DIgi Communications propune acţionarilor distribuirea unui dividend de 0,5 lei/acţiune aferent anului financiar 2025, măsura urmând să fie aprobată în viitoarea Adunare Generală, a anunţat compania la Bursă.
La preţul de tranzacţionare de joi, dividendul propus oferă un randament de 1,1%.
În total, având în vedere numărul de acţiuni emise de companie, valoarea distribuită pentru dividende ar urma să se ridice la circa 145 milioane lei
Digi Communications N.V., operatorul de telecomunicaţii controlat de omul de afaceri Zoltán Teszári, a raportat pentru 2025 venituri consolidate de 2,22 mld. euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior, însă a încheiat anul cu pierdere înainte de impozitare, pe fondul creşterii accelerate a costurilor de finanţare şi al investiţiilor în extinderea reţelelor din afara României.
Rezultatul negativ al companiei, înainte de impozitare, s-a situat la 25 milioane euro, faţă de un profit de 531 milioane euro în 2024. Rezultatul din 2024 a fost insă influenţat de câştiguri excepţionale din vânzarea unor active de reţea.
Pierderea totală netă din 2025 a fost de 76 milioane euro.
EBITDA ajustată a ajuns la 710 milioane euro, iar marja EBITDA ajustata a fost de 32,0% la 31 decembrie 2025, fata de 35,2% pentru anul incheiat la 31 decembrie 2024.
”In Romania, am continuat sa ne consolidam platformele de servicii mobile si fixe, numarul total de RGU ajungand la 19,9 milioane, iar RGU-urile mobile crescand la 7,9 milioane. De asemenea, am ramas operatorul lider pentru portabilitatea numerelor mobile in Romania pentru al 13-lea an consecutiv. In Spania, performanta noastra a ramas deosebit de puternica, cu un total de 10,8 milioane RGU, dintre care 7,3 milioane RGU mobile si 2,6 milioane RGU broadband. Am mentinut pozitia de lider in portabilitatea numerelor mobile in Spania pentru al cincilea an consecutiv, confirmand atractivitatea serviciilor noastre simple, accesibile si de inalta calitate”, a declarat CEO companiei, Serghei Bulgac.
In Portugalia, anul 2025 a marcat primul an complet de dezvoltare a unei oferte complete de telecomunicatii a DIGI, dupa lansarea comerciala din noiembrie 2024. La finalul anului, Portugalia a atins 850.000 RGU, inclusiv 471.000 RGU mobile si 159.000 RGU broadband.
In Italia, baza de clienti de telefonie mobila a continuat sa creasca, ajungand la 524.000 RGU. In Belgia, impreuna cu partenerul Citymesh, a continuat dezvoltarea infrastructurii, se arată în raportul anual al DIGI.