ZF 24

Ce au hotărât Isărescu şi Teodorovici despre taxa bancară: Facem o comisie tehnică ce va prezenta un raport peste două săptămâni

Mugur Isărescu (guvernatorul BNR) şi Eugen Teodorovici (ministrul finanţelor) vor mai avea o discuţie lămuritoare peste două săptămâni

Mugur Isărescu (guvernatorul BNR) şi Eugen Teodorovici (ministrul finanţelor) vor mai avea o discuţie lămuritoare peste două săptămâni

Autor: Claudia Medrega

05.02.2019, 00:05 2001

♦ BNR a prezentat luni studiul de impact privind taxa bancară în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială (CNSM) ♦ Urmează o nouă şedinţă în 18 februarie.

Încă două săptămâni de suspans după cea mai aşteptată discuţie a momentului dintre Isărescu şi Teodorovici.

BNR a prezentat studiul de impact privind taxa pe activele financiare asupra instituţiilor de credit în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macro­prudenţială şi a fost decisă crearea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai BNR, concluziile grupului de lucru urmând să fie discutate în următoarea şedinţă a CNSM, programată în data de 18 februarie 2019.

„Consiliul General al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) s-a întrunit în data de 4 februarie 2019, în şedinţă ordinară. În cadrul şedinţei a fost prezentat studiul de impact, realizat de Banca Naţională a României, privind taxa pe active financiare asupra instituţiilor de credit, a activităţii de creditare şi a creşterii economice, introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Membrii Consiliului au decis să fie creat un grup de lucru al Comitetului Tehnic al CNSM, format din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Băncii Naţionale a României. Concluziile grupului de lucru vor fi discutate în următoarea şedinţă a CNSM, programată în data de 18 februarie 2019“, a transmis CNSM.

Consiliul General al CNSM este format din nouă membri care au funcţii de conducere în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Ministerului Finanţelor şi Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este preşedinte al Consiliului CNSM, iar de la banca centrală mai fac parte din conducerea CNSM Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, şi Liviu Voinea, viceguvernator al BNR.

Ministerul Finanţelor este reprezentat de Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor, Attila Gyorgy, secretar de stat responsabil cu cadrul legal aferent pieţelor financiare, şi Tiberiu Mavrodin, secretar de stat responsabil cu managementul trezoreriei şi datoriei publice.

Prevederile legislative privind taxa pe activele bancare nu sunt foarte clare nici pentru băncile comerciale, nici pentru BNR, iar Ministerul Finanţelor nu a elaborat nici studiu de impact, nici norme de aplicare a ordonanţei.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a criticat dur or­donanţa guvernului prin care a fost impusă taxa pe acti­vele bancare, numind-o o „bombă greu de înţeles“ şi o „trăs­naie“ care afectează nu doar băncile comerciale, ci şi flexibilitatea şi eficienţa politicii monetare şi nu va ajuta nici Executivul. Isărescu a arătat că va discuta cu Teodorovici despre taxa pe activele băncilor doar în cadru legal, adică în Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macro­pruden­ţială, din care face parte şi ministrul finanţelor.

Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în do­me­niul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţio­nal, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instru­mentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO