• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
ZF 24

Cât de important este timpul într-un contractul de antrepriză?

Cât de important este timpul într-un contractul de antrepriză?

Autor: Cosmin Vasile, Cosmin Cojocaru

09.05.2015, 13:09 1778

Timpul este un element foarte important în economia derulării oricărui contract comercial, însă este absolut esenţial în cazul contractelor de antrepriză. Asumarea de către părţi a unor intervale de timp ferme, în cadrul cărora să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, nu reprezintă doar o chestiune ce ţine de rigurozitate, ci face şi diferenţa între a câştiga sau a pierde de pe urma unui contract.

Stabilirea unui mecanism contractual adecvat care să diminueze pierderile cauzate de nerespectarea termenelor contractuale porneşte de la fixarea exactă a datei până la care un proiect de construcţii trebuie realizat ori a perioadei contractuale în care lucrările trebuie să se desfăşoare şi se sfârşeşte cu stipularea unor sancţiuni specifice fiecărui termen.

Cea mai cunoscută şi mai utilizată sancţiune contractuală aplicabilă în cazul nerespectării unui termen o reprezintă penalităţile de întârziere. Părţile prevăd anticipat, prin intermediul unei clauze penale, care este dimensiunea prejudiciului suferit ca urmare a întârzierii în executarea obligaţiei şi stabilesc, în sarcina părţii în culpă, obligaţia de a achita acest prejudiciu.

Cu toate acestea, simpla stipulare a unei clauze penale, în caz de nerespectare a termenului, se poate dovedi insuficientă sau ineficientă dacă nu sunt prevăzute şi alte detalii. Astfel, dacă întârzierea în executarea unei obligaţii reprezintă un aspect obiectiv, care poate fi lesne dovedit cu orice mijloc de probă, culpa părţii chemate să suporte daunele de întârziere este un element subiectiv care este mult mai greu de dovedit. Astfel, partea căreia i se cere să plătească daunele de întârziere poate pretinde că întârzierea nu s-a produs din vina sa, ci a fost cauzată de un eveniment mai presus de voinţa sa, a fost cauzată de un terţ sau chiar de însuşi co-contractant. Pentru a evita o astfel de situaţie, respectiv pentru a putea şti, în orice moment, cine este responsabil pentru producerea întârzierilor, o metodă foarte eficientă este de a stabili prin contract, în mod exemplificativ, cauzele de forţă majoră (pentru care niciuna dintre părţi nu este ţinută a răspunde), cauzele pentru care este responsabil antreprenorul şi cauzele pentru care este responsabil beneficiarul.

Spre exemplu, părţile pot stabili în mod expres că beneficiarul este răspunzător de predarea la termen a terenului aferent proiectului, indiferent dacă acesta este împiedicat de un eveniment mai presus de voinţa lui să îşi îndeplinească obligaţia contractuală. În cazul în care părţile nu stabilesc o astfel de responsabilitate, iar beneficiarul dovedeşte lipsa oricărei culpe în neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unei astfel de obligaţii, antreprenorul este cel care va suporta riscul nepredării şantierului la termenul stabilit. În mod similar, se poate prevedea că, dacă antreprenorul nu aduce pe şantier toate echipamentele şi forţa de muncă promisă la încheierea contractului, responsabilitatea pentru depăşirea termenului contractual îi aparţine în întregime.

Problemele cele mai mari în legătură că suportarea penalităţilor de întârziere apar însă în momentul în care, în aceeaşi perioadă de timp, îşi produc efectele două sau mai multe cauze, dintre care una (sau mai multe) este în responsabilitatea antreprenorului, iar alta (sau altele) este în responsabilitatea beneficiarului. În acest caz, în mod normal, pentru perioada în care cele două cauze distincte au avut efecte concurente, fiecare dintre părţi îşi suportă propriile pierderi neavând dreptul să solicite penalităţi de întârziere.

Desigur, părţile au libertatea de a stabili, chiar şi în acest caz, că una dintre părţi va suporta penalităţi de întârziere dacă a avut loc un eveniment dintre cele pentru care aceasta este responsabilă, indiferent dacă în acelaşi timp îşi produce efectele şi un eveniment pentru care răspunderea aparţine celeilalte părţi. Însă, pentru a putea fi angajată răspunderea doar a uneia dintre părţi, în cazul unor cauze concurente care au condus la întârziere, este necesar să existe o clauză expresă în acest sens.

Existenţa unor astfel de clauze, coroborată cu producerea întârzierilor prevăzute de părţi, poate să conducă la modificări majore în cadrul valorii contractului, respectiv a valorii finale care trebuie plătită de beneficiar, aceasta putând fi diminuată (în cazul în care antreprenorul este ţinut să plătească penalităţi de întârziere) sau majorată (în cazul în care beneficiarul este obligat să acopere costurile specifice depăşirii perioadei contractuale din cauze imputabile acestuia).

Pentru ca părţile să aibă o imagine destul de corectă asupra costurilor finale, încă din faze incipiente ale derulării proiectului, în cadrul formelor de contract standardizate folosite la nivel internaţional sunt inserate prevederi care stabilesc în mod expres că partea care are cunoştinţă despre un eveniment care poate conduce la modificarea preţului contractual sau despre producerea unei întârzieri, are obligaţia de a notifica pe cealaltă parte într-un anumit termen. O astfel de clauză este regăsită la art. 20 din contractele de tip FIDIC, unde se prevede că, dacă antreprenorul se consideră îndreptăţit la plata unor sume suplimentare, acesta este obligat să transmită Inginerului o notificare în care să descrie evenimentul, notificare care trebuie trimisă în maximum 28 de zile de la momentul la care Antreprenorul a luat cunoştinţă sau ar fi trebuit să ia cunoştinţă de evenimentul respectiv. Consecinţa nerespectării acestui termen şi netransmiterea notificării în termenul prevăzut este reprezentată de pierderea a însuşi dreptului subiectiv de a solicita sumele de bani aferente producerii evenimentului respectiv.

Spre exemplu, în cazul unui proiect de construcţie a unui imobil rezidenţial se produce o alunecare de teren care ar fi putut fi prevăzută dacă beneficiarul ar fi adus la cunoştinţa antreprenorului calitatea solului din zona de construcţie. În cazul în care antreprenorul nu notifică beneficiarul în termen de 28 de zile despre întârzierea cauzată de acea alunecare de teren, acesta pierde dreptul de a recupera toate costurile aferente întârzierii cauzate de înlăturarea efectelor respectivului eveniment.

Trebuie subliniat că, dată fiind stricteţea prevederii contractuale, este recomandat ca antreprenorul să nu aştepte evaluarea exactă a efectelor producerii alunecării de teren (evaluare care poate dura o perioadă mai îndelungată de timp), ci să transmită notificarea în termenul de 28 de zile calculat de la producerea evenimentului.

Fiind vorba de o decădere din dreptul de a mai formula o anumită pretenţie împotriva co-contractantului, o astfel de situaţie trebuie să fie exprimată în termeni foarte clari, prevăzându-se atât termenul în care formalităţile (de tipul transmiterii notificării) trebuie exercitate, cât şi sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestui termen. Numai în aceste condiţii poate interveni extincţia dreptului subiectiv. O formulare generică, în care nu este prevăzut un termen fix şi nici sanc­ţiunea care intervine în cazul depăşirii termenului, nu poate avea efectul menţionat anterior. O astfel de situaţie regăsim în contractele FIDIC cu privire la dreptul beneficiarului de a solicita penalităţi de întârziere.

Clauza contractuală nu stabileşte un termen exact până la care beneficiarul are posibilitatea de a cere penalităţile de întârziere (fiind absolut indiferent momentul la care a luat cunoştinţă de faptul că se află în faţa unei întârzieri imputabile antreprenorului) şi nici consecinţa transmiterii acestei notificări după o perioadă foarte îndelungată de timp, raportat la momentul producerii evenimentului generator al întârzierii. Chiar dacă nu poate interveni sancţiunea decăderii, este totuşi recomandabil ca notificarea beneficiarului cu privire la intenţia de a aplica daunele interese să fie transmisă cât mai curând posibil, pentru a pune antreprenorul în gardă cu privire la acest aspect şi a îi da posibilitatea de a recupera întârzierile.

Aşadar, trebuie remarcat că, deşi există mecanisme şi sancţiuni specifice care au rolul de a pedepsi cealaltă parte sau de a diminua prejudiciile produse de ”pierderea timpului”, simpla menţionare a acestora în cadrul unui contract, fără a fi însoţite de o definire exactă a termenilor şi a situaţiilor cărora li se aplică, poate conduce la o ineficienţă parţială sau chiar totală a unor astfel de clauze.

De aceea, pentru ca părţile să fie pe deplin conştiente de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor lor pe perioada derulării contractului şi pentru a putea evalua, în orice moment, consecinţele acestor acţiuni/inacţiuni, este necesară o atenţie sporită pentru detalii şi pentru definirea termenilor şi termenelor contractuale în cele mai mici amănunte încă din perioada precontractuală şi respectiv a negocierii contractului. Numai în acest fel pot fi evitate litigiile decurgând din nerespectarea termenelor contractuale sau pot fi diminuate costurile şi perioada de timp alocată finalizării unor astfel de litigii.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: