BVB a înregistrat în primele 9 luni ale anului venituri operationale, la nivel individual, de 30 milioane lei, cu 18% mai mici decât în perioada similară din 2023, şi un profit net de 11 milioane lei, în scădere cu 39%, potrivit rezultatelor financiare publicate de companie la Bursa de Valori.
Scăderea veniturilor operationale a fost influentată de oferta Hidroelectrica din T3 2023.
Veniturile din tranzactii pe piata principala de actiuni sunt cu 23% peste nivelul din primele 9 luni ale anului trecut, efect al unei lichidităti crescute în piată şi a numărului de investitori mai mare, însă pe un trend descendent fată de prima parte a anului 2024.
Veniturile din vânzare date s-au majorat cu 24% an/an iar veniturile din taxe emitenti cu 12% an/an.
Cheltuielile operationale de 21,42 mil. lei sunt în creştere cu 15%, pe fondul inflatiei care a generat cresteri ale cheltuielilor de personal, al preturilor serviciilor si imobilizarilor achizitionate.
Rezultatul financiar de 3,91 mil. lei, creste cu 45% an/an.
La nivel consolidat, Grupul BVB a raportat venituri operationale de 57,34 mil. lei, în scădere cu 4% vs 9L 2023, efect al cresterii bazei veniturilor din segmentul de tranzactionare si a evolutiei pozitive a bazei veniturilor din segmentul post-tranzacţionare si registru.
Cheltuielile operaţionale au urcat cu 19%, la 47,87 mil. lei, ca urmare a cresterii cheltuielilor de personal, a costurilor de implementare a proiectelor si a investitiilor derulate de Grupul BVB. Profitul operational atinge valoarea de 9,47 mil. lei, iar rofitpul net consolidat se ridică la 10,4 mil. lei, în scădere cu 52%.
Valoarea tranzactiilor cu decontare in lei a inregistrat, in primele 9 luni ale anului 2024, o scadere cu 35% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2023, pe fondul decontarii in luna iulie 2023 a tranzactiilor din cadrul ofertei publice cu actiuni Hidroelectrica.
In acelasi timp, valoarea tranzactiilor cu decontare in euro a inregistrat, in primele 9 luni ale anului 2024, o crestere cu 36% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2023, in special ca urmare a decontarii tranzactiilor din ofertele publice cu titluri de stat emise de Ministerul Finantelor in cadrul programului Fidelis.
În T3, BVB a raporat la nivel individual venituri de 9,58 mil.lei, în scădere cu 60%, pe fondul unui efect de bază al derularii ofertei H2O in luna iulie 2023, cu impact in veniturile din oferte de 12,5 mil. lei, dar si in venituri din tranzationare de aprox. 2 mil. lei in luna listarii. Profitul net a fsot de 2 mil.lei, cu 83% mai mic decât în T3 2023.