ZF 24

Călin Fusu preia 20% din aplicaţia mobilă Clever Taxi

Andrei Pitiş (stânga) este primul investitor în Clever Tech, compania condusă de Mihai Rotaru (dreapta). Cu banii aduşi de Călin Fusu firma se va extinde în regiune

Andrei Pitiş (stânga) este primul investitor în Clever Tech, compania condusă de Mihai Rotaru (dreapta). Cu banii aduşi de Călin Fusu firma se va extinde în regiune

Autor: Adrian Seceleanu

21.05.2014, 00:07 1455
Clever Tech, o companie înfiinţată în 2011 de doi absolvenţi de Politehnică, al cărei principal activ este o aplicaţie prin intermediul căreia au fost comandate în trei ani peste 5 milioane de călătorii cu taxiul în opt oraşe din România, a primit o investiţie de la Călin Fusu - unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali din online, cu ajutorul căreia firma se va extinde, gradual, pe alte opt pieţe din regiune.
 
„Este o investiţie care evaluează compania la o sumă cu şapte cifre, în euro“, a declarat Mihai Rotaru, CEO şi cofondator al Clever Tech. În condiţiile în care Călin Fusu a preluat un pachet de 20% din companie, investiţia este cel mai probabil de ordinul sutelor de mii de euro. „Este o investiţie ca să ne extindem, nu ca să supravieţuim. Suntem pe break-even de ceva timp“, a punctat Rotaru. Investiţia lui Călin Fusu - care evaluează la milioane de euro o companie fondată în urmă cu trei ani şi al cărei principal activ este o aplicaţie pentru smartphone-uri, arată că explozia vânzărilor de telefoane inteligente din România ultimilor ani începe să creeze oportunităţi pentru antreprenorii care îşi gândesc afacerile pentru mobile.
 
Potenţialul este enorm, crede Călin Fusu, care aşteaptă un viitor în care utilizatorii nu îşi vor mai cumpăra computere, ci vor folosi echipamente mobile şi îşi vor salva documentele sau pozele în cloud. „Potenţialul Clever Taxi este enorm, ca tot ce înseamnă comandă de taxi în România să fie realizat prin intermediul aplicaţiei lor. Rezultatele depind însă de management, de execuţie.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO