ZF 24

Ce a promis şi câţi câini fără stăpân a strâns Primăria, în şase luni, de pe străzile Bucureştiului

Ce a promis şi câţi câini fără stăpân a strâns...

Autor: Andreea OFIŢERU

16.02.2014, 13:02 501

În cele şase luni de la izbucnirea scandalului maidanezilor, 6.500 de câini au fost strânşi de pe străzile Bucureştiului. De trei ori mai puţin decât estimările dacă e să judecăm după declaraţiile primarului Oprescu care promitea că în 18 luni 80% dintre cei 65.000 de câini nu vor mai fi pe domeniul public.

Matematic, asta ar fi însemnat că până în acest moment aproape 18.000 de animale ar fi trebuit capturate. Întreaga operaţiune a costat 600.000 de lei, iar în adăposturile Primăriei mai sunt acum în jur de 1.000 de câini, a căror eutanasiere va începe în două-trei săptămâni, sustin reprezentanţii ASPA, autoritate care a avut la dispoziţie în ultimii cinci ani bugete totale de 7,2 milioane de euro.

În actualul ritm, maidanezii de pe străzi ar putea fi prinşi în cinci ani, nu într-un an jumătate cum a promis Sorin Oprescu. În acest context, se pot ridica două probleme: fie numărul maidanezilor a fost greşit estimat, nefiind în realitate atât de mare, fie, dacă sunt într-adevăr 65.000, autorităţile nu pot face faţă situaţiei.

Citiţi mai mult pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO