Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a făcut joi o estimare, la Digi24, legată de data la care oamenii vor putea ieşi din casă: ,,Eu cred că după data de 15 mai”.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie crede că se va putea ieşi din casă după data de 15 mai.
„Atenţie, nu distanţarea socială să nu mai fie necesară, o reducere a măsurilor legate de distanţarea socială, dar multe din elementele, de exemplu organizarea de mari manifestări, vor fi probabil pentru mai mult timp în vigoare”, a spus Rafila.
Acesta a adăugat că România va face parte dintr-un studiu internaţional pentru testarea unui medicament.
,,E un medicament etiologic, deci care tratează cauza bolii, singurul de fapt care există disponibil în momentul de faţă şi unde există speranţe legate de o bună eficacitate. E vorba despre un medicament dezvoltat în SUA şi noi o să fim parte a unui studiu internaţional, în care mai sunt vreo 20 de ţări din întreaga lume, în care se vor testa comparativ scheme terapeutice uzuale, le ştiţi foarte bine, antivirale utilizate în infecţia HIV, cu interferon, cu hidroxiclorochină, în paralele cu acest medicament. Vor fi loturi de pacienţi şi scopul este să observăm un câştig terapeutic net în favoarea acestui medicament etiologic şi atunci, probabil, şi compania americană va putea într-un timp relativ scurt să-l autorizeze pentru producţie şi pentru punere pe piaţă, într-un interval de câteva luni", a spus Rafila.
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a precizat că în rândul medicilor trebuie implementate unele măsuri esenţiale pentru încetinirea ritmului de infectare cu coronavirus: ,,Trebuie o mască, ochelari, sau vizieră, o vizieră e şi mai bună, mânuşi şi un halat impermeabil, de unică folosinţă. Acestea sunt suficiente pentru marea majoritate a persoanelor care lucrează în sistemul de Sănătate, iar pentru cei care lucrează în locuri specifice, unde îngrijesc pacienţi, sigur că trebuie un nivel puţin mai înalt”.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a subliniat că în toate spitalele ar trebui să se facă exerciţii de utilizare a echipamentelor.