Magazinul de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA din Capitală înregistrează anual vânzări de aproximativ 5 mil. euro din produsele realizate în România, adică 5% din total rulajului său. Pe piaţa locală, IKEA are o “armată” de 40 de furnizori care livrează atât pentru unitatea din Capitală cât şi pentru restul de 350 de magazine din întrega lume.
Companiile româneşti produc pentru IKEA canapele, fotolii, paturi, saltele, comode şi noptiere, scaune, mese, veselă, rafturi şi corpuri pentru depozitare, accesorii şi ustensile pentru gătit, decoraţiuni şi accesorii de depozitare pentru toate zonele casei.
Cel mai ieftin produs realizat de producătorii români este ghiveciul Papaja care costă 3,99 lei iar cel mai scump este canapeau de piele Alvros, care costă 5.549 de lei.
“Furnizorii locali din România, în număr de aproximativ 40, produc pentru toate magazinele IKEA din lume. În total, cele peste 350 magazine IKEA din lume sunt aprovizionate de peste 1.040 de furnizori din 52 de ţări”, au spus reprezentanţii magazinului IKEA din zona comercială Băneasa.
IKEA achiziţiona mobilă românească cu mult înainte să-şi deschidă un magazin în Bucureşti, pas făcut în 2007, iar în prezent achiziţiile sale pot fi evaluate la câteva sute de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. Nu există informaţii publice legate de valoarea achiziţiilor realizate, compania nedorind să le comunice.