ZF 24

Ce investiţii mai face cel mai mare acţionar al FP. Paul Singer a cumpărat creanţe de 2 mld. dolari ale Lehman Brothers la 50% din valoare

Paul Singer, managerul fondului ame­rican de hedging Elliott Management, cumpără active mult subevaluate, iar apoi se luptă în tribunal sau cu managementul companiilor pentru a obţine compensare la valoare nominală

Paul Singer, managerul fondului ame­rican de hedging Elliott Management, cumpără active mult subevaluate, iar apoi se luptă în tribunal sau cu managementul companiilor pentru a obţine compensare la valoare nominală

Autor: Roxana Pricop

29.10.2013, 19:45 990

Paul Singer, managerul fondului ame­rican de hedging Elliott Management, supranumit „vulturul“ de pe Wall Street, a plătit recent un miliard de dolari pe creanţele pe care banca falimentată Lehman Brothers le are asupra diviziei din Marea Britanie, aflată la rândul ei în lichidare. Valoarea nominală a creanţelor este de circa 2 miliarde de dolari, astfel că fondul american şi-ar putea dubla banii din lichidarea activelor europene ale Lehman Brothers.

Elliott este în prezent cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, unde a cumpărat în ultimii patru ani circa 17% din acţiuni la preţul mediu de 0,5 lei, iar în prezent pune presiune pe administratorul fondului, Franklin Templeton, ca să urce preţul acţiunilor la un leu, ceea ce i-ar permite lui Singer să-şi dubleze banii la FP.
Alături de Paul Singer, printre cumpărătorii creanţelor Lehman Brothers s-a numărat şi fondul de hedging King Street Capital, condus de Brian Higgins şi Francis Biondi.

Atunci când Lehman Brothers a dat faliment, în septembrie 2008, aproape că a aruncat în colaps sistemul financiar mondial. Sute de miliarde de dolari s-au pierdut din prăbuşirea băncii americane. Peste 650 de miliarde de dolari erau creanţele Lehman la nivel global, la data de falimentului.

Şi totuşi, în linişte şi metodic, lichidatorii băncii falimentate au vândut în întreaga lume ce a mai rămas din activele Lehman, dar şi o parte din creanţele băncii către fondurile „vultur“, asemeni Elliott, pentru câţiva pennny la un dolar. Firma de consultanţă PwC, care este lichidatorul diviziei Lehman din Marea Britanie, chiar a estimat la un moment dat că orice pretenţie faţă de braţul din Marea Britanie Lehman ar putea ajunge să fie plătită în întregime, având în vedere că divizia nu a fost insolvabilă, ci doar a avut fluxul de numerar deficitar şi, prin urmare, nu a putut să îşi onoreze obligaţiile la timp.

Astfel că achiziţia creanţelor Lehman a fost cea mai profitabilă investiţie din ultimii ani pentru un grup select de investitori din care fac parte fondurile „vultur“, care au cumpărat agresiv creanţele Lehman. Patru mari fonduri speculative americane - Paul Singer cu Elliott Management, Brian Higgins şi Francis Biondi cu King Street Capital, divizia de investiţii CarVal a gigantului Cargill şi Baupost condusă de Seth Klarman – se pregătesc să facă profituri de miliarde de dolari din lichidarea Lehman.

În urmă cu cinci ani, creanţele Lehman, deţinute de clienţi, bănci sau chiar de divizii ale băncii Lehman, se tranzacţionau la aproape 20 de cenţi pentru o valoare nominală de un dolar. În prezent, preţul creanţelor a urcat până la 80 de cenţi pentru un dolar şi ar mai putea să urce.

Strategia folosită de Paul Singer în cazul creanţelor Lehman Brothers i-a adus reputaţia de „vultur“ în lume, dar şi în România. Managerul cumpără active mult subevaluate, fie că sunt obligaţiuni ale unor state intrate în default cum a fost cazul Argentinei, fie că sunt creanţe Lehman, iar apoi se luptă în tribunal sau cu managementul companiilor pentru a obţine compensare la valoare nominală. Asemeni unui vultur, Elliott se hrăneşte cu rămăşiţele după un dezastru financiar.
În cazul Argentinei, Singer a cumpărat obligaţiuni cu 630 milioane de dolari şi cere acum compensare la valoare nominală de 1,3 miliarde de dolari.

În România, Paul Singer a investit prin fondurile sale de hedging circa 350 milioane de dolari pentru a cumpăra 17% din acţiunile Fondului Proprietatea, devenind astfel cel mai mare acţionar al fondului care deţine participaţii minoritare în valoare de 4,6 miliarde de dolari la cele mai valoroase companii din energie (Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica).

La „insistenţele“ lui Singer, Franklin Templeton, administratorul FP, a demarat o ofertă publică de răscumpărare în valoare de 600 milioane de lei plătind un leu pentru fiecare acţiune. Un leu pentru o acţiune care în prezent se tranzacţionează la 0,78 lei aminteşte de strategia pe care o foloseşte Singer şi în cazul altor investiţii din portofoliu. Mai mult, Singer a pus presiune pe Templeton să crească cât mai repede preţul acţiunii FP pentru a-şi putea marca profitul la FP. Singer i-a dat lui Templeton un set de obiective de performanţă extrem de stricte dacă vrea să mai obţină o prelungire cu doi ani a mandatului. Templeton a numit obiectivele cerute de Elliott nerezonabile.

Relatările din presa internaţională despre modul în care a acţionat Singer cu investiţiile sale vorbesc despre faptul că atunci când fondul american nu s-a înţeles cu managementul unei companii, i-a schimbat pe manageri şi a pus la conducere propriii oameni. Rămâne de văzut care va fi deznodământul la Fondul Proprietatea, mai ales că pe 22 noiembrie se anunţă o zi extrem de importantă. Atunci are loc Adunarea Generală a Acţionarilor când se va decide dacă Templeton va obţine un nou mandat de administrator al FP.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO