă la concesii reciproce ale autorităţilor fiscale pentru ca, în final, contribuabilul să plătească impozitul într-un singur stat. Din păcate, până acum, în România, cele mai multe proceduri de acest tip au fost soluţionate prin retragerea cererii de către contribuabili, decizie unilaterală a unei autorităţi fiscale sau au fost finalizate ca urmare a obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care a tranşat disputa fiscală înaintea finalizării procedurii de MAP, în timp ce alte ţări reuşesc să ajungă la soluţii de eliminare a dublei taxări.
Însă situaţia pare a se fi deblocat şi există premisele accelerării procedurilor MAP, astfel încât să devină un mecanism indispensabil pentru obţinerea unor soluţii echitabile şi eficiente la problemele fiscale transfrontaliere.
În concluzie, contribuabilii care realizează tranzacţii cu implicaţii în zona preţurilor de transfer trebuie să îşi pregătească cu atenţie documentaţia conform normelor fiscale în vigoare, dar şi să întreprindă toate demersurile posibile pentru a minimiza riscul unor ajustări costisitoare în urma controalelor derulate de autorităţile fiscale.
