ZF 24

Business MAGAZIN. Adina Nanu, Director Resurse Umane şi Transformare, Auchan Retail România: Avem programe prin care pregătim accelerat tineri pentru a prelua roluri din primul nivel de management operaţional din magazine. Care sunt condiţiile

Business MAGAZIN. Adina Nanu, Director Resurse Umane şi...

Autor: Ştefan Stan

24.07.2022, 14:00 397

În special pentru rolurile din magazine, cele mai multe promovări vin din intern. În ceea ce priveşte ariile funcţionale din serviciile centrale, proporţia candidaţilor din extern este mai semnificativă, întrucât vorbim de roluri noi şi meserii care se transformă şi care necesită expertiză sau competenţe pe care uneori nu le avem în intern. Adina Nanu, Director Resurse Umane şi Transformare, Auchan Retail România

Potenţialul de leadership, factor determinant. „Condiţiile de eligibilitate pentru un candidat intern sau extern pentru a obţine o poziţie de management depind de nivelul managerial şi de tipul de rol managerial. Avem programe prin care pregătim accelerat tineri pentru a prelua roluri din primul nivel de management operaţional din magazine, iar condiţiile sunt legate de o minimă experienţă anterioară în retail”, susţine Adina Nanu, Director Resurse Umane şi Transformare, Auchan Retail România.

Însă, adaugă ea, contează foarte mult profilul lor uman, competenţele comportamentale, potenţialul de leadership. „De aceea, ei sunt selectaţi şi numiţi manageri stagiari, după un Centru de Evaluare. Cu cât avansăm spre nivelurile superioare de management, într-adevăr pot apărea condiţii din ce în ce mai riguroase: experienţa relevantă, expertiză aprofundată, calificări specifice, competenţe dovedite şi evaluate de obicei şi în cadrul unor centre de evaluare dedicate.”

Bugetul alocat de companie formărilor externe pentru nivelul managerial este în creştere de la an la an, iar în 2022 valoarea acestuia s-a dublat faţă de anul precedent, ajungând la câteva sute de mii de euro. „Pe lângă investiţia financiară în dezvoltarea parcursului profesional al unui angajat spre o funcţie de manager sunt implicate şi resurse umane şi de timp. Astfel, numai în 2021, au fost înregistrate peste 10.000 de ore formare pentru managerii din compania noastră.” Potrivit ei, în pregătirea viitorilor manageri din Auchan România contribuie activ şi experţi, manageri de top şi chiar membri din boardul companiei, în calitate de formatori sau speakeri motivaţionali.

Adina Nanu susţine că la nivel de grup există de mulţi ani o tradiţie în organizarea de cursuri premium, de durată medie sau lungă, pentru top management şi high potentials în parteneriat cu instituţii academice prestigioase, experţi şi consultanţi din toate sferele economice şi de business. „Ne dorim să construim şi în România un proces similar, astfel că în prezent ne aflăm în plin proces de a identifica un partener potrivit şi sperăm să îl putem anunţa în curând.”

În ceea ce priveşte locul din care sunt recrutaţi noii manageri, compania, susţine Nanu, îşi propune că aibă o proporţie echitabilă şi echilibrată între candidaţii promovaţi din intern şi cei recrutaţi din extern. „Raportul diferă în funcţie de tipul de rol şi nivel managerial, însă putem spune că, în special pentru rolurile din magazine, cele mai multe promovări vin din intern. În ceea ce priveşte ariile funcţionale din serviciile centrale, proporţia candidaţilor din extern este mai semnificativă, întrucât vorbim de roluri noi şi meserii care se transformă şi care necesită expertiză sau competenţe pe care uneori nu le avem în intern.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO