Norofert, producător de inputuri organice şi furnizor de biotehnologie pentru agricultură, listat pe piaţa AeRO (simbol BVB: NRF) a BVB, a înregistrat în primul trimestru al anului 2025 o cifră de afaceri consolidată de 13,9 milioane lei, în creştere cu 19%, şi un profit net de 5,3 milioane lei, faţă de 1,41 milioane lei în T1 2024, potrivit raportului financiar.
„Rezultatele solide din primul trimestru al anului 2025 reflectă direcţia sănătoasă de dezvoltare în care se află compania, într-un an cu o semnificaţie strategică pentru Norofert. În perioada următoare, vom marca intrarea în producţie a fabricii din Brazilia, construită după un model operaţional deja validat cu succes în SUA. Am înregistrat o marjă EBITDA de peste 50% la nivel de grup şi venituri de peste 1,2 milioane lei în SUA - rezultate care confirmă eficienţa deciziilor noastre strategice. Cercetarea şi dezvoltarea rămân pilonii centrali ai creşterii sustenabile. Laboratorul de la Filipeştii de Pădure, unde dezvoltăm propria bancă de tulpini de microorganisme, ne conferă un avantaj competitiv important într-o industrie aflată în permanentă evoluţie. Această capacitate de inovare ne permite să adaptăm portofoliul de produse în funcţie de specificul fiecărei pieţe. Ne concentrăm pe consolidarea prezenţei în SUA şi Brazilia, două pieţe strategice care, în următorii trei ani, au potenţialul de a genera până la 40% din cifra de afaceri la nivel de grup.” , a declarat Vlad Popescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie, Norofert.
Fabrica din Chapeco - Brazilia este estimată să înceapă generarea de venituri în a doua jumătate a anului. În 2025, Norofert estimează că cele două fabrici de pe continentul american vor genera aproximativ 7% din cifra de afaceri a Grupului.
Compania a raportat în T1 venituri din exploatare de 14,8 milioane lei, un avans de 16%, şi un rezultat operaţional de 7 milioane lei, o creştere de peste 8 ori.
Rezultatele consolidate ale grupului includ atât performanţele companiei mamă, Norofert S.A., cât şi ale filialei Agroprod CEV S.R.L., deţinută în proporţie de 100%. Agroprod CEV cultivă în regim ecologic un teren agricol de 1.000 de hectare în Zimnicea, judeţul Teleorman. În consolidare s-a luat în calcul şi procentul de 51% din rezultatele obţinute de NOROFERT AG LLC.
Norofert SA este evaluată de investitori la 54 mil. lei, iar cei mai mari acţionari sunt Vlad Popescu (36,1%), Ileana Popescu (14,2%) şi Marius Alexe (12,3%). Acţiunile NRF înregistrează o scădere de 12% de la începutul anului, pe tranzacţii de 4,5 mil. lei, arată datele BVB.