• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
ZF 24

CA-ul Romtelecom a aprobat rebrandingul companiei sub brandul “T” al Deutsche Telekom. Termenul: 12 septembrie

CA-ul Romtelecom a aprobat rebrandingul companiei sub brandul “T” al Deutsche Telekom. Termenul: 12 septembrie

Autor: Adrian Seceleanu

13 mar 2014 16468

Consiliul de administraţie al Romtelecom a aprobat într-o şedinţă care a avut loc marţi rebrandingul companiei sub un brand al gigantului german Deutsche Telekom, termenul estimat pentru finalizarea operaţiunii fiind 12 septembrie, au declarat pentru ZF mai multe surse de pe piaţă.

Simultan ar urma ca şi Cosmote, operatorul de telefonie mobilă cu acelaşi acţionar majoritar ca şi Romtelecom – grupul elen OTE - să treacă la brandul T-Mobile.

Romtelecom este deţinută de grupul elen OTE (54% din acţiuni) şi statul român (46% din acţiuni), iar acţionarul majoritar al grupului elen este grupul german Deutsche Telekom.

Rebrandingul Romtelecom ar fi fost votat şi de reprezentanţii statului român din CA-ul Romtelecom. Bugetul total al rebrandingului companiei de telefonie fixă ar fi de 10 milioane de euro, sumă care include de la publicitate până la remodelarea magazinelor.

Pentru rebranding vor fi organizate licitaţii care vor fi supervizate de grupul german, potrivit datelor ZF.

Primele decizii legate de rebranding au fost aprobate în CA-ul Romtelecom în luna ianuarie, dar în şedinţa din această săptămână au fost stabilite noi detalii, conform datelor ZF.

Calculele MSI: Listarea sub un brand al Deutsche Telekom, un avantaj pentru statul român

Trecerea Romtelecom la un brand al Deutsche Telekom a fost aprobată şi de reprezentanţii Ministerului Societăţii Informaţionale în condiţiile în care reprezentanţii statului român speră că această mutare va avea un impact pozitiv asupra procesului în curs de vânzare a acţiunilor la companie, prin intermediul unei listări la bursă. ”Pentru România trecerea la un brand al Deutsche Telekom va fi un avantaj. Va avea un impact pozitiv asupra listării la bursă”, afirmă surse familiare cu discuţiile.

Guvernul Victor Ponta a relansat, anul trecut, procesul de privatizare al Romtelecom, obiectivul asumat de executiv fiind realizarea operaţiunii de o manieră cât mai transparentă, prin listarea la bursă. Anul trecut, în luna decembrie, MSI finalizase selectarea întregii echipe de consultanţi şi avocaţi iar contractele cu aceştia au fost semnte recent. Echipa este formată din Swiss Capital, cel mai mare broker de pe bursa locală, banca elveţiană de investiţii UBS, Muşat & Asociaţii, una dintre cele mai mari case locale de avocatură, BT Securities, firma de brokeraj a Băncii Transilvania şi avocaţii de la Bulboacă şi Asociaţii.

Criticii deciziei de rebranding: ”Practic se face o fuziune care nu este asumată şi semnată de nimeni. S-a făcut exact la schimbul de mandate de la MSI, responsabilitatea se va pierde”

Aprobarea operaţiunii de rebranding a Romtelecom de către statul român sub un nume dat de Deutsche Telekom, simultan cu o schimbare similară şi la Cosmote, este practic echivalentă cu o fuziune între cele două companii, o fuziune pentru care însă nimeni nu îşi asumă nicio responsabilitate, a comentat pentru ZF o persoană familiară cu aceste discuţii.

Ceea ce a făcut acum MSI este o operaţiune ”bine programată”, care are loc exact în momentul în care de la Ministerul Societăţii Informaţionale a plecat ministrul Dan Nica şi a venit un om nou – Răzvan Cotovelea, care ”nu are experienţă în domeniu”. ”Este exact ca în cazul avionului dispărut la graniţa dintre Malaysia şi Vietnam: nimeni nu îşi asumă responsabilitatea. Dan Nica va spune – eu plecasem de la minister, iar Răzvan Cotovelea – staţi un pic, eu abia am preluat mandatul, nici măcar nu sunt familiarizat cu problemele”.

Practic schimbarea brandurilor pentru Cosmote şi Romtelecom, coroborată cu numirea unei echipe comune complete de top management de anul trecut, este echivalentă cu o fuziune – o fuziune din care nu este clar ce câştigă statul român şi ce control mai are asupra operaţiunilor companiei de telefonie fixă, comentează sursa menţionată. ”Nici nu a semnat nimeni nimic, nici nu şi-a asumat nimeni nimic, deşi e vorba de o fuziune practic.  Nici măcar consultantul nu îşi va asuma nimic pentru că e pus în faţa faptului împlinit. Ce va putea spune consultantul decât – e bine ce aţi făcut, să mergem înainte. Este o mutare deşteaptă făcută de oameni care au mai făcut privatizări: Dan Nica a gestionat a doua tură a privatizării Romtelecom, se vede că au experienţă şi au ştiut cum să procedeze, au lăsat în urmă ceva ce  va fi semnat de alţii. De asemenea, Răzvan Cotovelea, care este susţinut de Partidul Conservator pentru acest post este, din câte ştiu, consiliat de Sorin Pantiş, ministru al comunicaţiilor în momentul primei runde de privatizare a Romtelecom, care a demarat în 1997 şi s-a finalizat în 1998. Sunt deci implicaţi doi oameni cu experienţă în acest tip de tranzacţii”.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii Cosmote şi Romtelecom pe de o parte, şi ai Ministerului Societăţii Informaţionale pe de altă parte, nu au făcut niciun comentariu în legătură cu aceste informaţii.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396