Reţelele din comerţul alimentar au avut în primele opt luni din acest an peste 120.000 de promoţii în cataloagele pe care le publică periodic în România. Numărul ofertelor şi reducerilor a crescut an de an în contextul în care românii au devenit „vânători“ de preţuri mici, iar cataloagele retailerilor au devenit adevărate arme în lupta pentru consumatori.
Doar anul acesta în paginile cataloagelor retailerilor au fost cu aproape 9.000 mai multe oferte comparativ cu perioada similară din 2014, potrivit calculelor ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Focus Market Research. „(...) Pentru retailerii produselor de larg consum (reţelele din comerţul cu dominantă alimentară - n.red.) cataloagele cu promoţii constituie în continuare un canal major de comunicare cu consumatorii finali. Conform datelor companiei de studii de piaţă Focus Market Research, în decurs de doi ani numărul promoţiilor din cataloagele principalilor retaileri din FMCG a crescut cu peste 50%“, spune Zoltan Pengo, director al Focus Market Research.
Compania de cercetare de piaţă centralizează doar promoţiile disponibile în cataloagele retailerilor, fără a merge în magazine. Astfel Focus Market Research analizează fiecare catalog emis de 14 reţele de comerţ. Este pentru prima dată când astfel de date sunt disponibile, deşi retailerii care anunţă promoţii şi preţuri mici nu oferă cifre privind numărul de oferte pe care le fac ei sau concurenţa. Aceste date ilustrează atât lupta acerbă din comerţul cu dominantă alimentară, cât şi apetenţa românilor pentru oferte şi reduceri. Înainte de izbucnirea crizei financiare românii se orientau în principal după brand şi mai puţin după preţ. Începând cu 2009 însă, consumatorul local a devenit mai prudent, mai atent pe ce îşi cheltuie banii, iar lupta retailerilor a devenit mai acerbă.
„Anul trecut s-a produs o adevărată explozie în piaţa promoţiilor, avansul numeric fiind de 41%. Anul acesta, ritmul creşterii s-a mai atenuat (...)“, adaugă Zoltan Pengo. Executivul mai spune că retailerul cel mai activ în piaţa promoţiilor de catalog este de câţiva ani buni Selgros. Reţeaua cash & carry cu sediul în Braşov a avut în primele opt luni din an aproximativ 17.500 promoţii, respectiv circa 15% din totalul ofertelor din piaţa de profil.
Pe poziţiile următoare se află Cora cu 15.400 şi Kaufland cu 12.238, cei trei având cumulat 37% din totalul numărului de promoţii. Un caz aparte îl constituie Auchan, România fiind singura ţară din Europa unde compania franceză nu editează catalog cu promoţii, potrivit Focus Market Research.