ZF 24

Carburanţii au înregistrat a doua cea mai mare ieftinire după căderea Lehman Brothers: în cinci luni preţul benzinei a scăzut cu 18%

Carburanţii au înregistrat a doua cea mai mare ieftinire după căderea Lehman Brothers: în cinci luni preţul benzinei a scăzut cu 18%

Autor: Roxana Petrescu

05.01.2015, 13:08 887

Preţul benzinei scade în continuare şi în primele zile ale acestui an, astfel că, faţă de maximul atins în iulie 2014, acum un litru de benzină este cu circa 18% mai ieftin, iar cel de motorină costă cu 15% mai puţin, arată calculele ZF făcute pe baza informaţiilor colectate de pe site-ul Petrom, cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală.

Acesta este al doilea de­clin ca mărime înre­gis­trat de preţul car­buran­ţilor, primul ca impor­tanţă fiind şocul din vara anului 2008, momentul în care, odată cu căderea Lehman Brothers, a izbucnit şi una dintre cele mai mari recesiuni la nivel global.

Astfel, dacă în iulie 2014 un litru de benzină costa 6,39 de lei, ieri, la staţia de pe strada Lucreţiu Pătraşcanu, acelaşi litru de benzină costa 5,24 lei, în scădere cu 18%. La motorină scăderea nu a fost la fel de abruptă, astfel că de la un maxim de 6,33 lei, ieri litrul de motorină mai costa 5,38 lei, cu 15% mai puţin, potrivit datelor de pe site-ul Petrom.

 

Barilul, sub 60 de dolari

În acest timp, preţul barilului de petrol a scăzut puternic. Dacă în iunie 2014 barilul de petrol atingea un maxim de 115 dolari, ieri barilul de petrol costa 56 de dolari, după cum arată datele publicate de Bloomberg.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO