ZF 24

Bursă: Acţiunile Băncii Transilvania se corectează cu 4,7% la Bursa de Valori Bucureşti pe fondul ajustării ex-dividend. Indicele BET scade cu 0,8% din cauza acestei corecţii

Bursă: Acţiunile Băncii Transilvania se corectează cu...

Autor: Liviu Popescu

11.06.2024, 16:01 2581

Acţiunile Băncii Transilvania (simbol bursier TLV) se corectează spre după-amiaza şedinţei de marţi în contextul în care pe 11 iunie 2024 este data ex-date, adică prima zi când cei care cumpără acţiuni nu mai beneficiază de dividende din profitul pe 2023.

Astfel, potrivit datelor BVB acţiunile TLV se corectează cu 4,7%, de la 33 lei pe unitate la închiderea de luni la 31,55 lei, pe tranzacţii de aproximativ 17,8 mil. lei. Banca are o capitalizare de 25,2 mld. lei, minus 1,4 mld. lei faţă de închiderea precedentă. Indicele BET scade cu 0,8% din cauza acestei corecţii.

Luni, 10 iunie, a fost ultima strigare pentru cei care au vrut să beneficieze din dividendele de 1 mld. lei pe care cea mai mare bancă din România le va distribui pe 26 iunie. Dividendul brut pe acţiune este de 1,252 lei, echivalentul unui randament de 3,8%.

Ulterior, spre finalul verii, banca de la Cluj îşi va majora capitalul social cu 1,2 miliarde de lei printr-o operaţiune prin care va acorda investitorilor 14,8 acţiuni gratuite la 100 de acţiuni deţinute.

„Majorarea capitalului social se va realiza prin încorporarea rezer¬velor constituite din profitul net al anului 2023, în sumă de 1.182.216.130 lei, prin emiterea unui număr de 118.221.613 acţiuni, cu valoarea nominală de 10 lei/acţiune, în beneficiul acţionarilor înregistraţi în Registrul Acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de înregistrare ce va fi stabilită de AGA (propunere 19 iulie 2024)“, potrivit deciziei AGA.

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituţie de credit din România în funcţie de activele gestionate, a realizat în T1/2024 o treime din profitul net bugetat pentru 2024, arată datele agregate de ZF.

"În cazul Băncii Transilvania se pare că vedem câteva marcări de profituri în ex-date. Deşi preţul s-a corectat cu valoarea dividendului, trebuie să ţinem cont că acţiunea vine după o perioadă de creşteri accelerate şi unele marcări de profituri sunt perfect normale. Deşi momentan preţul se află sub preţul matematic din ex-date, trebuie să ţinem cont că referinţa era un maxim istoric şi majoritatea acţionarilor sunt chiar şi acum cu profituri considerabile afişate pe poziţie", spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

Astfel, banca de la Cluj a încheiat primele trei luni cu un rezultat net de 913 mil. lei la nivel individual, în urcare cu 35% faţă de aceeaşi perioadă din 2023. Banca are bugetat pentru întreg anul 2024 un profit net de 3 mld. lei la nivel individual, plus 20% faţă de cel realizat în 2023, în timp ce activele ar urma să urce cu 10%, până la 17 mld. lei. în T1/2024 activele băncii au fost de 167 mld. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2025