ZF 24

Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, preşedintele IWCB-VINARIUM | 13 decembrie 2019

13.12.2019, 15:16 926

La mijlocul anilor ’90 conduceam o firmă de distribuţie (al cărei fondator eram) care devenise cel mai mare vânzător de vinuri vechi. „Vinotecă”, cum se spunea atunci. La puţin timp, prin primul magazin specializat (cu extensia on line din 2006, tot o premieră naţională a domeniului) am continuat să pun în piaţă zeci de mii de sticle valoroase. Era greu atunci. Nu găseai ceară să trimiţi producătorilor pentru toaletarea sticlelor, primele sigilii le-am produs pe la Monetaria Statului, coşurile de turnare (adaptate de noi după un model adus din Portugalia) le făceam pe la tot felul de „întreprinzători” din mediul rural (care, bineînţeles, nu puteau da „acte”), printul digital şi plastifierea erau abia la început, cutiile de lemn le aduceam din toată lumea pentru că nu se găsea nimeni să le facă la un preţ rezonabil în România... Mai era şi reticenţa unor producători de a „elibera” sticle pe măsura cererii (deşi aveau stocuri şi le explicam că s-ar putea ca această cerere să se diminueze sau să dispară). Au ajuns în paharul consumatorilor vinuri din anii ’40, ’50, ’60... până la „bariera” ’89. Toate erau riguros selecţionate. Împreună cu cei de la Staţiunea Blaj am făcut chiar reîmbutelieri sub gaz inert (păstrând dopul original şi ataşându-l sticlei). Post-vânzare, orice sticlă care ar fi avut „necazuri” era schimbată automat, fără nicio discuţie. Cutiile erau personalizate cu unul din primele laser-engraver din Bucureşti (şi cu siguranţă, singurul din industrie). Din păcate, succesul scoaterii la suprafaţă a acestei comori a făcut şi pe alţii atenţi. Atenţi la bani, nu şi la calitate sau veridicitate. S-a declanşat un proces inflaţionist, cu vinuri achiziţionate de pe la fostul Vinalcool Bucureşti sau de pe la crame obscure din ţară. Majoritatea erau vinuri care nu fuseseră „proiectate” pentru învechire ci, pur şi simplu rămăseseră pe stoc neavând niciun fel de performanţă în vânzări, nici măcar când erau „tinere”.

Au apărut şi falsuri. Toate acestea la un loc au instalat reticenţă la cumpărare şi, prin 2010, au dus la prăbuşirea vânzărilor vinurilor de colecţie. Din păcate pentru producătorii serioşi care deţin sticle valoroase în „tezaurul” cramelor.

La aproape zece ani de când am făcut exit-ul din business-ul cu vin, concentrându-mă doar pe studiului ştiinţific şi activităţile complementare, încep să înregistrez din nou interes pentru aceste „stick”-uri de memorie. Şi e bine.

Admitem că o materie anorganică, cum este siliciul, din care se realizează orice device electronic, poate înmagazina atât de multe informaţii (poze, documente, filme), dar ne sperie gândul că vinul, o materie organică, ar putea avea „înscrise” în el însuşi, informaţii, vibraţii, emoţii pe care le-a captat în lungul timp pe care l-a străbătut de la îmbuteliere până la întâlnirea cu noi. De aceea, acest week-end este despre (vinuri de) „vinotecă”.

1. Grasă de Cotnari 2000. Cotnari S.A.

2. Tămâioasă Românească ’90 Pietroasele. Staţiunea de Cercetare Pietroasele.

3. Chardonnay ’85 Murfatlar. Staţiunea de Cercetatare Murfatlar.

 

1. Grasă de Cotnari 2000. Cotnari S.A.

Nici măcar nu a trecut mult de la saltul dintre milenii. ... şi totusi, câte s-au întâmplat în aceşti 20 de ani... Vă mai amintiţi ce făceaţi acum două decenii? Eu am în minte revelionul petrecut în stradă (ca mâine-i şi ăsta... nou) şi că începusem să mă mândresc cu fiică-mea care avea trei ani. Cam atât.

Am deschis câteva sticle de Grasă veche datorită proiectului meu cu sunetul sau „vocea” vinului. (A propos: cercetarea are nevoie de susţinere şi din partea Dvs., a iubitorilor de vin.)

Dincolo de emoţia pe care ţi-o produce acest vin (perfect pretabil la lungă învechire), dincolo de notele obişnuite de smochine proaspete, miere şi flori de salcâm, cozonaci scoşi din cuptor şi... gata, că nu pot trece la subiect... Dincolo de această interacţiune om-vin, am făcut o cadastrare a relaţiei (?) vin-maşină (echipament electronic de analiză şi calcul).

Da, această Grasă are o personalitate aparte pe care aparatele au înregistrat-o şi ne-au „comunicat-o” prin sunet grav, ritm lent, dar cu accente puternice, echilibrate.

Să vă invit să vă bucuraţi de un vin mare prin folosirea... auzului? Da. Poate, cine stie, o invenţie „sonoră” a secolului XXI va fi doar preambulul în a vă asculta şi vocea Dvs. interioară.

Oricum, Grasa 2000, va rămâne în istorie ca millesime-ul mileniului, dar şi ca primul vin căruia i-am înregistrat vocea.

Aveţi o sticlă în colecţie? Deschideţi-o.

Nu aveţi? Cumpăraţi una. Nu veţi uita experienţa.

Despre cum puteţi auzi şi Dvs. sunetul, (un proiect ştiinţific VINARIUM), mai vorbim în ediţiile viitoare ale rubricii.

P.S.  Pentru că e vorba de Moldova noastră dragă: #şîeu susţin A7 şi A8!

2. Tămâioasă Românească ’90 Pietroasele. Staţiunea de Cercetare Pietroasele.

Tămâioasa e unul dintre cele mai valoroase soiuri de la noi. M-am ferit să spun „româneşti” pentru ca surorile balcanice ne arată întinderea arealului unde se cultivă, mai mare decât teritoriul României. Cu toate acestea, revin (!) şi afirm: Tămâioasa de la noi nu se compară cu nici o „Tamianca”, „Tamyanika” şi cu nici un „Muscat belâi”. Nu o spun eu, o spun rezultatele concursurilor şi, mai ales, observaţiile specialiştilor.

La o altă graniţă temporală 1989-1990 (trecută cu entuziasm), aflăm acest vin special. Nu dulcele, nu aroma specifică Tămâioasei ci, vivacitatea vinului vă va încânta.

Este incredibil că, la aproape 30 de ani de la producere, găsim – cu uşurinţă - note primare: fructe (inclusiv citrice) şi flori de livadă. Notele secundare şi terţiare doar completează ansamblul perfect, lăsând cale liberă meditaţiei. Un vin electrizant care – iertaţi-mi detalierea prozaic fiziologică - chiar îţi face „pielea de găină”.

La fiecare medalie obţinută, cârcotaşii spun: „iar un vin vechi?”. O replică nătângă. E ca şi cum ne-am ruşina şi lepăda de un prieten, mai în vârstă decât noi, care urcă mai des pe munţi, navighează cu mare uşurinţă, ne bate la tenis şi are grupul de fani în creştere. Îndemn în „contra...zicere”, la cât mai multe astfel de companii.

3. Chardonnay ’85 Murfatlar. Staţiunea de Cercetare Murfatlar.

Poate părea greu de crezut. Chardonnay-urile din Murfatlar se făceau... dulci. Chiar dacă în consumul curent aproape nimeni nu-şi mai doreşte un vin din acest soi care să aibă „rest de zahăr” (normal, zic specialiştii), iată că pentru învechire, formula anilor ’70, ’80 a fost perfectă. Chiar dacă mă mândresc că împreună cu echipa de la Staţiune am pus în piaţă prin ’96 primul Chardonnay sec, n-am cum să nu recunosc valoarea acestui „supravieţuitor” al crizei ceauşiste.

Pentru degustătorul de astăzi (pentru cel tânăr – să fiu mai clar), nu cred că e important că în iernile acelea grele, nu se mai lumina aproape nicio stradă, nu găseai aproape nimic care să poata fi numit „delicatesă” (nu că alimentele de bază s-ar fi găsit) şi care să poată însoţi un vin bun (achiziţionat cu greu). Deşi, cunoaşterea vremurilor trecute ar amplifica reverenţa în faţa acestui vin.

Pentru noi, cei care am străbătut zilele gri ale comunismului, au importanţă serile de astunci, colorate de râsul prietenilor, de muzica bună a petrecerilor născute adhoc, de „orga de lumini” artizanală şi de delicioasele (pe bune!) chipsuri din creveţi vietnamezi.

Atunci ne simţeam ca tinerii oricărei ţări din „vest”, chiar dacă dansam în şosete pe parchetul sufrageriei sau în adidaşi pe linoleumul vreunei camere de cămin studenţesc.

Asta mi-a adus aminte mie acest Chardonnay – în plină formă. Dacă aveţi amintiri mai frumoase, nu vi le cenzuraţi. Depănaţi-le şi celor mai tineri. La un pahar de vin care... a trăit acele vremuri!

 

Lista vinurilor medaliate la IWCB VINARIUM 2019 aici.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO