ZF 24

Bursa nu îşi permite să rateze şansa privatizărilor, dar fără companii private nu se poate dezvolta. Avem neapărat nevoie de o piaţă de capital bună pentru finanţare deoarece băncile nu vor mai da credite

Atragerea de companii private nu va fi o misiune uşoară pentru bursă, având în vedere că cei mai mari jucători privaţi locali sunt deţinuţi de grupuri străine care folosesc burse străine pentru a se finanţa. Galerie foto

Atragerea de companii private nu va fi o misiune uşoară pentru bursă, având în vedere că cei mai mari jucători privaţi locali sunt deţinuţi de grupuri străine care folosesc burse străine pentru a se finanţa. Galerie foto

Autor: Roxana Pricop

30.10.2013, 19:36 763

Privatizările companiilor de stat sunt o şansă pe care bursa de la Bucureşti nu trebuie să o rateze, pentru că altfel va avea un viitor sumbru, însă fără listări de companii private piaţa de capital nu se poate dezvolta pe termen lung, au fost concluziile conferinţei ZF „Privatizările, ultima şansă pentru dezvoltarea bursei?“, la care au participat oficiali ai ASF, BVB, brokeri, investitori, manageri de fonduri şi consultanţi.

Oferta de vânzare a 15% din acţiunile Romgaz, cel mai mare producător de gaze din regiune, a declanşat o adevărată efervescenţă pe piaţa financiară atrăgând subscrieri de peste cinci ori mari din partea investitorilor mici români decât le-a fost alocat. Succesul Romgaz are loc însă după eşecul ofertei de acţiuni AdePlast, prima companie privată care a încercat să atragă finanţare de pe bursă din ultimii cinci ani.

„Listarea companiilor de stat funcţionează asemenea unor injecţii de adrenalină, dar pentru a trăi piaţa de capital are nevoie de companii private care să îi folosească mecanismele pentru a se dezvolta“, a spus Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, în cadrul conferinţei organizate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BRD şi ASEBUSS.

„Cu cele 300-400 de milioane de euro pe care statul îi va strânge din listarea Romgaz mă aştept ca statul să spună că a construit un pod sau o autrostradă, la fel cum Polonia varsă banii strânşi din privatizări într-un fond destinat să investească în infrastructură“, a afirmat Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Dezvoltarea pieţei de capital din România este esenţială în condiţiile în care sistemul bancar trece printr-un proces de dezintermediere şi creditarea sectorului privat este anemică.



„Băncile sunt supuse acum unor constrângeri de reglementare şi de adecvare a capitalului în special pe segmentul creditelor către companii, astfel că este nevoie tot mai mult de piaţa de capital. Nu ne putem baza doar pe fonduri europene şi investiţii străine, piaţa de capital trebuie să intervină şi să contribuie la redresarea economiei“, a spus Claudiu Cercel, director general adjunct (vicepreşedinte) la BRD-SocGen.

Producătorul de materiale de construcţii a derulat la începutul lunii octombrie o ofertă de acţiuni prin care intenţiona să atragă până la 15 milioane de euro de la investitorii de pe bursă, oferta însă nu a găsit suficientă cerere în rândul investitorilor instituţionali.

„O analiză financiară pertinentă a companiei AdePlast arată că compania nu a fost suficient de atractivă pentru investitori, iar o listare trebuie pregătită şi din punctul de vedere al atractivităţii companiei. Creşterea prin îndatorare nu este sănătoasă, iar acesta a fost cazul AdePlast. Creşterea gradului de îndatorare este resimţită de toată lumea şi de investitori şi de creditori. Este mai greu de realizat listarea unei companii cu un grad mare de îndatorare“, a spus Ovidiu Dîmbean-Creta, decan la şcoala de afaceri ASEBUSS.

Atragerea de companii private nu va fi însă o misiune uşoară pentru bursă, având în vedere că cei mai mari jucători privaţi locali sunt deţinuţi de grupuri străine care folosesc burse străine pentru a se finanţa.

„Cred că privatizările companiilor de stat sunt ultima şansă pentru dezvoltarea pieţei de capital. Dacă bursa va rata această şansă, atunci va avea probleme pe termen mediu şi lung. Companiile private româneşti controlate de acţionari strategici străini nu se vor lista pentru că grupul-mamă este deja listat şi obţine finanţare de pe o bursă străină. De asemenea, din discuţiile pe care le-am avut cu companiile private, acestea nu sunt foarte interesate să se listeze“, a spus Rareş Nilaş, directorul general al societăţii de brokeraj BT Securities.


Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF)
- Avem nevoie de piaţa de capital acum mai mult ca oricând pentru că economia va continua să sufere de pe urma dezintermedierii din sectorul bancar.
- Oferta AdePlast trebuia să se închidă, compania trebuia ajutată, însă din păcate momentul ales de derulare a ofertei a fost prost, cu doar câteva zile înainte de începerea ofertei Romgaz.
- Este o eroare mare să spui că nu există economisire internă.
Oferta Romgaz prin subscrierile mari pe care le-a atras din partea micilor investitori a dat un vot de blam pentru cei care au clamat că nu există potenţial intern. Există economisire internă, există oameni pentru care propensiunea de a pleca din ţară ar putea deveni mai maică odată ce au investit într-o companie românească.
- Atunci când decizi să faci o listare prin GDR-uri arăţi că nu prea ai încredere în piaţa locală de capital.
- Listarea companiilor de stat funcţionează asemenea unor injecţii de adrenalină, dar pentru a trăi piaţa de capital are nevoie de companii private care să îi folosească mecanismele pentru a se dezvolta.
- Dacă piaţa de capital nu va deveni relevantă, iar creditarea bancară se menţine slabă, atunci va fi o situaţie dificilă pentru economie.
- Dacă se va lista Fondul Proprietatea pe o altă bursă, se va reduce mult din lichiditatea pe care o au acţiunile pe piaţa locală. Suntem într-o lume în care concurenţa este acerbă, iar câştigătorul ia totul, de aceea trebuie să sprijinim piaţa de capital prin politici publice.

Lucian Anghel, preşedintele BVB şi director executiv al BCR Pensii
- Oferta Romgaz este un succes care a depăşit toate aşteptările. Nimeni nu a crezut iniţial că se pot strânge mai mult de 200 milioane de euro de pe piaţa locală, însă până în prezent oferta Romgaz a atras ordine de subscriere de peste un miliard de lei doar din partea investitorilor persoane fizice, fără a lua în calcul subscrierile instituţionalilor.
- Impactul maxim al listării Romgaz se va vedea peste cinci-zece ani, aşa cum în prezent situaţia dificilă în care se află piaţa de capital este cauzată de faptul că nu au fost luate măsuri de dezvoltare în urmă cu 5-10 ani.
- Dacă aş fi Guvernul, aş urgenta listarea Hidroelectrica pentru a profita de momentul favorabil generat de oferta Romgaz, dar şi pentru a securiza valoarea companiei. Mă aştept ca listarea Hidroelectrica să aibă loc în prima jumătate a anului viitor.
- Cu cele 300-400 de milioane de euro pe care statul îi va strânge din listarea Romgaz mă aştept ca statul să spună că au construit un pod sau o autostradă, la fel cum Polonia varsă banii strânşi din privatizări într-un fond destinat să investească în infrastructură.
- Companii din portofoliul statului care ar putea veni pe bursă sunt Electrica, Romtelecom, Aeroportul Otopeni şi chiar Salrom, cel mai mare producător de sare.

Narcisa Oprea, partener la Schoenherr România şi membru în consiliul BVB
- Dacă 85% din acţiunile scoase la vânzare la o companie de stat sunt deţinute de doi sau trei investitori instituţionali care sunt orientaţi pe termen lung, atunci nu ne putem aştepta ca pe piaţa secundară să existe lichiditate prea mare. Pentru a avea tranzacţii pe piaţa secundară după închiderea unei oferte, este necesară o dispersie a acţionariatului.
- În cazul ofertei Romgaz, cred că era bine ca tranşa alocată retailului să fie mai mare pentru a avea un free-float şi lichiditate mai mari pe piaţa secundară.
- Statul nu are cum să facă listări doar pentru a dezvolta piaţa de capital, ci pentru că vrea să se ajute pe el însuşi.
- Prin listare, companii de stat pot deveni mai performante şi mai transparente prin adoptarea standardelor de guvernanţă corporativă.
- În companiile de stat, managerii s-au schimbat extrem de des în ultimii ani, însă dacă companiile ar fi fost listate acest lucru ar fi adus mai multă stabilitate managementului.
- Investitorii instituţionali străini consideră că e frustrant că trebuie să cheltuiască câteva mii de lei pentru a vota la o adunare generală, că trebuie să aducă multe documente, că dividendele se plătesc diferit faţă de pieţele externe. De asemenea, nu e firesc ca atunci când se emit acţiuni noi tu să le plăteşti azi şi să le primeşti peste două-trei luni.

Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD-SocGen
- Este extraordinar ceea ce se întâmplă acum cu oferta Romgaz. Este păcat că ceea ce am făcut bine acum nu a fost făcut mai devreme. În Pipera am fi avut mai multe clădiri înalte, mai mulţi zgârie-nori, care ar fi adăpostit sediul la mari firme de consultanţă internaţionale şi bănci de investiţii aşa cum s-a dezvoltat centrul financiar al Varşoviei graţie listărilor companiilor de stat.
- Băncile sunt supuse acum unor constrângeri de reglementare şi de adecvare a capitalului în special pe segmentul creditelor către companii, astfel că este nevoie tot mai mult de piaţa de capital. Nu ne putem baza doar pe fonduri europene şi investiţii străine, piaţa de capital trebuie să intervină şi să contribuie la redresarea economiei.
- Băncile doresc să încurajeze companiile să acceseze piaţa de capital, fie că  acest lucru se face prin emisiune de acţiuni, fie de obligaţiuni. Se pare că statul are mai uşor acces la emisiunea de acţiuni, în timp ce companiile pot accesa finanţarea de pe piaţa de capital mai întâi prin emiterea de obligaţiuni.
- Oferta AdePlast ar fi avut succes dacă compania ar fi fost mai transparentă şi dacă vânzarea acţiunilor nu ar fi fost plasată între două mari oferte, respectiv Nuclearelectrica şi Romgaz.
- Statul mai poate vinde pe bursă acţiunile pe care le deţine la Petrom sau la Rompetrol, şi sper să vină pe bursă şi emitenţi din agricultură care să se împrumute prin obligaţiuni.

Ovidiu Dîmbean-Creta, decan la ASEBUSS
- O analiză financiară pertinentă a companiei AdePlast arată că compania nu a fost suficient de atractivă pentru investitori, iar o listare trebuie pregătită şi din punctul de vedere al atractivităţii companiei.
- Creşterea prin îndatorare nu este sănătoasă, iar acesta a fost cazul AdePlast, iar creşterea gradului de îndatorare este resimţită de toată lumea şi de investitori şi de creditori. Este mai greu de realizat listarea unei companii cu un grad mare de îndatorare. Cred că eşecul ofertei AdePlast este şi un eşec pentru bursă pentru că compania a avut nevoie de finanţare şi nu a putut să o obţină.
- Companiile de stat nelistate au un cost de capital aproape de zero. Riscul ca afacerea să meargă prost este al statului, adică al nimănui, managerii nu sunt responsabilizaţi la fel cum se întâmplă în cazul companiilor private. Managerii companiilor de stat raportează doar la Guvern, însă prin listarea companiei ei devin responsabili şi în faţa investitorilor de pe bursă şi nu mai sunt la fel relaxaţi.
- În ultimii cinci ani, în rândul absolvenţilor ASEBUSS, care sunt în mare parte foşti corporatişti există tendinţa de a deveni antreprenori, însă puţini se gândesc să îşi listeze afacerile, poate şi pentru că sunt abia la început.

Rareş Nilaş, director general al BT Securities
- Alocarea unei tranşe mai mari de acţiuni investitorilor de retail creşte riscul de eşec al ofertei. Nu există nicio garanţie că retailul va subscrie integral acţiunile care îi sunt alocate. De asemenea, dacă în oferta Romgaz se alocă o tranşă mai mare micilor investitori decât e precizat în prospectul de ofertă, riscăm să părem neserioşi pentru că înainte de începerea ofertei investitorii instituţionali şi-au manifestat interesul de a subscrie ştiind că vor primi 85% din acţiuni şi nu mai puţin.
- Cred că privatizările companiilor de stat sunt ultima şansă pentru dezvoltarea pieţei de capital. Dacă bursa va rata această şansă, atunci va avea probleme pe termen mediu şi lung. Companiile private româneşti controlate de acţionari strategici străini nu se vor lista pentru că grupul-mamă este deja listat şi obţine finanţare de pe o bursă străină. De asemenea, din discuţiile pe care le-am avut cu companiile private, acestea nu sunt foarte interesate să se listeze.
- Este bine ca ASF să fie mai atentă cu deciziile pe care le ia. Atunci când a decis să suspende temporar tranzacţiile cu acţiuni ale fondurilor de pensii, era ultima zi de ofertă la Nuclearelectrica, iar investitorii străini nu au ştiut cum să interpreteze această măsură.

Cristian Agalopol, preşedintele Depozitarului Central
- Privatizările companiilor de stat nu sunt ultima şansă pentru dezvoltarea pieţei de capital, însă sunt o şansă pe care piaţa locală nu trebuie să o piardă. Oferta Romgaz este o poveste care va vinde piaţa locală de capital de acum încolo. Însă este nevoie şi ca statul să arate predictabilitate, să stabilească şi să respecte un calendar pentru listările următoarelor companii.
- Deţinerile de acţiuni prezintă o serie de riscuri pe piaţa locală: riscul de a nu-mi putea exercita drepturile de acţionar, riscul de a pierde evenimente corporative pentru că nu există un centralizator al tuturor evenimentelor corporative. Acestea apar în Monitorul Oficial, secţiunea a IV-a, şi sunt greu de identificat şi de urmărit. Un alt obstacol în calea investitorilor străini este faptul că pentru a investi local au nevoie de un agent fiscal, cu care trebuie să cheltuiască câteva sute până la mii de euro şi care le ridică automat costul de acces la piaţa locală, iar unii preferă să acceseze alte pieţe din regiune.

 

Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC)
- Mă aştept şi sper ca investitorilor mici români să le fie alocată o tranşă mai mare, de 25% din acţiunile Romgaz, graţie nivelului mare de suprasubscriere.
- Piaţa titlurilor de stat a înregistrat o creştere importantă după ce a fost inclusă în indicele JP Morgan, lichiditatea a crescut de cinci ori şi ne împrumutăm mai uşor. Aş vrea să existe acelaşi impact şi asupra bursei prin privatizări. Aş vrea ca impactul să se resimtă pe termen scurt nu peste cinci sau zece ani.
- Privatizările companiilor de stat ajută bursa şi ar fi extrem de greu pentru bursă să se dezvolte dacă s-ar rata această şansă.
- Sper ca AdePlast să revină la bursă, poate cu o politică de dividende schimbată şi cu  o ofertă mai bună.
- Cred că investitorii mici nu sunt suficient de protejaţi de autoritatea de supraveghere şi există riscuri să se mai întâmple situaţii precum cea de la Armătura dacă nu există o poziţie fermă din partea arbitrului pieţei de capital.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO