• Leu / EUR4.9410
  • Leu / GBP5.6488
  • Leu / USD5.0408
ZF 24

Ce a scris Wall Street Journal despre Bitdefender Box: Este o idee revoluţionară, unul dintre primele produse care ne arată cum va fi viitorul securităţii IT

Ce a scris Wall Street Journal despre Bitdefender Box: Este o idee revoluţionară, unul dintre primele produse care ne arată cum va fi viitorul securităţii IT

Autor: Adrian Seceleanu

17.04.2015, 08:48 3515

Bitdefender Box, un mix între hardware şi software care promite să “apere” toate obiectele conectate la internet dintr-o casă, este un produs “revoluţionar”, lansat de o companie cunoscută pentru “un antivirus excelent”, care oferă o idee despre cum “va arăta în viitor securitatea IT”, scrie cotidianul american Wall Street Journal despre soluţia lansată ieri noapte în SUA de firma fondată de românii Florin şi Măriuca Talpeş.

WSJ a publicat o recenzie a Bitdefender Box înaintea lansării oficiale de pe piaţa americană, după un test de o săptămână. Geoffrey A. Fowler, autorul articolului, notează că momentan acest tip de produse sunt încă într-un stadiu incipient şi că Bitdefender este prima companie din lume care a lansat pe piaţă o asemenea soluţie. El menţionează că există şi start-up-uri precum Itus Networks şi Nodal Industries care se pregătesc să intre pe această piaţă, iar două nume mari din industrie - Norton (Symantec) şi Linksys - colaborează de asemenea pentru a lansa o soluţie de protecţie pentru “casele inteligente”.

Odată ce am reuşit să instalez Box, scrie Fowler, “produsul a făcut unele lucruri care m-au făcut să ma simt mai sigur”: a generat o listă a tuturor echipamentelor conectate la reţea; când un echipament nou se conectează la reţea o alertă apare pe telefonul mobil; poţi scoate un echipament din reţeaua ta din două “mutări”; accesarea unor site-uri cu programe periculoase de pe un laptop mai vechi - realizată ca un test - a fost blocată de Box iar o alertă a fost trimisă pe telefon privind această situaţie; soluţia detectează dacă un echipament se comportă ciudat şi trimite alerte; traficul de date este inspectat şi comparat cu o bază de date cu ameninţări cunoscute pentru a bloca viruşi sau alte programe potenţial periculoase; traficul de date de pe echipamentele mobile poate fi direcţionat după ce este părăsită locuinţa către routerul de acasă la fel cum o fac soluţiile de tip VPN (reţele virtuale private).

Articolul din WSJ menţionează pe de altă parte că Bitdefender mai are de lucrat la procesul de configurare - care poate fi dificil dar şi la sistemul de scanare al traficului web criptat, care poate ascunde ameninţări. Fowler a menţionat şi că în unele momente viteza conexiunii de date a scăzut după instalarea Box.

Conform WSJ Bitdefender Box costă 200 de dolari şi necesită şi achiziţia unui abonament cu un cost de 100 de dolari pe an.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9410
Diferență: 0,0891
Ieri: 4.9366
Azi: 5.0408
Diferență: 0,9776
Ieri: 4.9920
Azi: 5.6488
Diferență: 0,3001
Ieri: 5.6319
Azi: 5.0873
Diferență: 0,1831
Ieri: 5.0780