ZF 24

Cât ne costă răspunsul la întrebarea "Avem nevoie de benzinării pe autostrăzile deschise în ultimii trei ani?"

Cât ne costă răspunsul la întrebarea "Avem nevoie de...

Autor: Andreea Neferu

23.01.2015, 15:23 1250

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat două licitaţii pentru "realizarea studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare a spaţiilor de servicii" aflate pe tronsoanele de autostradă Cernavodă-Constanţa, varianta de ocolire Constanţa, Autostrada Transilvania (Gilău-Turda-Câmpia Turzii), Bucureşti-Ploieşti, Nădlac-Sibiu-Piteşti. Cu alte cuvinte, CNADNR abia se află în stadiul în care urmează să realizeze studii care să justifice construcţia unor spaţii de servicii pe aceste tronsoane. Valoarea celor două contracte este estimată la circa 1,1 milioane de lei (250.000 de euro).

Acesta este primul pas pe care CNADNR îl face în deschiderea de spaţii de servicii pe traseul autostrăzilor deschise în ultimii ani, chiar  dacă, efectiv, va mai dura până pe aceste şosele vor apărea primele benzinării sau parcări.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti, cu o lungime de 56 de kilometri, nu are nici acum spaţii de servicii sau benzinării pe traseul său, deşi a fost deschisă circulaţiei acum doi ani şi jumătate. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pe tronsonul Cernavodă-Constanţa de pe Autostrada Soarelui, deschis tot în vara anului 2012.

Cât ne costă răspunsul la întrebarea "Avem nevoie de benzinării pe autostrăzile deschise în ultimii trei ani?"