Companii

Ce măsuri au luat cramele din România în timpul pandemiei de Covid-19 după ce restaurantele şi barurile s-au închis? Pariază pe comerţul şi degustările online

Ce măsuri au luat cramele din România în timpul...

Autor: Cristina Roşca

13.04.2020, 11:22 543

România are peste 250 de crame mari şi mici, noi şi vechi, iar în fiecare din ultimii ani numărul acestora a fost în creştere ca urmare a deschiderii unor businessuri butic care pariază pe vinuri premium şi pe segmentul HoReCa. În contextul închiderii restaurantelor şi barurilor pe fondul pandemiei de Covid-19, acestea au fost nevoite să gândească o adaptare rapidă pentru continua să aibă vânzări. Situaţia a fost dură pentru toţi producătorii de vin dat fiind că toţi au prezenţă HoReCa, însă a fost cu atât mai delicată pentru cei care nu acoperă deloc canalul de retail, fiind doar în magazine specializate, restaurante şi baruri.

„Vânzarile de vinuri au scăzut dramatic odată cu închiderea restaurantelor şi anularea evenimentelor. Tot brusc s-a oprit şi turismul viticol. În viticultură, cele mai afectate sunt cramele care produceau vinuri exclusiv pentru segmentul HoReCa, care nu acopereau segmentul de retail. Pentru aceştia, singurul canal de vânzare a rămas în acest moment online-ul”, spune Alina Iancu, co-fondator CrameRomania şi Revino Remania, proiecte ce promovează cramele din Romănia şi turismul viticol la noi in ţară.

Ea spune că unii producători au mai experimentat alte situaţii de criză şi au reuşit să treacă cu bine peste. Alţi jucători – mai noi sau mai vechi - sunt optimişti, deşi nu au încă soluţii. Există şi aceia care se reinventează în online, pariind atât pe livrări, cât şi pe degustarea vinurilor în mediul virtual, pentru a nu pierde contactul cu consumatorii pe care au reuşit în ultimii ani să-i aducă mai aproape de vinurile de calitate. Toţi jucătorii speră însă ca această pandemie să fie şi un semnal de alarmă pentru autorităţi în sprijinirea sectorului viti-vinicol care ne poziţionează pe locul 13 mondial la producţia de vinuri.

Situaţia prezentă trebuie percepută nu doar în contextul actual, ci într-unul mai amplu, pe termen mai lung. Mai exact, peste câteva luni va veni o nouă recoltă iar cramele au cisternele în continuare pline cu vinuri, la fel şi magaziile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO